Contractele din cod civil RM
T i t l u l II
DESPRE CONTRACTE ÎN GENERAL
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE CU PRIVIRE LA CONTRACT
ŞI LA CONŢINUTUL CONTRACTULUI
Articolul 666. Dispoziţii generale cu privire la contractDESPRE CONTRACTE ÎN GENERAL
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE CU PRIVIRE LA CONTRACT
ŞI LA CONŢINUTUL CONTRACTULUI
(1) Contract este acordul de voinţă realizat între două sau mai multe persoane prin care se stabilesc, se modifică sau se sting raporturi juridice.
(2) Contractului îi sînt aplicabile normele cu privire la actul juridic.
(3) Contractul poate fi de adeziune sau negociat, sinalagmatic sau unilateral (generează obligaţii doar pentru una dintre părţi), comutativ sau aleatoriu şi cu executare instantanee sau succesivă, precum şi de consumator.
Articolul 667. Libertatea contractului
(1) Părţile contractante pot încheia în mod liber, în limitele normelor imperative de drept, contracte şi pot stabili conţinutul lor. Dacă, în scopul protecţiei intereselor prioritare ale societăţii sau ale unui individ, efectele unui contract depind de încuviinţarea autorităţilor statului, limitările şi condiţionările trebuie reglementate prin lege.
(2) Obligarea la încheierea unui contract este interzisă, cu excepţia cazurilor cînd obligaţia de a contracta este prevăzută de prezentul cod, de lege sau dacă reiese dintr-o obligaţie asumată benevol.
(3) Părţile pot încheia contracte care nu sînt prevăzute de lege (contracte nenumite), precum şi contracte care conţin elemente ale diferitelor contracte prevăzute de lege (contracte complexe).
Articolul 668. Forţa obligatorie a contractului
(1) Contractul încheiat legal obligă părţile nu numai la ceea ce au stipulat expres, dar şi la tot ceea ce rezultă din natura lui în conformitate cu legea, cu uzanţele sau cu principiile echităţii.
(2) Contractul produce efecte numai între părţi dacă legea nu prevede altfel. Contractul produce efecte şi pentru succesorii universali sau cu titlu universal dacă din lege, din contract sau din natura obligaţiei nu rezultă altfel.
(3) Contractul poate fi modificat sau rezolvit numai în conformitate cu clauzele sale ori prin acordul părţilor dacă legea nu prevede altfel.
Capitolul II
ÎNCHEIEREA CONTRACTULUI
Articolul 679. Acordul asupra clauzelor esenţiale ale contractuluiÎNCHEIEREA CONTRACTULUI
(1) Contractul se consideră încheiat dacă părţile au ajuns la un acord privind toate clauzele lui esenţiale.
(2) Sînt esenţiale clauzele care sînt stabilite ca atare prin lege, care reies din natura contractului sau asupra cărora, la cererea uneia din părţi, trebuie realizat un acord.
(3) Prin contract se poate naşte obligaţia de a se încheia un contract. Forma stabilită pentru contract se aplică şi pentru antecontract.
Articolul 680. Forma contractului
Dacă pentru valabilitatea contractului legea stabileşte o anumită formă sau dacă părţile au prevăzut o anumită formă, contractul se consideră încheiat în momentul îndeplinirii condiţiei de formă.
Articolul 681. Oferta
(1) Ofertă de a contracta este propunerea, adresată unei sau mai multor persoane, care conţine toate elementele esenţiale ale viitorului contract şi care reflectă voinţa ofertantului de a fi legat prin acceptarea ofertei.
(2) Oferta produce efecte numai dacă a ajuns la destinatar înainte de a fi revocată.
(3) O propunere adresată unui cerc nedeterminat de persoane (ofertă publică) este o chemare la ofertă dacă această propunere nu conţine nici o manifestare expresă a voinţei de a fi legat prin acceptare.
(4) Oferta trebuie să fie fermă, univocă, serioasă şi completă.
Articolul 682. Valabilitatea ofertei
(1) Valabilitatea ofertei nu depinde de forma în care a fost făcută.
(2) Oferta este valabilă, nulă sau anulabilă conform prevederilor aplicabile actului juridic.
Articolul 683. Revocarea ofertei
(1) O ofertă poate fi revocată cu excepţia cazului în care ea include un termen pentru acceptare sau a cazului în care este irevocabilă în alte temeiuri.
(2) Oferta, chiar şi irevocabilă, poate fi revocată dacă revocarea ajunge la destinatarul ofertei cel tîrziu concomitent cu oferta.
(3) Oferta primită de destinatar nu poate fi revocată în termenul de acceptare stabilit în ofertă sau, dacă acest termen nu este stabilit sau este nejustificat de mic, în termenul necesar pentru ca destinatarul să poată exprima acceptarea şi ca răspunsul să ajungă la ofertant conform circumstanţelor cazului, practicii stabilite între părţi şi uzanţelor.
Articolul 684. Oferta irevocabilă
O stipulare prin care o parte se obligă să intre într-un anumit contract cu o altă parte, la cererea acesteia, constituie ofertă irevocabilă.
Articolul 703. Neexecutarea promisiunii de a contracta
Contractul încheiat cu încălcarea promisiunii de a contracta date unei alte persoane este opozabil beneficiarului promisiunii fără a-l priva pe acesta de dreptul de a cere promitentului şi terţului de rea-credinţă care a contractat cu ultimul repararea prejudiciilor suferite.
Capitolul III
CONTRACTUL SINALAGMATIC
Articolul 704. Dispoziţii generale cu privire la contractulCONTRACTUL SINALAGMATIC
sinalagmatic
(1) Un contract este sinalagmatic dacă fiecare dintre părţi se obligă reciproc, astfel încît obligaţia fiecăreia din ele să fie corelativă obligaţiei celeilalte.
(2) Dispoziţiile prezentului capitol se aplică şi asupra altor raporturi juridice în scopul executării reciproce a obligaţiilor, în măsura în care nu sînt incompatibile cu natura acestor raporturi juridice.
Articolul 709. Neexecutarea obligaţiilor rezultate dintr-un
contract sinalagmatic
(1) Dacă una din părţi nu execută sau execută în mod necorespunzător o prestaţie scadentă decurgînd dintr-un contract sinalagmatic, cealaltă parte poate, după expirarea fără rezultat a unui termen rezonabil pe care l-a stabilit pentru prestaţie sau remediere, să rezoluţioneze contractul dacă debitorul trebuia să-şi dea seama, în baza termenului de graţie, de iminenţa rezoluţiunii. În cazul în care nu a fost stabilit un termen sau termenul este necorespunzător de scurt, se consideră ca stabilit un termen rezonabil.
(2) Dacă în raport cu felul neexecutării obligaţiei nu se poate stabili un termen, se face o somaţie.
(3) Dacă neexecutarea obligaţiei se limitează la o parte din prestaţie, creditorul poate rezolvi contractul integral doar în cazul în care nu are nici un interes în executarea parţială a prestaţiei.
(4) Creditorul este îndreptăţit să rezoluţioneze contractul chiar şi înainte de scadenţă dacă este evident că premisele dreptului de rezoluţiune se vor realiza.
Capitolul IV
CLAUZELE CONTRACTUALE STANDARD
Articolul 712. Dispoziţii generale cu privire la clauzele
contractuale standard
(1) Clauze contractuale standard sînt toate clauzele formulate anticipat pentru o multitudine de contracte, pe care o parte contractantă (utilizator) le prezintă celeilalte părţi la încheierea contractului. Este indiferent dacă prevederile formează un document separat sau sînt parte a documentului ce reprezintă contractul, de asemenea nu importă numărul condiţiilor şi forma contractului.
(2) Nu există clauze contractuale standard în măsura în care condiţiile contractului au fost negociate în particular între părţi.
(3) Condiţiile contractuale standard devin numai atunci parte a contractului cînd partea care le propune le aduce, în momentul încheierii contractului, în mod expres la cunoştinţa celeilalte părţi sau îi asigură în alt mod posibilitatea, luînd în considerare şi handicapul acesteia, să ia cunoştinţă de conţinutul lor şi, cînd cealaltă parte este de acord, să le accepte.
(4) Se poate dispune prin lege includerea clauzelor contractuale standard în unele tipuri de contracte chiar şi fără respectarea condiţiilor de la alin.(3).
(5) Părţile contractante pot, pentru un anumit fel de contracte, să convină asupra validităţii unor clauze contractuale standard determinate, luînd în considerare exigenţele prevăzute la alin.(3).
Articolul 714. Prioritatea clauzelor contractuale negociate
Clauzele contractuale negociate au prioritate faţă de clauzele contractuale standard.
Articolul 715. Dispoziţiile surprinzătoare ale clauzelor
contractuale standard
Dispoziţiile din clauzele contractuale standard care, în raport de împrejurări, în special în raport cu aspectul sau aparenţa exterioară a contractului, sînt atît de neobişnuite încît partea care contractează nu trebuie să presupună existenţa lor nu devin clauze în contract.
Articolul 716. Caracterul neobligatoriu al clauzelor contractuale
standard inechitabile
(1) O clauză contractuală standard este lipsită de efect dacă prejudiciază disproporţionat, contrar principiilor bunei-credinţe, cealaltă parte a contractului. În acest sens, se iau în considerare conţinutul contractului, împrejurările în care clauza este inserată în contract, interesele reciproce, alte împrejurări.
(2) Caracterul inechitabil al clauzelor contractuale standard se prezumă în caz de dubiu dacă o prevedere:
a) nu este compatibilă cu principiile de bază (esenţiale) ale reglementărilor de la care derogă;
b) limitează drepturile sau obligaţiile esenţiale, care rezultă din natura contractului, de o manieră care periclitează scopul contractului;
c) nu este clară.
(3) Aprecierea caracterului inechitabil al clauzelor contractuale standard nu trebuie să se refere la determinarea obiectului contractului sau la proporţionalitatea preţului ori a remuneraţiei, pe de o parte, şi nici la bunurile sau serviciile furnizate, pe de altă parte, în măsura în care clauzele contractuale sînt formulate în mod clar şi precis.
Clauzele contractuale negociate au prioritate faţă de clauzele contractuale standard.
Articolul 715. Dispoziţiile surprinzătoare ale clauzelor
contractuale standard
Dispoziţiile din clauzele contractuale standard care, în raport de împrejurări, în special în raport cu aspectul sau aparenţa exterioară a contractului, sînt atît de neobişnuite încît partea care contractează nu trebuie să presupună existenţa lor nu devin clauze în contract.
Articolul 716. Caracterul neobligatoriu al clauzelor contractuale
standard inechitabile
(1) O clauză contractuală standard este lipsită de efect dacă prejudiciază disproporţionat, contrar principiilor bunei-credinţe, cealaltă parte a contractului. În acest sens, se iau în considerare conţinutul contractului, împrejurările în care clauza este inserată în contract, interesele reciproce, alte împrejurări.
(2) Caracterul inechitabil al clauzelor contractuale standard se prezumă în caz de dubiu dacă o prevedere:
a) nu este compatibilă cu principiile de bază (esenţiale) ale reglementărilor de la care derogă;
b) limitează drepturile sau obligaţiile esenţiale, care rezultă din natura contractului, de o manieră care periclitează scopul contractului;
c) nu este clară.
(3) Aprecierea caracterului inechitabil al clauzelor contractuale standard nu trebuie să se refere la determinarea obiectului contractului sau la proporţionalitatea preţului ori a remuneraţiei, pe de o parte, şi nici la bunurile sau serviciile furnizate, pe de altă parte, în măsura în care clauzele contractuale sînt formulate în mod clar şi precis.
Capitolul VII
REZOLUŢIUNEA, REZILIEREA ŞI REVOCAREA
CONTRACTULUI
S e c ţ i u n e a 1
DISPOZIŢII COMUNE CU PRIVIRE LA REZOLUŢIUNEA,
REZILIEREA ŞI REVOCAREA CONTRACTULUI
Articolul 733. Temeiurile rezoluţiunii, rezilierii şi revocăriiREZOLUŢIUNEA, REZILIEREA ŞI REVOCAREA
CONTRACTULUI
S e c ţ i u n e a 1
DISPOZIŢII COMUNE CU PRIVIRE LA REZOLUŢIUNEA,
REZILIEREA ŞI REVOCAREA CONTRACTULUI
Contractul nu poate fi altfel rezolvit, reziliat sau revocat decît în temeiuri prevăzute de lege sau prin acordul părţilor.
Articolul 734. Clauza de rezoluţiune
(1) Părţile îşi pot rezerva în mod expres prin contract dreptul de rezoluţiune a contractului.
(2) Acordul privind rezoluţiunea contractului trebuie să fie încheiat în forma cerută pentru contract dacă din lege, contract sau uzanţe nu rezultă altfel.
Articolul 735. Rezoluţiunea în cazul neexecutării esenţiale
(1) O parte poate rezolvi contractul dacă există o neexecutare esenţială din partea celeilalte părţi.
(2) Pentru determinarea neexecutării esenţiale, în special se iau în considerare următoarele circumstanţe:
a) neexecutarea privează substanţial creditorul de ceea ce acesta se aştepta de la executarea contractului, cu excepţia cazului cînd debitorul demonstrează că nu a prevăzut şi nu putea să prevadă în mod rezonabil rezultatul scontat;
b) executarea întocmai a obligaţiilor ţine de esenţa contractului;
c) neexecutarea este intenţionată sau din culpă gravă;
d) neexecutarea dă temei creditorului să presupună că nu poate conta pe executarea în viitor a contractului.
Articolul 736. Garantarea executării corespunzătoare
Partea care, reieşind din circumstanţe concrete, consideră în mod rezonabil că va exista o neexecutare esenţială din partea celeilalte părţi poate cere garantarea suficientă a executării corespunzătoare şi poate să suspende pentru această perioadă executarea propriei obligaţii. În cazul în care garanţia nu este prezentată într-un termen rezonabil, partea care cere garanţii poate rezolvi contractul.
Articolul 737. Operarea rezoluţiunii
(1) Rezoluţiunea contractului operează prin declaraţie scrisă faţă de cealaltă parte.
(2) Dacă prestaţia este oferită cu întîrziere sau nu corespunde în alt fel prevederilor contractului, creditorul pierde dreptul de rezoluţiune dacă nu notifică cealaltă parte într-un termen rezonabil de la data la care a aflat sau trebuia să afle despre oferta sau executarea necorespunzătoare.
Articolul 738. Efectele rezoluţiunii
(1) În cazul exercitării dreptului de rezoluţiune, contractul încetează şi părţile sînt eliberate de obligaţia de a presta, trebuind să restituie prestaţiile executate şi veniturile realizate.
(2) Debitorul dă compensaţie în bani în locul restituirii în natură a prestaţiei dacă:
a) în funcţie de caracterul prestaţiei, restituirea în natură este imposibilă;
b) obiectul primit este consumat, înstrăinat, grevat, prelucrat sau transformat;
c) obiectul primit este deteriorat sau a pierit; uzura bunului rezultată din folosinţa lui conformă destinaţiei nu se ia în considerare.
(3) Dacă în contract este stipulată o contraprestaţie, aceasta ia locul compensării în bani.
(4) Obligaţia compensării în bani nu apare:
a) atunci cînd viciul care dă drept la rezoluţiune iese la iveală doar în timpul prelucrării sau transformării obiectului;
b) în măsura în care creditorul răspunde de deteriorarea sau pieirea bunului;
c) atunci cînd deteriorarea sau pieirea s-ar fi produs chiar şi în cazul în care bunul s-ar fi aflat la creditor;
d) dacă, în cazul unui drept de rezoluţiune conferit de lege, deteriorarea sau pieirea s-a produs la cel îndreptăţit să ceară rezoluţiunea, deşi acesta a dovedit diligenţa unui bun proprietar, îmbogăţirea realizată urmînd să fie restituită.
(5) După rezoluţiune, creditorul poate cere acoperirea prejudiciului produs prin neexecutarea contractului, cu excepţia cazului cînd debitorului nu îi este imputabilă cauza rezoluţiunii.
(6) Rezoluţiunea nu afectează clauzele contractului privind soluţionarea litigiilor şi alte clauze destinate a produce efecte şi după rezoluţiune.
Articolul 739. Neobţinerea beneficiului şi repararea
pagubelor
(1) În cazul în care, contrar regulilor bunei administrări, debitorul nu obţine beneficii de pe urma bunului, deşi acest lucru i-ar fi fost posibil, el este obligat faţă de creditor la compensarea valorii veniturilor ratate. Debitorul trebuie însă să dovedească, în raport de aceste venituri, doar acea diligenţă pe care în mod obişnuit o exercită în propriile afaceri.
(2) Dacă debitorul restituie bunul, compensează valoarea bunului sau dacă compensarea este exclusă conform art.738 alin.(4) lit.a)-c), lui i se restituie cheltuielile necesare făcute în legătură cu bunul. Alte cheltuieli se restituie doar în măsura în care creditorul realizează o îmbogăţire de pe urma lor.
Articolul 740. Executarea obligaţiilor născute din rezoluţiune
Obligaţiile părţilor născute din rezoluţiune se execută simultan.
Articolul 741. Termenul pentru rezoluţiunea contractului
Dacă părţile nu s-au înţeles în privinţa unui termen de rezoluţiune a contractului, celui îndreptăţit i se poate stabili de către cealaltă parte un termen rezonabil pentru rezoluţiune. Dacă nu exercită acest drept pînă la expirarea termenului, creditorul poate rezolvi contractul numai la expirarea fără rezultat a unui termen de graţie rezonabil, stabilit de el, sau după o somaţie rămasă fără efect.
Articolul 742. Rezoluţiunea în cazul pluralităţii de părţi
(1) În cazul pluralităţii de debitori sau creditori, dreptul de rezoluţiune nu poate fi exercitat decît de toţi creditorii sau debitorii contra tuturor debitorilor sau creditorilor.
(2) Dacă dreptul de rezoluţiune se stinge pentru unul dintre cei îndreptăţiţi, se stinge şi pentru ceilalţi.
Articolul 743. Rezoluţiunea fără efecte
Dacă una din părţi şi-a rezervat dreptul de rezoluţiune pentru cazul în care cealaltă parte nu-şi îndeplineşte obligaţia, rezoluţiunea nu produce efecte atunci cînd cealaltă parte se poate elibera de obligaţie prin compensare şi declară compensarea imediat după ce a primit declaraţia de rezoluţiune.
Articolul 744. Clauza privind pierderea drepturilor de către debitor
Dacă un contract este încheiat cu rezerva pierderii drepturilor de către debitor în cazul neexecutării obligaţiei sale, creditorul, la survenirea acestui caz, are dreptul la rezoluţiunea contractului.
Articolul 745. Rezoluţiunea sub condiţia de a se plăti
penalitatea
În cazul în care dreptul de rezoluţiune a contractului este stipulat cu condiţia de a se plăti penalitatea, rezoluţiunea este fără efect dacă penalitatea nu a fost plătită pînă la declaraţia de rezoluţiune sau concomitent cu ea, iar cealaltă parte, din acest motiv, a respins neîntîrziat declaraţia. Aceasta produce efecte dacă, după respingerea sa, penalitatea este plătită neîntîrziat.
Articolul 746. Dreptul creditorului la reducerea obligaţiei
corelative
(1) În cazul în care nu poate cere rezoluţiunea contractului, creditorul are dreptul la reducere proporţională a obligaţiei sale corelative.
(2) Reducerea proporţională a obligaţiei corelative se determină în funcţie de toate circumstanţele pertinente.
(3) În cazul în care obligaţia corelativă nu poate fi redusă, creditorul are dreptul de a cere doar repararea prejudiciului.
Articolul 747. Rezilierea contractului
(1) Rezilierea operează numai pentru viitor. Pot fi reziliate contractele cu executare succesivă.
(2) La reziliere, art.734, 735, 737, 741-746 se aplică în modul corespunzător.
Articolul 748. Rezilierea contractelor cu executare succesivă
pentru motive temeinice
(1) Dacă motivul rezilierii constă în neexecutarea unei obligaţii contractuale, rezilierea este admisibilă numai la expirarea fără rezultat a unui termen de remediere (termen de graţie) sau după o somaţie rămasă fără efect. Dispoziţiile art.709-711 se aplică în modul corespunzător.
(2) Contractele cu executare succesivă în timp pot fi reziliate de orice parte pentru motive întemeiate, fără respectarea unui termen de graţie sau de somaţie. Există motiv întemeiat atunci cînd, luîndu-se în considerare toate împrejurările cazului şi interesele ambelor părţi, nu se poate pretinde nici uneia dintre ele continuarea raporturilor contractuale pînă la expirarea termenului de graţie sau de somaţie.
(3) Cel îndreptăţit poate rezilia contractul doar într-un termen rezonabil, după ce a cunoscut sau a trebuit să cunoască motivul rezilierii.
(4) Dacă, după reziliere, prestaţiile efectuate nu mai prezintă interes pentru cel îndreptăţit să rezilieze, el poate extinde rezilierea şi asupra acestor prestaţii. În cazul restituirii prestaţiilor efectuate, art.731 şi 738 se aplică în modul corespunzător.
T i t l u l III
CATEGORIILE DE OBLIGAŢII
Capitolul I
VÎNZAREA-CUMPĂRAREA
S e c ţ i u n e a 1
DISPOZIŢII GENERALE CU PRIVIRE
LA VÎNZARE-CUMPĂRARE
Articolul 753. Contractul de vînzare-cumpărareCATEGORIILE DE OBLIGAŢII
Capitolul I
VÎNZAREA-CUMPĂRAREA
S e c ţ i u n e a 1
DISPOZIŢII GENERALE CU PRIVIRE
LA VÎNZARE-CUMPĂRARE
(1) Prin contractul de vînzare-cumpărare, o parte (vînzător) se obligă să predea un bun în proprietate celeilalte părţi (cumpărător), iar aceasta se obligă să preia bunul şi să plătească preţul convenit.
(2) Vînzătorul se obligă să remită, concomitent cu predarea bunului, documentele referitoare la bun, prevăzute de lege, dacă în contractul de vînzare-cumpărare nu este prevăzut altfel.
(3) Dacă preţul nu este indicat direct în contractul de vînzare-cumpărare, părţile pot conveni asupra modului de determinare a lui.
Articolul 754. Cheltuielile de vînzare a unui bun mobil
(1) Cheltuielile de predare a bunului mobil, în particular de măsurare, cîntărire şi ambalare, sînt puse în sarcina vînzătorului, iar cheltuielile de primire şi transportare a bunului din locul încheierii contractului de vînzare-cumpărare în alt loc sînt puse în sarcina cumpărătorului, dacă în contract nu este prevăzut altfel.
(2) În cazul în care contractul de vînzare-cumpărare a unui bun mobil trebuie autentificat şi înregistrat, cumpărătorul suportă costul autentificării notariale, al înscrierii în registrul public respectiv şi al transferului proprietăţii.
Articolul 755. Cheltuielile de vînzare a unui bun imobil
În cazul cumpărării unui teren sau unui alt bun imobil, cheltuielile de întocmire, autentificare notarială şi de înscriere a contractului de vînzare-cumpărare în registrul bunurilor imobile, precum şi cheltuielile de preluare a documentelor necesare, sînt puse în sarcina cumpărătorului.
Articolul 756. Preţul
(1) Preţul bunului trebuie să fie exprimat în bani.
(2) Dacă în contractul de vînzare-cumpărare încheiat între comercianţi preţul bunului nu este determinat în mod expres sau implicit printr-o dispoziţie care permite să fie determinat, se va considera, în lipsa unor prevederi contrare, că părţile s-au referit tacit la preţul practicat în mod obişnuit în momentul încheierii contractului în ramura comercială respectivă pentru aceleaşi bunuri vîndute în împrejurări comparabile. În cazul în care nu există contracte similare, se va considera, în lipsa unor prevederi contrare, că părţile s-au referit în mod tacit la un preţ practicat la data predării bunurilor.
(3) Dacă preţul bunului se determină în funcţie de greutatea lui, greutatea netă este aceea care, în caz de îndoială, determină preţul.
Articolul 757. Termenul predării bunului
(1) Vînzătorul trebuie să predea bunul:
a) la data stabilită în contract sau la data care poate fi dedusă din contract;
b) în orice moment în cursul perioadei stabilite în contract sau determinate prin referire la contract, cu excepţia cazului în care din împrejurări rezultă că alegerea datei revine cumpărătorului;
c) într-un termen rezonabil calculat de la data încheierii contractului, în celelalte cazuri.
(2) Contractul de vînzare-cumpărare se consideră încheiat cu clauze de executare strict la data stabilită dacă din contract rezultă clar că, la încălcarea acestui termen, cumpărătorul pierde interesul faţă de executarea contractului.
(3) Vînzătorul poate executa contractul cu clauze de executare strict la data stabilită, înainte de acest termen sau după el numai cu consimţămîntul cumpărătorului.
Articolul 758. Obligaţiile vînzătorului de expediere a bunului
(1) Dacă, în conformitate cu contractul, vînzătorul predă bunul către un cărăuş şi dacă bunul nu este clar individualizat, potrivit contractului, prin aplicarea unui semn distinctiv pe el, prin documentele de transport sau prin orice alt mijloc, vînzătorul trebuie să transmită cumpărătorului un aviz de expediţie care specifică bunul.
(2) Dacă este obligat să ia măsuri pentru transportul bunurilor, vînzătorul trebuie să încheie contracte necesare pentru ca transportul să fie efectuat pînă la locul prevăzut, cu vehicule adecvate circumstanţelor şi în condiţiile obişnuite pentru un astfel de transport.
(3) Dacă nu este obligat să asigure bunul pe timpul transportării, vînzătorul urmează să transmită, la cererea cumpărătorului, toată informaţia de care dispune, necesară pentru încheierea contractului de asigurare.
Articolul 759. Riscul pieirii sau deteriorării fortuite a bunului
(1) Riscul pieirii sau deteriorării fortuite a bunului este transferat cumpărătorului în momentul în care vînzătorul şi-a executat obligaţiile contractuale privind punerea bunului la dispoziţia cumpărătorului dacă contractul nu prevede altfel.
(2) Cînd contractul de vînzare-cumpărare implică transportul bunului, iar vînzătorul nu este obligat să-l predea într-un loc determinat, riscul se transferă cumpărătorului de la remiterea bunului către primul cărăuş. Dacă vînzătorul este obligat să predea cărăuşului bunul într-un loc determinat, riscul se transferă cumpărătorului numai după remiterea în acel loc a bunului către cărăuş. Dacă cumpărătorul a dat vînzătorului instrucţiuni asupra modului de transportare, iar vînzătorul s-a abătut de la ele fără motiv întemeiat, atunci el este obligat să repare prejudiciul cauzat astfel.
(3) În cazul vînzării bunului pe parcurs, riscurile sînt transferate cumpărătorului în momentul încheierii contractului dacă acesta nu prevede altfel.
(4) În cazul în care contractul este încheiat după predarea bunurilor, riscurile cunoscute vînzătorului sau a căror existenţă nu putea să nu o cunoască la încheierea contractului rămîn ale vînzătorului.
(5) În cazul vînzării bunurilor determinate generic, riscul nu trece la cumpărător anterior individualizării bunului.
Articolul 760. Momentul executării obligaţiei de predare a
bunului
(1) Obligaţia de predare a bunului se consideră executată în momentul:
a) predării bunului către cumpărător sau către persoana indicată de el;
b) punerii bunului la dispoziţia cumpărătorului sau a persoanei indicate de el dacă bunul urmează să fie predat la locul aflării lui. Bunul se consideră pus la dispoziţia cumpărătorului dacă este individualizat prin marcare sau în alt mod şi dacă este pregătit de predare în termenul stabilit, iar cumpărătorul este informat despre aceasta potrivit clauzei contractuale.
(2) Dacă din contract nu rezultă obligaţia vînzătorului de a asigura transportarea bunului sau predarea lui la locul aflării cumpărătorului, obligaţia vînzătorului de a preda bunul se consideră executată de la data predării bunului către cărăuş sau oficiul poştal pentru a fi transportat la cumpărător dacă contractul nu prevede altfel.
Articolul 761. Recepţionarea bunului
(1) Cumpărătorul este obligat să efectueze acţiuni care, în conformitate cu uzanţele, sînt necesare din partea lui pentru garantarea predării şi primirii bunului dacă legea sau contractul nu prevede altfel.
(2) În cazurile cînd cumpărătorul, încălcînd prevederile legii sau ale contractului, nu recepţionează sau refuză să recepţioneze bunul, vînzătorul este în drept să refuze executarea contractului.
Articolul 762. Vinderea bunului către mai multe persoane
Dacă vînzătorul a vîndut unul şi acelaşi bun mobil mai multor persoane, prioritate are cumpărătorul în a cărui posesiune a fost dat bunul, iar dacă bunul nu a fost dat nici unuia din ei, prioritate are cumpărătorul cu care primul s-a încheiat contractul.
Articolul 763. Viciile materiale ale bunului
(1) Vînzătorul este obligat să predea bunul fără vicii materiale.
(2) Este fără vicii materiale bunul care, la transferarea riscurilor, are caracteristicile convenite. În cazul în care nu s-a convenit asupra caracteristicilor, bunul nu are vicii dacă:
a) corespunde destinaţiei stabilite în contract;
b) corespunde utilizării obişnuite şi prezintă caracteristici care există în mod obişnuit la bunuri de acelaşi fel şi pe care cumpărătorul le poate aştepta ţinînd cont de felul bunului. La aceste caracteristici se includ şi cele pe care cumpărătorul le poate aştepta conform specificaţiilor publice ale vînzătorului, producătorului sau ale reprezentanţilor acestora, îndeosebi prin reclamă, cu excepţia cazului în care specificaţiile nu pot influenţa decizia de cumpărare.
(3) Există vicii materiale şi atunci cînd asamblarea convenită contractual a fost realizată defectuos de către vînzător sau de către ajutoarele lui, precum şi atunci cînd bunul trebuie asamblat de cumpărător şi acesta îl asamblează defectuos din cauza indicaţiilor de asamblare eronate.
(4) Există viciu material şi în cazul în care vînzătorul predă numai o parte a bunului, un alt bun, bunul într-o cantitate mai mică decît cea convenită sau cînd este viciată numai o parte a bunului, cu excepţia cazurilor cînd viciul nu exercită o influenţă substanţială asupra utilizării bunului.
Articolul 764. Viciile de natură juridică
Vînzătorul este obligat să predea bunul fără vicii de natură juridică (liber de drepturile unui terţ asupra lui), cu excepţia cazului cînd cumpărătorul a consimţit să încheie contractul cunoscînd drepturile terţului asupra bunului. Se consideră viciu de natură juridică şi situaţia în care în registrul bunurilor imobile este înscris un drept inexistent.
Articolul 765. Obligaţia de verificare a calităţii bunului şi
primirea bunului viciat
(1) Drepturile cumpărătorului în privinţa viciilor sînt excluse dacă, în momentul încheierii contractului, cunoştea aceste vicii.
(2) Cumpărătorul poate beneficia numai atunci de drepturile care rezultă din viciul pe care nu l-a cunoscut în urma unei culpe grave cînd vînzătorul a trecut sub tăcere în mod dolosiv viciul sau a preluat o garanţie pentru existenţa unei caracteristici.
(3) Cumpărătorul care este comerciant trebuie să verifice sau să pună pe cineva să verifice bunul într-un termen atît de scurt cît permit împrejurările, iar în cazul constatării viciilor, să-l informeze neîntîrziat pe vînzător.
(4) Cumpărătorul pierde dreptul de a invoca viciul dacă nu l-a comunicat vînzătorului într-un termen rezonabil din momentul în care a constatat sau trebuia să constate viciul şi felul lui. Vînzătorul nu poate invoca dispoziţiile prezentului alineat dacă a trecut sub tăcere în mod dolosiv viciul.
(5) Vînzătorul nu poate invoca o înţelegere prin care drepturile cumpărătorului sînt excluse sau limitate ca urmare a unui viciu dacă a trecut sub tăcere în mod dolosiv viciul sau a preluat o garanţie pentru existenţa unei caracteristici.
(6) Dacă, prin lege sau contract, este obligat să controleze calitatea bunului, vînzătorul trebuie să prezinte cumpărătorului dovezi de efectuare a controlului calităţii bunului.
Articolul 766. Obligaţia vînzătorului în cazul evicţiunii
(1) Dacă un terţ, în temeiul dreptului său asupra unui bun apărut înainte de încheierea contractului de vînzare-cumpărare, intentează o acţiune de evicţiune împotriva cumpărătorului, acesta din urmă este obligat să atragă în calitate de copîrît pe vînzător şi poate opune terţului toate excepţiile care le-ar fi putut opune vînzătorul.
(2) Neatragerea vînzătorului în calitate de copîrît îl eliberează pe acesta de răspundere faţă de cumpărător dacă va dovedi că atragerea sa ar fi prevenit evicţiunea cumpărătorului.
Articolul 767. Răspunderea vînzătorului în cazul evicţiunii
cumpărătorului
În cazul evicţiunii cumpărătorului în baza drepturilor unui terţ asupra bunului care s-au constituit înainte de încheierea contractului de vînzare-cumpărare, vînzătorul repară prejudiciul cauzat cumpărătorului. Aceste prevederi nu se aplică dacă cumpărătorul a consimţit cumpărarea bunului grevat cu drepturi ale terţului, conform art.764.
Articolul 768. Remedierea
(1) În cazul în care bunul prezintă vicii, cumpărătorul poate cere remedierea, solicitînd înlăturarea viciului sau livrarea unui bun fără viciu.
(2) Vînzătorul suportă cheltuielile de remediere utile, îndeosebi cheltuielile de transport, de drum, de executare a lucrărilor şi de procurare a materialelor.
(3) Vînzătorul poate refuza remedierea viciilor dacă aceasta necesită cheltuieli neproporţional de mari.
(4) În cazul în care în locul remedierii viciilor livrează un bun fără viciu, vînzătorul poate cere cumpărătorului restituirea bunului cu vicii în conformitate cu regulile privind efectele rezoluţiunii contractului.
Articolul 769. Dispoziţii speciale privind rezoluţiunea
şi repararea prejudiciului
În afară de cazurile prevăzute la art.617, nu este necesară stabilirea unui termen cînd vînzătorul a respins remedierea viciilor sau cînd o modalitate de remediere nu a reuşit sau nu i se poate pretinde cumpărătorului. O remediere se consideră ca fiind nereuşită, după a doua încercare fără succes, dacă din felul bunului sau al viciului sau din comportamentul vînzătorului nu rezultă altfel.
Articolul 770. Efectele imposibilităţii de restituire a bunului
(1) Dacă nu poate restitui vînzătorului bunurile în starea în care le-a primit, cumpărătorul pierde dreptul de a declara rezoluţiunea contractului sau de a cere vînzătorului predarea unor bunuri de înlocuire, cu excepţia cazurilor în care imposibilitatea de restituire a bunurilor se datorează acţiunii sau inacţiunii vînzătorului ori inutilităţii bunurilor dacă alterarea lor este o consecinţă a nerespectării condiţiilor de predare (inclusiv de ambalare) ori dacă bunurile au fost utilizate pînă a se constata neconformitatea lor.
(2) Pierderea de către cumpărător a dreptului de a declara rezoluţiunea contractului sau de a cere vînzătorului predarea bunurilor de înlocuire nu afectează dreptul lui la alte mijloace de protecţie juridică prevăzute de lege sau de contract.
Articolul 771. Cererea de reducere a preţului
În locul rezoluţiunii contractului sau remedierii viciului de către vînzător, cumpărătorul poate pretinde reducerea preţului într-un volum echivalent cheltuielilor de remediere a viciului. Se are în vedere preţul stabilit la momentul încheierii contractului.
Articolul 772. Garanţia caracteristicilor bunului
(1) În cazul în care vînzătorul, producătorul sau un terţ garantează caracteristicile unui bun, cumpărătorul beneficiază, fără a aduce atingere drepturilor prevăzute de lege, de drepturile din garanţie în condiţiile indicate în declaraţia de garanţie şi în reclama respectivă faţă de cel care a acordat garanţia.
(2) În măsura în care a fost preluată o garanţie, se prezumă că din garanţie se nasc drepturi în cazul unui viciu apărut în perioada de garanţie.
(3) Termenul de garanţie începe să curgă din momentul predării bunului de către vînzător dacă contractul nu prevede altfel.
(4) Garanţia este aplicabilă, pe durata garanţiei stabilite pentru bunurile principale, şi asupra accesoriilor dacă în contract nu este prevăzut altfel.
Articolul 773. Termenul de valabilitate a bunului
(1) Prin lege, standarde şi alte dispoziţii obligatorii pot fi stabilite termene de valabilitate a calităţii bunului, după a căror expirare bunul este considerat nesusceptibil de utilizare (termen de valabilitate).
(2) Vînzătorul este obligat să transmită bunul în a cărui privinţă este stabilit un termen de valabilitate astfel încît cumpărătorul să îl poată utiliza la destinaţie pînă la expirarea acestui termen.
Articolul 774. Cantitatea bunurilor
(1) Vînzătorul este obligat să transmită bunul în cantitatea stabilită în contractul de vînzare-cumpărare.
(2) Cumpărătorul este în drept să refuze recepţionarea bunului dacă vînzătorul predă o cantitate mai mică decît cea prevăzută în contract. În cazul în care va accepta primirea bunului în cantitate mai mică, cumpărătorul va plăti proporţional preţului contractual.
(3) Dacă vînzătorul predă o cantitate mai mare decît cea prevăzută în contract, cumpărătorul este în drept să preia bunul într-o astfel de cantitate, fiind obligat să plătească proporţional preţului stabilit în contract sau să preia numai cantitatea prevăzută în contract, iar surplusul să-l restituie din contul vînzătorului.
(4) În cazul în care nu este stabilită cantitatea bunului sau modul de determinare a acesteia, contractul este nul.
Articolul 775. Asortimentul bunurilor
Vînzătorul este obligat să transmită bunul în asortimentul (corelaţia după modele, varietăţi, măsuri, culori sau alte particularităţi) stipulat în contract, iar în lipsa lui, în asortimentul ce corespunde necesităţilor cumpărătorului, dacă vînzătorul le cunoştea la data încheierii contractului, sau să refuze executarea contractului.
Articolul 776. Efectele nerespectării clauzei de asortiment
(1) În cazul predării bunurilor într-un asortiment care nu corespunde contractului, cumpărătorul este în drept să nu le primească şi să nu plătească preţul, iar dacă acesta este plătit, să ceară restituirea sumei plătite.
(2) Dacă o dată cu bunurile în asortimentul stipulat în contract sînt transmise şi alte bunuri, cumpărătorul poate refuza recepţionarea bunurilor nestipulate în contract sau poate recepţiona toate bunurile. În cazul în care primeşte bunuri nestipulate în contract, cumpărătorul achită costul lor la preţul convenit cu vînzătorul.
Articolul 777. Completivitatea asortimentului de bunuri
(1) Vînzătorul este obligat să transmită cumpărătorului bunurile conform contractului de vînzare-cumpărare în completivitatea asortimentului.
(2) Dacă completivitatea asortimentului de bunuri nu este stabilită, vînzătorul este obligat să transmită cumpărătorului bunuri în completivitatea determinată de uzanţele circuitului de afaceri sau de alte cerinţe înaintate tradiţional.
Articolul 778. Garnitura de bunuri
(1) Dacă vînzătorul este obligat să transmită cumpărătorului o garnitură de bunuri completă, obligaţia se consideră executată la data predării tuturor obiectelor din garnitură.
(2) În cazul în care în contract nu se stipulează transmiterea unei anumite garnituri de bunuri, iar din esenţa contractului nu rezultă altfel, vînzătorul este obligat să predea concomitent toate obiectele incluse în garnitură.
(3) În cazul livrării necomplete a bunurilor, cumpărătorul este în drept să ceară completarea bunurilor în termen rezonabil sau reducerea preţului de cumpărare.
(4) Dacă vînzătorul nu a executat în termen rezonabil revendicările indicate la alin.(3), cumpărătorul poate solicita schimbarea bunurilor necomplete cu bunuri complete sau poate să nu execute contractul şi să ceară restituirea sumelor plătite pentru bun.
Articolul 779. Ambalajul
(1) Dacă din contract şi din esenţa obligaţiei nu rezultă altfel, vînzătorul este obligat să predea cumpărătorului bunurile ambalate, cu excepţia bunurilor care, după caracterul lor, nu necesită ambalare. Dacă contractul nu stabileşte cerinţe faţă de ambalaj, bunul trebuie ambalat în mod obişnuit pentru acest tip de bunuri, iar în cazul lipsei de uzanţe, într-un ambalaj care să asigure integritatea bunurilor în condiţii de păstrare şi transportare obişnuite pentru acest tip de bunuri.
(2) În cazul cînd bunul care trebuie ambalat este predat cumpărătorului fără ambalaj ori în ambalaj defectuos, cumpărătorul este în drept să ceară vînzătorului ambalarea bunului dacă din esenţa obligaţiei sau din caracterul bunurilor nu rezultă altfel.
(3) În loc de cerinţele faţă de vînzător prevăzute la alin.(2), cumpărătorul poate să-i înainteze alte pretenţii care rezultă din predarea unui bun cu vicii.
Articolul 780. Obligaţia de conservare a bunului vîndut
(1) Cînd cumpărătorul întîrzie să preia bunul predat sau nu plăteşte preţul, în cazul în care plata preţului şi predarea trebuie să se facă simultan, vînzătorul, dacă are bunul în posesiune sau sub control, trebuie să ia măsuri rezonabile, în funcţie de împrejurări, pentru a le conserva. El este îndreptăţit să le reţină pînă ce va obţine de la cumpărător plata cheltuielilor sale rezonabile.
(2) În cazul în care a primit bunul, însă, în mod îndreptăţit, doreşte să-l restituie, cumpărătorul este obligat să ia măsurile corespunzătoare pentru conservarea lui. El poate reţine bunul pînă în momentul în care vînzătorul îi plăteşte cheltuielile rezonabile.
(3) Partea care este obligată să ia măsuri pentru conservarea bunului îl poate depozita, pe cheltuiala celeilalte părţi, în depozitul unui terţ dacă nu vor rezulta costuri disproporţionate.
(4) Partea obligată să ia măsuri de conservare a bunului are drept de retenţie asupra lui pînă cînd i se va plăti o recompensă pentru păstrare.
Articolul 781. Dreptul de înstrăinare a bunului
(1) Partea obligată să conserveze bunul este în drept să-l vîndă la un preţ convenabil, în cazul în care cealaltă parte tergiversează exagerat preluarea lui sau plata cheltuielilor de conservare, dacă a înştiinţat cealaltă parte despre intenţia de a vinde.
(2) Dacă bunul este pasibil de pieire sau de alterare (deteriorare) rapidă şi dacă conservarea lui ar genera cheltuieli disproporţionate, partea obligată să-l conserveze îl poate vinde.
(3) Partea care a vîndut bunul remite celeilalte părţi suma încasată avînd dreptul de a reţine cheltuielile rezonabile de conservare şi vînzare.
Articolul 782. Dreptul cumpărătorului de a cere executarea
în natură a obligaţiilor
Cumpărătorul este în drept să ceară executarea în natură a obligaţiilor contractuale, dacă o astfel de cerinţă este îndreptăţită pentru părţi şi pentru protecţia drepturilor cumpărătorului, referitoare la bunuri unice, la bunuri individualizate pentru contractul în cauză sau la alte bunuri pe care cumpărătorul nu le poate achiziţiona de la alte persoane sau dacă aceste acţiuni de achiziţionare nu au efect.
Articolul 783. Termenul de răspundere a vînzătorului pentru
viciile bunului
(1) Cumpărătorul are dreptul să înainteze vînzătorului, îndată ce a descoperit viciile bunului nedeclarate de acesta pînă la vînzare, pretenţii dar nu mai tîrziu de termenul stabilit în contract.
(2) Dacă în contract nu este stabilit un termen, pretenţiile pot fi înaintate în cel mult 6 luni din ziua predării bunului, iar în privinţa imobilelor, în cel mult un an.
(3) Dacă este imposibilă stabilirea zilei de predare a bunului care urmează să fie înregistrat sau dacă bunul este predat cumpărătorului înainte de încheierea contractului, termenul de înaintare a pretenţiilor se calculează din ziua înregistrării bunului în modul stabilit.
Articolul 784. Termenul de înaintare a pretenţiilor pentru
viciile bunului cu termen de garanţie
(1) În cazul cînd pentru bunul vîndut este stabilit un termen de garanţie, pretenţiile pentru viciile depistate pot fi înaintate în acest termen.
(2) Dacă bunul cu termen de garanţie a fost dat în posesiunea cumpărătorului pînă la încheierea contractului şi nu se poate determina data predării, termenul de înaintare a pretenţiilor se calculează de la data încheierii contractului, iar dacă bunul a fost transportat, de la data expedierii lui la adresa cumpărătorului.
(3) În cazul în care pentru accesorii sînt stabilite prin contract termene de garanţie mai scurte decît pentru bunul principal, cumpărătorul este în drept să înainteze pretenţii referitoare la viciile accesoriilor în perioada de garanţie a bunului principal.
(4) Dacă pentru accesorii în contract sînt stabilite termene de garanţie mai mari decît pentru bunul principal, cumpărătorul este în drept să înainteze pretenţii ce ţin de viciile accesoriilor în perioada lor de garanţie.
Articolul 785. Termenul de prescripţie pentru acţiunile
privind viciile bunului
Poate fi intentată acţiune privind viciile bunului în termen de un an din data înaintării pretenţiilor, iar dacă nu au fost înaintate pretenţii sau nu poate fi stabilită data înaintării lor, în termen de un an din data expirării termenelor stabilite la art.783 şi 784.
S e c ţ i u n e a a 7-a
VÎNZAREA-CUMPĂRAREA
DE BUNURI PENTRU CONSUM
Articolul 803. Inversarea sarcinii probaţiuniiVÎNZAREA-CUMPĂRAREA
DE BUNURI PENTRU CONSUM
Dacă un consumator cumpără de la un întreprinzător un bun mobil (cumpărarea de bunuri pentru consum) şi, în termen de 6 luni de la transferul riscului, constată un viciu al bunului, se prezumă că bunul a fost viciat în momentul transferării riscului, cu excepţia cazului în care prezumţia nu este compatibilă cu felul bunului sau al viciului.
Articolul 804. Prevederi speciale pentru garanţii
(1) În cazul vînzării-cumpărării de bunuri pentru consum, garanţia în sensul art.772 trebuie să fie formulată clar şi exact. Garanţia trebuie să conţină:
a) trimiterea la drepturile legale ale consumatorului şi la faptul că prin garanţie acestea nu vor fi limitate;
b) toate menţiunile necesare pentru a se putea beneficia de garanţie, îndeosebi durata şi aplicabilitatea în spaţiu a protecţiei prin garanţie, numele sau denumirea şi adresa celui care acordă garanţie.
(2) Consumatorul poate cere ca să-i fie pusă la dispoziţie declaraţia de garanţie pe un suport de date trainic.
(3) Efectul obligaţiei de garanţie nu este lezat dacă nu este îndeplinită una dintre cerinţele menţionate la alin.(1) şi (2).
Articolul 805. Oferta publică a bunurilor
Expunerea bunului cu etichete în vitrină, punerea la dispoziţie a meniului, publicitatea bunului, descrierea lui în cataloage şi alte propuneri adresate unui cerc nedeterminat de persoane se consideră ofertă publică pentru încheierea unui contract de vînzare-cumpărare de bunuri pentru consum, indiferent dacă se indică preţul bunului şi alte clauze esenţiale pentru încheierea contractului.
Articolul 806. Vînzarea bunului cu utilizarea aparatelor
automate
(1) Dacă la vînzarea bunului se utilizează aparat automat, proprietarul acestuia trebuie să informeze cumpărătorul, afişînd pe aparat (sau în alt loc), denumirea vînzătorului, date pentru relaţii cu el, denumirea şi preţul bunului, instrucţiunea despre acţiunile pe care cumpărătorul urmează să le efectueze pentru plata şi recepţionarea bunului.
(2) Contractul de vînzare-cumpărare cu utilizarea aparatului automat se consideră încheiat în momentul efectuării acţiunilor necesare pentru recepţionarea bunului.
(3) În cazul în care aparatul automat este utilizat pentru schimbarea monedelor, metalice şi bancnotelor, valutei străine, procurarea tichetelor, sînt aplicabile normele cu privire la vînzarea-cumpărarea de bunuri pentru consum dacă din lege sau din esenţa obligaţiei nu rezultă altfel.
[Art.806 al.(3) modificat prin LP33 din 06.05.12, MO99-102/25.05.12 art.330]
Articolul 807. Preţul bunului pentru consum
Preţul, alte clauze esenţiale ale contractului de vînzare-cumpărare a bunurilor pentru consum se stabilesc în mod egal pentru toţi cumpărătorii.
Articolul 808. Preschimbarea bunului cumpărat pentru consum
(1) Cumpărătorul are dreptul ca, în decursul a 14 zile din momentul recepţionării bunului nealimentar, dacă vînzătorul nu a stabilit un termen mai mare, să preschimbe bunul la locul cumpărării lui sau în alt loc, stabilit de vînzător, cu un bun similar de o altă mărime, formă, gabarit, model, culoare sau completare etc., cu efectuarea, în cazul diferenţei de preţ, a recalculării.
(2) Dacă lipseşte bunul necesar pentru preschimbare, cumpărătorul are dreptul să restituie bunul cumpărat, iar vînzătorul este obligat să-i restituie suma plătită.
(3) Cererea cumpărătorului de a preschimba bunul sau de a-l restitui urmează să fie executată dacă bunul nu este utilizat, nu şi-a pierdut calităţile de consum şi dacă există probe că a fost cumpărat de la vînzătorul respectiv.
(4) Bunurile care nu pot fi preschimbate sau restituite în temeiul prezentului articol se stabilesc prin lege sau prin alte acte normative.
S e c ţ i u n e a a 8-a
VÎNZAREA LA LICITAŢIE
Articolul 809. Modalitatea vînzării la licitaţieVÎNZAREA LA LICITAŢIE
(1) Vînzarea la licitaţie poate fi benevolă şi silită.
(2) Vînzarea silită este supusă regulilor stipulate de prezenta secţiune, în măsura în care nu există reglementări speciale.
Articolul 810. Stabilirea preţului sau altor condiţii
Vînzătorul poate stabili preţul sau alte condiţii de vînzare. Această stipulaţie nu este opozabilă adjudecatarului dacă nu a fost comunicată persoanelor prezente pînă la primirea ofertelor.
Articolul 811. Dreptul de a nu denunţa identitatea
Vînzătorul are dreptul să nu-şi denunţe identitatea la licitaţie, dar, dacă identitatea lui nu a fost comunicată adjudecatarului, adjudecătorul răspunde personal pentru toate obligaţiile vînzătorului.
Articolul 812. Interdicţia privind retragerea ofertei
Ofertantul nu are dreptul să-şi retragă oferta.
Articolul 813. Momentul vînzării
Vînzarea la licitaţie este încheiată prin adjudecarea bunului de către adjudecător ultimului ofertant. Înscrierea în registrul adjudecătorului a numelui sau a denumirii adjudecatarului şi a ofertei acestuia face proba vînzării, dar, dacă lipseşte o asemenea înscriere, este admisă proba cu martori.
Articolul 814. Întocmirea contractului de vînzare a imobilului
Vînzătorul şi adjudecatarul unui imobil trebuie să întocmească contractul de vînzare-cumpărare a imobilului în termen de 10 zile de la cererea celeilalte părţi.
Articolul 815. Consecinţele neachitării preţului de către
adjudecatar
(1) În cazul în care adjudecatarul nu achită preţul în condiţiile contractului, adjudecătorul are dreptul, pe lîngă remediile de care dispune vînzătorul, să revîndă bunul la licitaţia următoare în conformitate cu uzanţele şi numai după notificarea corespunzătoare a adjudecatarului.
(2) Adjudecatarul nu are dreptul să participe din nou la licitaţie şi este obligat să plătească diferenţa dintre preţul cu care bunul i-a fost vîndut şi preţul cu care a fost revîndut, dacă acesta este mai mic, dar nu are dreptul să pretindă excedentul. El răspunde, de asemenea, în cazul vînzării silite, faţă de vînzător, de persoana în a cărei favoare a fost sechestrat bunul şi faţă de creditorul care obţinuse o hotărîre judecătorească pentru dobînzile, costurile şi prejudiciile cauzate prin neexecutare.
Articolul 816. Dreptul adjudecatarului la despăgubiri
(1) Adjudecatarul al cărui drept de proprietate asupra unui bun dobîndit la licitaţie este lezat printr-un sechestru exercitat de un creditor al vînzătorului poate cere de la vînzător preţul plătit, dobînzile aferente şi costurile. El poate, de asemenea, obţine preţul, dobînzile aferente şi costurile de la creditorul vînzătorului căruia i-a fost transmis bunul.
(2) Adjudecatarul poate cere de la creditorul în a cărui favoare a fost instituit sechestrul repararea prejudiciului cauzat prin iregularităţile sechestrului sau ale vînzării.
S e c ţ i u n e a a 9-a
VÎNZAREA-CUMPĂRAREA ÎNTREPRINDERII
CA UN COMPLEX PATRIMONIAL
Articolul 817. Contractul de vînzare-cumpărare a întreprinderiiVÎNZAREA-CUMPĂRAREA ÎNTREPRINDERII
CA UN COMPLEX PATRIMONIAL
(1) În baza contractului de vînzare-cumpărare a întreprinderii, vînzătorul se obligă să dea în proprietate cumpărătorului întreprinderea în calitate de complex patrimonial unic, cu excepţia drepturilor şi obligaţiilor inalienabile.
(2) Dreptul la denumirea de firmă, la mărcile de producţie şi la alte mijloace de individualizare a întreprinderii şi a producţiei acesteia, a lucrărilor şi serviciilor, precum şi dreptul de folosinţă asupra acestor mijloace de individualizare care-i aparţin în baza licenţei se transmit cumpărătorului dacă în contract nu este prevăzut altfel.
Articolul 818. Înregistrarea contractului de vînzare-cumpărare
a întreprinderii
Contractul de vînzare-cumpărare a întreprinderii în calitate de complex patrimonial unic se încheie în formă autentică şi se înregistrează la Camera Înregistrării de Stat.
Articolul 819. Evaluarea patrimoniului întreprinderii
(1) Componenţa întreprinderii şi valoarea ei se determină în baza actului (procesului-verbal) de inventariere întocmit în conformitate cu regulile inventarierii.
(2) Pînă la semnarea contractului, părţile trebuie să întocmească şi să examineze actul de inventariere, bilanţul contabil, concluzia auditorului independent asupra componenţei şi valorii întreprinderii, lista datoriilor vînzătorului incluse în componenţa întreprinderii cu indicarea creditorilor, caracterul datoriei, cuantumul şi termenele de executare a obligaţiilor.
(3) Bunurile din componenţa întreprinderii, drepturile şi obligaţiile consemnate în documentele indicate la alin.(1) şi (2) urmează să fie transmise cumpărătorului dacă în contract sau la art.817 nu este prevăzut altfel.
Articolul 820. Drepturile creditorilor
(1) Creditorii vînzătorului trebuie să fie informaţi, pînă la predarea întreprinderii către cumpărător, despre faptul că întreprinderea a fost vîndută de una din părţi.
(2) Cumpărătorul răspunde solidar cu vînzătorul, în limita activelor care i-au fost transmise, pentru datoriile vînzătorului efectuate pînă la vînzarea întreprinderii.
(3) Răspunderea cumpărătorului prevăzută la alin.(2) nu poate fi exclusă sau limitată prin înţelegere cu vînzătorul.
Articolul 821. Predarea întreprinderii
(1) Predarea întreprinderii către cumpărător se efectuează în baza actului de predare, în care se indică datele despre bunurile predate, faptul că sînt înştiinţaţi creditorii, viciile întreprinderii.
(2) Cheltuielile de pregătire a întreprinderii pentru predare, inclusiv de întocmire a actului de predare, le suportă vînzătorul dacă în contract nu este prevăzut altfel.
(3) Se consideră că întreprinderea este predată către cumpărător în momentul semnării actului de predare de către ambele părţi. Din acest moment, riscul pieirii sau deteriorării fortuite a întreprinderii trece la cumpărător.
Articolul 822. Trecerea dreptului de proprietate
(1) Dacă în contract nu este prevăzut altfel, dreptul de proprietate asupra întreprinderii trece la cumpărător la data predării întreprinderii, urmînd să fie înregistrat imediat.
(2) În cazul vînzării întreprinderii sub rezerva proprietăţii, cumpărătorul are dreptul, pînă la dobîndirea dreptului de proprietate, să dispună de bunurile şi de drepturile nepatrimoniale incluse în componenţa întreprinderii predate în măsura în care este necesar scopului pentru care a fost cumpărată.
Capitolul V
RENTA
Articolul 847. RentaRENTA
(1) Renta se constituie printr-un contract în baza căruia o parte (debirentier) se obligă să plătească periodic, cu titlu gratuit sau oneros, o redevenţă celeilalte părţi (credirentier).
(2) Renta poate fi plătită în bani sau în natură.
(3) Renta poate fi constituită în favoarea unui terţ.
Articolul 848. Termenul rentei
(1) Renta este viageră în cazul în care durata ei este limitată prin durata vieţii unei sau mai multor persoane.
(2) Debirentierul trebuie, în caz de dubiu, să efectueze plata rentei pe durata vieţii credirentierului.
Articolul 849. Forma contractului de rentă
(1) Pentru valabilitatea unui contract prin care se promite o rentă este necesară formularea în scris a promisiunii şi autentificarea ei notarială.
(2) Dacă, în temeiul contractului de rentă, debirentierului i se dă un bun imobil, contractul urmează a fi înscris în registrul bunurilor imobile.
Articolul 850. Cuantumul rentei
(1) Cuantumul rentei se stabileşte de către părţi.
(2) În cazul decesului unuia dintre credirentieri, renta se plăteşte integral supravieţuitorilor dacă în contract nu este prevăzut altfel.
Articolul 851. Plata rentei
(1) Periodicitatea şi momentul de plată a rentei se stabilesc prin acordul părţilor, luîndu-se în considerare forma rentei.
(2) Renta viageră se plăteşte în avans.
(3) Renta în bani se plăteşte în avans pentru 3 luni dacă în contract nu este prevăzut altfel. Pentru alte forme de rentă, termenul de plată în avans se stabileşte în dependenţă de caracterul şi de scopul rentei.
(4) Dacă la începutul perioadei pentru care se plăteşte renta credirentierul este în viaţă, lui trebuie să i se dea integral renta pentru această perioadă.
Articolul 852. Interdicţia înstrăinării bunurilor primite de
debirentier
(1) În timpul vieţii credirentierului, debirentierul nu poate, fără acordul credirentierului, înstrăina, ipoteca sau greva în alt fel bunurile transmise de persoana care a constituit renta. Nu se admite executarea silită asupra acestor bunuri pentru alte obligaţii ale debirentierului, cu excepţia executării ipotecii constituite cu acordul credirentierului.
[Art.720 al.(1) modificat prin LP163-XVI din 09.07.08, MO140-142/01.08.08 art.574]
(2) Dacă debirentierului a fost transmis un bun imobil, interdicţiile stipulate la alin.(1) se înscriu în registrul bunurilor imobile.
Articolul 853. Schimbarea formei de plată a rentei
În contractul de plată a rentei în natură, părţile pot conveni asupra înlocuirii acesteia cu o sumă de bani plătită periodic.
Articolul 854. Păstrarea obligaţiei în cazul pieirii ori deteriorării
fortuite a bunului
Obligaţia debirentierului nu se stinge prin pieirea ori deteriorarea fortuită a bunului care i-a fost transmis în legătură cu constituirea rentei.
Articolul 855. Contestarea contractului de rentă
(1) Contractul de rentă poate fi contestat de terţul care are dreptul de a fi întreţinut de cel obligat la plata rentei dacă acesta, din cauza rentei, nu-şi poate îndeplini obligaţiile faţă de terţ. În cazul rezilierii contractului, bunul dat de cel care a constituit renta se întoarce la acesta.
(2) Debirentierul nu poate pretinde credirentierului întoarcerea ratelor plătite.
Articolul 856. Rezilierea contractului de rentă
(1) Atît debirentierul, cît şi credirentierul are dreptul de a cere rezilierea contractului de rentă dacă, în urma neexecutării obligaţiilor sau din alte motive temeinice, continuarea acestor raporturi nu mai este posibilă.
(2) În urma rezilierii contractului de rentă, bunul transmis în legătură cu constituirea rentei este restituit. Prestaţia efectuată de debirentier nu este restituită dacă în contract nu este prevăzut altfel.
Articolul 857. Stipularea caracterului insesizabil al rentei
Prin contractul de rentă se poate stipula caracterul insesizabil al rentei numai în cazul în care a fost constituită cu titlu gratuit.
Articolul 858. Consecinţele decesului debirentierului
(1) În caz de deces al debirentierului, obligaţia lui trece la succesorii care au moştenit bunul.
(2) Dacă succesorul renunţă la bun, acesta este transmis credirentierului. Prin aceasta contractul încetează.
Capitolul VI
COMODATUL
Articolul 859. Contractul de comodatCOMODATUL
(1) Prin contract de comodat o parte (comodant) dă cu titlu gratuit un bun în folosinţă celeilalte părţi (comodatar), iar aceasta se obligă să restituie bunul la expirarea termenului pentru care i-a fost dat.
(2) Contractul de comodat poate prevedea compensarea de către comodatar a uzurii bunului.
Articolul 860. Răspunderea comodantului
(1) Comodantul poartă răspundere numai pentru intenţie sau culpă gravă.
(2) În cazul în care comodantul nu execută obligaţia de a da bunul, comodatarul poate cere doar repararea prejudiciului.
(3) Dacă a ascuns cu viclenie viciile bunului transmis în folosinţă gratuită, comodantul este obligat să repare comodatarului prejudiciul cauzat astfel.
Articolul 861. Uzura bunului
Comodatarul nu poartă răspundere pentru modificarea sau înrăutăţirea stării bunului dacă aceasta survine în urma folosirii lui în conformitate cu destinaţia stabilită în contract.
Articolul 862. Obligaţiile comodatarului
(1) Comodatarul trebuie să păstreze şi să îngrijească bunul cu diligenţa unui bun proprietar şi să-l folosească numai în scopul stabilit în contract sau determinat prin natura bunului.
(2) Comodatarul este ţinut să suporte cheltuielile necesare folosinţei bunului. Comodatarul poate cere compensarea cheltuielilor extraordinare, necesare şi urgente pe care a fost nevoit să le facă pentru conservarea bunului.
(3) Comodatarul nu poate da bunul în folosinţă unor terţi decît cu acordul comodantului.
Articolul 863. Răspunderea comodatarului
(1) Dacă comodatarul nu-şi îndeplineşte obligaţiile stipulate la art.860, comodantul poate cere imediat restituirea bunului şi reparaţia prejudiciului cauzat.
(2) În caz de neexecutare a obligaţiilor stipulate la art.860, comodatarul răspunde şi pentru cauza neimputabilă lui (cazul fortuit) dacă nu dovedeşte că prejudiciul ar fi survenit chiar dacă el şi-ar fi îndeplinit obligaţiile. Această regulă se aplică şi în cazul în care comodatarul nu restituie bunul în termen.
(3) Dacă mai multe persoane au luat împreună cu împrumut acelaşi bun, ele poartă răspundere solidară faţă de comodant.
Articolul 864. Obligaţia de restituire a bunului
(1) Comodatarul este obligat să restituie, la expirarea termenului contractului de comodat, bunul primit în folosinţă gratuită.
(2) În cazul în care contractul de comodat nu are stabilit un termen, comodatarul este obligat să restituie bunul la sfîrşitul valorificării lui în scopul menţionat în contract. Comodantul poate cere restituirea bunului mai devreme dacă a trecut o perioadă suficientă pentru valorificarea lui.
(3) Dacă termenul contractului de comodat nu poate fi stabilit în baza scopurilor de utilizare a bunului, comodantul este în drept să ceară restituirea bunului în orice moment.
Articolul 865. Retenţia bunului
Comodatarul nu are dreptul de retenţie a bunului pentru creanţele faţă de comodant, cu excepţia creanţelor privind cheltuielile extraordinare, necesare şi urgente făcute pentru conservarea bunului.
Articolul 866. Dreptul de reziliere a contractului de comodat
Comodantul poate rezilia contractul de comodat dacă:
a) în virtutea unor circumstanţe neprevăzute, comodantul însuşi are nevoie de bun;
b) comodatarul foloseşte bunul neconform destinaţiei stabilite în contract, dă bunul, fără acordul comodantului, în folosinţă unui terţ sau supune bunul unui pericol mare, ca urmare a nemanifestării prudenţei cuvenite;
c) comodatarul a decedat;
d) comodatarul persoană juridică şi-a încetat activitatea.
Capitolul VII
ÎMPRUMUTUL
Articolul 867. Contractul de împrumutÎMPRUMUTUL
(1) Prin contractul de împrumut o parte (împrumutător) se obligă să dea în proprietate celeilalte părţi (împrumutatul) bani sau alte bunuri fungibile, iar aceasta se obligă să restituie banii în aceeaşi sumă sau bunuri de acelaşi gen, calitate şi cantitate la expirarea termenului pentru care i-au fost date.
(2) Contractul de împrumut este gratuit dacă legea sau contractul nu prevede altfel.
Articolul 868. Neexecutarea obligaţiei de a da cu împrumut
În cazul în care împrumutătorul nu execută obligaţia de a da cu împrumut, împrumutatul poate cere doar repararea prejudiciului cauzat astfel.
Articolul 869. Dobînda în baza contractului de împrumut
(1) În baza contractului de împrumut, părţile pot prevedea şi plata unei dobînzi, care trebuie să se afle într-o relaţie rezonabilă cu rata de bază a Băncii Naţionale a Moldovei.
[Art.869 al.(1) modificat prin LP33 din 06.05.12, MO99-102/25.05.12 art.330]
(2) Înţelegerea asupra dobînzii prin care se încalcă dispoziţia alin.(1) este nulă.
(3) Se plăteşte dobîndă la expirarea fiecărui an pentru perioada dintre momentul încheierii contractului şi cel al restituirii împrumutului dacă în contract nu este prevăzut altfel.
(4) În cazul în care împrumutatul nu plăteşte dobînda în termen, împrumutătorul poate cere restituirea imediată a împrumutului şi a dobînzii aferente.
Articolul 870. Revocarea promisiunii de împrumut
Împrumutătorul are dreptul să renunţe la îndeplinirea obligaţiilor în cazul în care situaţia materială a împrumutatului se înrăutăţeşte substanţial, fapt ce ar periclita restituirea împrumutului, chiar dacă înrăutăţirea s-a produs înainte de încheierea contractului şi a devenit cunoscută împrumutătorului ulterior.
Articolul 871. Restituirea împrumutului
(1) Împrumutatul trebuie să restituie împrumutul în termenul şi în modul stabilit în contract. Dacă nu au fost stabilite dobînzi, el are dreptul să restituie împrumutul şi pînă la expirarea termenului.
(2) Împrumutatul trebuie să restituie bunuri de calitatea şi în cantitatea bunurilor primite şi nimic mai mult, chiar dacă preţurile au crescut ori au scăzut.
(3) În cazul în care a împrumutat o sumă de bani, împrumutatul are obligaţia de a restitui suma nominală primită fără a ţine cont de variaţiile valorii banilor.
[Art.871 al.(3) modificat prin LP33 din 06.05.12, MO99-102/25.05.12 art.330]
(4) Dacă în contractul de împrumut nu este stabilit nici termenul de restituire, nici termenul de preaviz, împrumutul trebuie restituit în decursul a 30 de zile de la data la care împrumutatul a primit cererea de restituire.
Articolul 872. Efectele nerestituirii împrumutului
(1) În cazul în care împrumutatul nu restituie în termen împrumutul, împrumutătorul poate cere pentru întreaga sumă datorată o dobîndă în mărimea prevăzută la art.619 dacă legea sau contractul nu prevede altfel.
(2) Dacă în contract este prevăzută restituirea împrumutului în rate şi împrumutatul nu restituie în modul stabilit nici cel puţin o rată, împrumutătorul poate cere restituirea imediată a întregului împrumut şi a dobînzii aferente.
(3) În cazul în care nu poate restitui bunul, împrumutatul trebuie să plătească valoarea acestuia calculată în funcţie de locul şi timpul executării obligaţiei.
Articolul 873. Efectele nerespectării obligaţiilor de garantare
a executării
În cazul în care împrumutatul nu-şi respectă obligaţiile privind garantarea restituirii bunului, împrumutătorul poate cere restituirea lui imediată şi a dobînzii aferente.
Articolul 874. Răspunderea împrumutătorului pentru viciile
bunului
Împrumutătorul poartă răspundere pentru viciile bunului în conformitate cu regulile de răspundere a comodantului.
Capitolul VIII
LOCAŢIUNEA
Articolul 875. Contractul de locaţiuneLOCAŢIUNEA
Prin contractul de locaţiune, o parte (locator) se obligă să dea celeilalte părţi (locatar) un bun determinat individual în folosinţă temporară sau în folosinţă şi posesiune temporară, iar aceasta se obligă să plătească chirie.
Articolul 876. Forma contractului de locaţiune
(1) Contractul de locaţiune a unui bun imobil trebuie să fie întocmit în scris.
(2) Contractul de locaţiune a unui bun imobil pe un termen ce depăşeşte 3 ani trebuie înscris în registrul bunurilor imobile. Nerespectarea acestei reguli are ca efect inopozabilitatea contractului faţă de terţ.
Articolul 877. Termenul maxim al contractului de locaţiune
Contractul de locaţiune nu poate fi încheiat pe un termen mai mare de 99 de ani.
Articolul 878. Caracteristicile bunului închiriat
(1) Locatorul este obligat să predea locatarului bunul în starea corespunzătoare, conform destinaţiei convenite prin contract, şi să menţină bunul în această stare pe durata locaţiunii.
(2) Bunul dat de locator trebuie să fie liber de orice viciu material sau juridic.
(3) Bunul este considerat liber de orice viciu material cînd are caracteristicile convenite. Bunul este liber de vicii materiale în cazul în care poate fi folosit conform destinaţiei stabilite în contract, dacă nu s-a convenit asupra unor anumite caracteristici, sau conform destinaţiei obişnuite a unor asemenea bunuri dacă nu s-a convenit asupra folosinţei.
(4) Bunul este considerat liber de orice viciu juridic dacă nici un terţ nu poate valorifica drepturi asupra acestui bun în perioada pentru care a fost încheiat contractul.
(5) Înainte de a-şi valorifica drepturile, locatarul trebuie să-l informeze pe locator despre viciile bunului depistate.
Articolul 879. Reducerea chiriei din cauza viciului bunului
închiriat
(1) Dacă bunul este afectat de un viciu, locatarul este eliberat de plata unei părţi din chirie proporţional diminuării folosinţei bunului. Dreptul de a plăti o chirie redusă încetează cînd viciul este remediat. Viciul nesemnificativ nu este luat în considerare.
(2) În cazul închirierii unei locuinţe, convenţiile prin care se derogă de la alin.(1) în defavoarea locatarului nu produc efecte.
Articolul 880. Repararea prejudiciului cauzat de viciile bunului
închiriat
(1) Dacă un viciu care diminuează folosinţa bunului există în momentul încheierii contractului sau apare ulterior dintr-o cauză pentru care este răspunzător locatorul sau dacă acesta este în întîrziere în privinţa obligaţiei sale de a remedia bunul, locatarul poate cere, pe lîngă pretenţiile sale la o chirie redusă, despăgubiri pentru prejudiciul cauzat.
(2) În cazul întîrzierii locatorului, locatarul poate remedia el însuşi viciul, cerînd restituirea cheltuielilor utile.
Articolul 881. Efectele cunoaşterii viciului de către locatar
Dacă, la momentul încheierii contractului de locaţiune, ştia despre viciul bunului şi nu a formulat pretenţii în legătură cu acest fapt, locatarul nu va beneficia de drepturile prevăzute la art.879.
Articolul 882. Nulitatea acordului privind exonerarea de
răspundere sau diminuarea ei
Acordul în al cărui temei locatorul este exonerat de răspundere pentru vicii sau răspunderea lui este diminuată nu produce efecte dacă locatorul trece cu viclenie viciul sub tăcere.
Articolul 883. Răspunderea locatorului pentru fapta terţului
(1) Locatorul este obligat să repare prejudiciul care rezultă din perturbarea de către un terţ a folosirii bunului numai în cazul în care terţul este un locatar sau dacă locatorul i-a permis folosinţa bunului sau accesul la el.
(2) Dacă folosinţa bunului este diminuată, locatarul conservă dreptul la alte mijloace pe care le are contra locatorului.
Articolul 884. Efectele întîrzierii sau ale refuzului predării
bunului închiriat
Dacă locatorul nu predă la timp bunul închiriat sau refuză să-l predea, locatarul este în drept să ceară executarea acestei obligaţii şi repararea prejudiciului sau rezilierea contractului şi repararea prejudiciului cauzat astfel.
Articolul 885. Interdicţia schimbării formei sau destinaţiei
bunului închiriat
Nici locatorul, nici locatarul nu are dreptul să schimbe forma sau destinaţia bunului în timpul locaţiunii.
Articolul 886. Modul de plată a chiriei
(1) Plata chiriei poate fi efectuată integral la expirarea termenului stabilit în contractul de locaţiune. Dacă plata chiriei este stabilită pentru anumite perioade, ea trebuie efectuată la expirarea lor.
(2) Plata cheltuielilor suplimentare este obligatorie numai în cazul în care există un acord între părţi.
(3) Dacă în folosirea bunului închiriat au apărut piedici din vina locatarului, acesta nu va fi exonerat de plata chiriei.
Articolul 887. Temeiurile şi condiţiile de modificare a chiriei
(1) Cuantumul chiriei poate fi modificat prin acordul părţilor. Locatorul poate cere modificarea chiriei numai o dată în an şi numai în cazul în care condiţiile economice fac ca neajustarea să fie inechitabilă.
(2) Locatarul are dreptul să ceară reducerea chiriei în cazul în care condiţiile, stipulate în contract, de folosire a bunului sau starea lui s-au înrăutăţit considerabil în virtutea unor circumstanţe independente de voinţa locatarului.
Articolul 888. Obligaţiile locatarului
Locatarul este obligat:
a) să folosească bunul la destinaţie şi în conformitate cu prevederile contractului;
b) să păstreze şi să asigure integritatea bunului;
c) să acopere cheltuielile curente de folosire şi întreţinere în stare normală a bunului;
d) să efectueze reparaţia curentă a bunului.
Articolul 889. Obligaţia locatarului în raport cu alţi locatari
(1) Locatarul are obligaţia de a acţiona într-o manieră care să nu împiedice folosirea normală a bunului de către alţi locatari. Locatarul este ţinut faţă de locator şi de ceilalţi locatari să repare prejudiciul care poate rezulta din neexecutarea acestei obligaţii fie că a fost produs de el, fie de persoanele cărora le-a permis folosinţa bunului sau accesul la el.
(2) Locatorul poate rezilia contractul de locaţiune în cazul neexecutării obligaţiei prevăzute la alin.(1).
Articolul 890. Dreptul locatarului în cazul deranjării folosinţei sale de către un alt locatar
(1) Locatarul a cărui folosinţă este deranjată de către un alt locatar sau de persoanele cărora acesta le-a permis folosinţa bunului sau accesul la el poate obţine, în dependenţă de circumstanţe, o reducere a chiriei sau rezilierea contractului dacă înştiinţează locatorul comun despre încălcările ce îi afectează folosinţa şi dacă acestea persistă.
(2) Pe lîngă cele prevăzute la alin.(1), locatarul poate cere locatorului comun repararea prejudiciului, cu excepţia cazului cînd ultimul demonstrează că a acţionat cu prudenţă şi diligenţă.
(3) Locatorul se poate întoarce împotriva locatarului vinovat de prejudiciu.
Articolul 891. Dreptul locatorului de a verifica bunul închiriat
şi de a efectua lucrări asupra lui
Locatorul are dreptul să verifice bunul închiriat, să efectueze lucrări asupra lui şi, în cazul imobilului, să-l prezinte eventualilor cumpărători sau locatari, fiind obligat să-şi exercite aceste drepturi în mod rezonabil.
Articolul 892. Repararea prejudiciului suferit de locator
(1) Locatarul este ţinut să repare prejudiciul suferit de locator prin pierderile survenite la bunul închiriat dacă nu va demonstra că pierderile nu se datorează vinovăţiei sale sau a persoanelor cărora le-a permis folosinţa bunului sau accesul la el.
(2) În cazul în care bunul închiriat este un imobil, locatarul nu răspunde de prejudiciul cauzat prin incendiu dacă nu se va demonstra că el se datorează faptei locatarului sau a persoanelor cărora acesta le-a permis folosinţa sau accesul la imobil.
Articolul 893. Răspunderea pentru uzura bunului închiriat
Locatarul nu poartă răspundere pentru uzura obişnuită a bunului închiriat dacă acesta a fost utilizat la destinaţie în conformitate cu prevederile contractului.
Articolul 894. Sublocaţiunea sau cesiunea locaţiunii
(1) Locatarul este în drept să dea bunul închiriat în sublocaţiune sau să cesioneze locaţiunea numai cu consimţămîntul locatorului. Pentru aceasta, el este obligat
să-l informeze pe locator despre intenţia sa şi să indice numele sau denumirea, adresa persoanei căreia intenţionează să-i subînchirieze bunul sau să-i cedeze locaţiunea.
(2) Locatorul nu poate să nu dea consimţămîntul la subînchiriere sau la cesiunea locaţiunii dacă, după încheierea contractului de locaţiune, se naşte interesul legitim pentru locatar de a da bunul, integral sau parţial, unui terţ. Această prevedere nu se aplică dacă persoana terţului constituie un impediment, spaţiul închiriat devenind astfel supraîncărcat sau dacă, din alte motive temeinice, nu i se poate impune locatorului să permită subînchirierea sau cesiunea locaţiunii.
(3) Dacă nu consimte la sublocaţiune sau la cesiunea locaţiunii, locatorul este obligat să comunice, în termen de 15 zile, locatarului motivele; de altfel se consideră că a consimţit.
(4) Locatorul care consimte la sublocaţiune sau la cesiunea locaţiunii nu poate cere decît compensarea cheltuielilor rezonabile care pot rezulta din sublocaţiune sau cesiune.
(5) În cazul sublocaţiunii, locatarul îşi păstrează răspunderea faţă de locator.
(6) Termenul contractului de sublocaţiune nu poate depăşi termenul contractului de locaţiune.
(7) Cesiunea locaţiunii eliberează locatarul anterior de obligaţii. În cazul închirierii unui alt bun decît imobilul de locuit, părţile pot stabili altfel.
Articolul 895. Repararea prejudiciului de către sublocatar
(1) În cazul în care locatorul cere locatarului reparaţia prejudiciului, sublocatarul este ţinut faţă de locator numai pînă la concurenţa chiriei pentru sublocaţiune datorate locatarului. Sublocatarul nu poate opune plăţile făcute cu anticipaţie.
(2) Plata făcută de sublocatar, fie în temeiul unei prevederi a contractului de sublocaţiune comunicate locatorului, fie în conformitate cu uzanţele locale, nu este considerată făcută cu anticipaţie.
Articolul 896. Efectele neexecutării obligaţiilor de către sublocatar
În cazul în care neexecutarea unei obligaţii de către sublocatar cauzează un prejudiciu esenţial locatorului sau altor locatari, locatorul poate cere rezilierea contractului de sublocaţiune.
Articolul 897. Efectele neexecutării obligaţiilor de către locator
În cazul în care locatorul nu-şi execută obligaţiile, sublocatarul poate exercita drepturile locatarului pentru a-l obliga să-şi execute obligaţiile.
Articolul 898. Obligaţia efectuării reparaţiei capitale
(1) Locatorul este obligat să efectueze reparaţia capitală a bunului închiriat dacă legea sau contractul nu prevede altfel.
(2) Reparaţia capitală se efectuează în termenul stabilit în contract sau cînd reiese dintr-o necesitate stringentă.
(3) Nerespectarea de către locator a obligaţiei prevăzute la alin.(1) şi (2) acordă locatarului dreptul să efectueze reparaţia capitală şi să treacă cheltuielile de reparaţie capitală în contul chiriei.
Articolul 899. Obligaţia de informare a locatorului despre vicii
Locatarul care cunoaşte un viciu sau o deteriorare substanţială a bunului închiriat este ţinut să-l informeze pe locator într-un termen rezonabil, sub sancţiunea reparării prejudiciului.
Articolul 900. Efectele schimbării proprietarului bunului
închiriat
Dacă bunul închiriat, după ce a fost predat locatarului, este înstrăinat de locator unui terţ, acesta din urmă se subrogă locatorului în drepturile şi obligaţiile decurgînd din locaţiune.
Articolul 901. Efectele exproprierii bunului închiriat
(1) Exproprierea totală a bunului închiriat stinge locaţiunea de la data la care expropriatorul are dreptul să ia bunul în posesiune.
(2) În cazul în care exproprierea bunului este parţială, locatarul poate, după împrejurări, obţine reducerea chiriei sau rezilierea locaţiunii.
Articolul 902. Decesul locatarului sau al locatorului
Locaţiunea nu încetează prin decesul locatarului, nici prin cel al locatorului dacă în contract nu este prevăzut altfel sau dacă, în funcţie de circumstanţe, contractul nu mai poate fi menţinut.
Articolul 903. Încetarea locaţiunii
Locaţiunea încetează:
a) la expirarea termenului contractului;
b) în cazul pieirii bunului închiriat;
c) în alte cazuri prevăzute de lege sau de contract.
Articolul 904. Prelungirea contractului de locaţiune
(1) Dacă raporturile contractuale continuă în mod tacit după expirarea contractului de locaţiune, acesta se consideră prelungit pe un termen nedeterminat.
(2) La expirarea contractului de locaţiune, locatarul are dreptul prioritar la încheierea contractului pe un nou termen dacă:
a) şi-a onorat anterior obligaţiile contractuale;
b) bunul se dă în locaţiune pe un nou termen;
c) este de acord cu noile condiţii contractuale stabilite de locator.
(3) Garanţia constituită de un terţ pentru executarea obligaţiilor de către locatar nu se extinde asupra locaţiunii reînnoite.
Articolul 905. Rezilierea contractului de locaţiune
(1) Rezilierea contractului de locaţiune încheiat fără termen poate avea loc la cererea oricărei părţi cu un preaviz de 3 luni pentru imobile şi de o lună pentru bunurile mobile dacă în contract nu este prevăzut altfel.
(2) Dacă locuinţa sau orice altă încăpere destinată pentru locuit se află într-o stare ce creează un pericol real pentru sănătate, locatarul poate rezilia contractul de locaţiune fără respectarea termenului de preaviz. Locatarul are acest drept şi în cazul în care, la încheierea contractului, ştia despre pericol şi nu a înaintat pretenţii în legătură cu acesta.
(3) Rezilierea contractului de locaţiune are ca efect şi rezilierea contractului de sublocaţiune dacă în contractul de locaţiune nu este prevăzut altfel.
Articolul 906. Rezilierea contractului din iniţiativa locatorului
(1) Locatorul este în drept să ceară rezilierea contractului dacă locatarul:
a) nu foloseşte bunul închiriat la destinaţie sau în conformitate cu prevederile contractului;
b) admite intenţionat sau din culpă înrăutăţirea stării bunului ori creează un pericol real pentru o asemenea înrăutăţire;
c) nu plăteşte chiria pe parcursul a 3 luni după expirarea termenului de plată dacă în contract nu este prevăzut altfel;
d) încheie un contract de sublocaţiune fără acordul locatorului.
(2) Legea sau contractul pot prevedea şi alte motive de reziliere a contractului de locaţiune din iniţiativa locatorului.
Articolul 907. Rezilierea contractului din iniţiativa locatarului
(1) Locatarul este în drept să ceară rezilierea contractului în cazul în care:
a) şi-a pierdut capacitatea de muncă şi nu poate folosi bunul închiriat;
b) este privat de libertate şi nu-şi poate executa obligaţiile contractuale.
(2) Legea sau contractul pot prevedea şi alte motive decît cele de la alin.(1) de reziliere a contractului de locaţiune din iniţiativa locatarului.
Articolul 908. Restituirea bunului închiriat
(1) După încetarea raporturilor contractuale, locatarul este obligat să restituie bunul închiriat în starea în care i-a fost dat sau în starea prevăzută de contract.
(2) Prejudiciul cauzat prin înrăutăţirea stării bunului se repară de către locatar dacă nu dovedeşte lipsa vinovăţiei sale. Locatarul poartă răspundere în aceeaşi măsură pentru înrăutăţirea admisă de membrii familiei sale, de sublocatar sau de terţi, cărora le-a permis accesul la bunul închiriat.
(3) Locatarul răspunde pentru deteriorarea bunului în mărimea în care s-a micşorat valoarea lui dacă în contract nu este prevăzut altfel.
Articolul 909. Soarta îmbunătăţirilor bunului închiriat
(1) La expirarea termenului sau la rezilierea contractului de locaţiune, locatarul are dreptul să separe îmbunătăţirile, efectuate cu permisiunea locatorului, care pot fi separate fără a se deteriora bunul ori să ceară compensarea valorii lor de către locator dacă legea sau contractul nu prevede altfel.
(2) Locatarul are dreptul să separe îmbunătăţirile efectuate fără permisiunea locatorului dacă pot fi separate fără a se deteriora bunul şi dacă locatorul refuză să compenseze valoarea lor. În cazul în care îmbunătăţirile efectuate fără permisiunea locatorului nu pot fi separate fără a se deteriora bunul, ele devin proprietate a locatorului.
(3) La cererea locatorului, construcţiile neautorizate de el urmează a fi demolate de către locatar sau pe contul lui.
Articolul 910. Consecinţele nerestituirii la timp a bunului
închiriat
Dacă, după încetarea raporturilor contractuale, locatarul nu restituie bunul închiriat, locatorul are dreptul să ceară plata chiriei pentru toată durata întîrzierii. Se poate cere repararea prejudiciului în partea neacoperită de chirie.
Capitolul IX
ARENDA
Articolul 911. Dispoziţii generale cu privire la arendăARENDA
(1) Arenda este contractul încheiat între o parte – proprietar, uzufructuar sau un alt posesor legal de terenuri şi de alte bunuri agricole (arendator) – şi altă parte (arendaş) cu privire la exploatarea acestora pe o durată determinată şi la un preţ stabilit de părţi.
(2) Prin acordul părţilor, dispoziţiile cu privire la arendă se aplică şi la locaţiunea altor imobile.
(3) Contractului de arendă se aplică în modul corespunzător dispoziţiilor cu privire la locaţiune în măsura în care prezentul capitol nu prevede altfel.
Articolul 912. Forma contractului de arendă
Contractul de arendă se încheie în scris.
Articolul 913. Descrierea bunului arendat
(1) Arendatorul şi arendaşul trebuie să întocmească, la începutul arendei, un act în care descrie bunul arendat şi starea în care se află la momentul predării. La încetarea arendei, se aplică aceleaşi dispoziţii în modul corespunzător.
(2) Actul de descriere trebuie să cuprindă ziua întocmirii şi să fie semnat de ambele părţi.
Articolul 914. Particularităţile contractului de arendă a unui
teren
În contractul de arendă a unui teren trebuie stipulate condiţiile de folosire a obiectelor situate pe teren, inclusiv a utilajului şi tehnicii agricole.
Articolul 915. Termenul arendei
(1) Termenul arendei nu poate fi mai mic de un an.
(2) Cu 3 luni înainte de expirarea arendei, arendatorul informează printr-un preaviz arendaşul despre nedorinţa de a prelungi contractul de arendă.
(3) Dacă termenul arendei expiră, iar arendatorul nu cere să i se predea terenul şi arendaşul continuă exploatarea lui, contractul de arendă se consideră prelungit cu un an.
Articolul 916. Plata arendei
(1) Plata arendei se face în natură, în bani sau în natură şi în bani, potrivit acordului dintre părţi, şi se execută în termenul şi în locul stabilit în contract.
(2) Elementele în funcţie de care se determină arenda pentru fiecare categorie de folosinţă a bunului pot fi: suprafaţa terenului, potenţialul de producţie, structura parcelară, relieful şi gradul posibilităţii de efectuare a mecanizării, posibilităţile de acces, distanţa faţă de locurile de depozitare, industrializare sau de comercializare, starea clădirilor, amenajărilor sau altor dotări, gradul de amortizare a tehnicii agricole arendate.
(3) Arenda în natură se stabileşte într-o cantitate determinată de produse sau într-un procent din producţie. Produsele cu care se plăteşte arenda se stabilesc de părţi în funcţie de specificul activităţii agricole şi de zonă.
(4) Termenele şi locul de plată în natură a arendei se stabilesc de părţi, în funcţie de felul produselor şi de specificul obţinerii lor.
Articolul 917. Reducerea arendei
Dacă mai mult de jumătate din fructele obţinute prin arendare pier fortuit, arendaşul poate cere reducerea proporţională a plăţii arendei. Dreptul la reducere subzistă doar pînă la separarea fructelor.
Articolul 918. Dreptul de gaj al arendatorului
Arendatorul are, în vederea garantării cererilor sale ce decurg din contractul de arendă, drept de amanet asupra bunurilor aduse de arendaş şi asupra fructelor bunului arendat.
Articolul 919. Schimbarea destinaţiei terenului
Arendaşul poate schimba destinaţia terenului arendat numai cu acordul prealabil scris al proprietarului şi cu respectarea dispoziţiilor legale.
Articolul 920. Repartizarea contractuală a riscurilor
(1) În contractul de arendă părţile contractante pot stabili, de comun acord, cazurile şi limitele suportării prejudiciilor cauzate de calamităţi naturale.
(2) De comun acord, părţile pot să prevadă repartizarea pierderilor totale sau parţiale ale bunurilor arendate ca urmare a unor cazuri fortuite sau a unor cazuri de forţă majoră.
Articolul 921. Încetarea arendei
(1) Arenda încetează o dată cu expirarea termenului pentru care a fost convenită.
(2) Încetarea arendei înainte de termen are loc în conformitate cu legea.
Articolul 922. Consecinţele rezilierii contractului de arendă
a unui teren
Dacă rezilierea contractului de arendă a unui teren agricol are loc pînă la încheierea anului agricol, arendatorul este obligat să plătească arendaşului valoarea fructelor care, deşi încă neseparate, vor putea fi separate înainte de sfîrşitul anului în condiţiile unei gospodăriri normale.
Capitolul X
LEASINGUL
LEASINGUL
Articolul 923. Contractul de leasing
(1) Prin contractul de leasing, o parte (locator) se obligă, la cererea unei alte părţi (locatar), să asigure posesiunea şi folosinţa temporară a unui bun, cumpărat sau produs de locator, contra unei plăţi periodice (rate de leasing).
(2) În lipsa unor prevederi contrare, dreptul de alegere a bunului şi/sau a vînzătorului aparţine locatarului.
(3) La expirarea contractului de leasing, locatorul va respecta dreptul de opţiune al locatarului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing ori de a înceta raporturile contractuale.
(4) Contractului de leasing i se aplică, în mod corespunzător, dispoziţiile privind contractul de locaţiune în măsura în care prezentul capitol sau legea cu privire la leasing nu prevede altfel.
Articolul 924. Forma şi conţinutul contractului de leasing
(1) Contractul de leasing se încheie în scris.
(2) Contractul de leasing trebuie să conţină îndeosebi:
a) preţul bunului;
b) suma totală, numărul şi scadenţa ratelor;
c) plata finală şi metodele calculării ei în cazul rezilierii contractului.
Articolul 925. Obiectul leasingului
(1) Obiect al leasingului pot fi orice bunuri mobile sau imobile, cu excepţia:
a) bunurilor scoase din circuitul civil sau a căror circulaţie este limitată prin lege;
b) terenurilor agricole;
c) bunurilor consumptibile;
d) obiectelor proprietăţii intelectuale care nu pot fi cesionate.
(2) Bunul mobil care face obiectul contractului de leasing conservă natura mobiliară pe durata contractului, chiar dacă este anexat sau încorporat într-un imobil, în măsura în care nu-şi pierde individualitatea.
Articolul 926. Informarea cu privire la contractul de leasing
Locatorul este obligat să informeze vînzătorul cu privire la contractul de leasing încheiat sau care urmează să fie încheiat.
Articolul 927. Răspunderea vînzătorului faţă de locatar
(1) Vînzătorul bunului este obligat direct faţă de locatar pentru garanţiile legale sau convenţionale inerente unui contract de vînzare-cumpărare. Vînzătorul nu răspunde însă în faţa locatorului şi a locatarului pentru acelaşi prejudiciu.
(2) Prevederile alin.(1) nu dau locatarului dreptul de a rezolvi sau modifica contractul de vînzare-cumpărare fără acordul locatorului.
(3) Locatorul nu răspunde pentru neexecutarea obligaţiilor de către vînzător, cu excepţia cazului cînd vînzătorul a fost ales de către locator, dacă în contract nu este prevăzut altfel.
Articolul 928. Trecerea la locatar a riscurilor şi costurilor
(1) Locatarul îşi asumă, din momentul preluării posesiunii, toate riscurile pentru pieirea bunului, inclusiv cele datorate unei forţe majore.
(2) Locatarul suportă toate cheltuielile de întreţinere şi reparaţie a bunului.
(3) Prin contract, părţile pot deroga de la prevederile alin.(1) şi (2).
Articolul 929. Răspunderea locatarului şi a locatorului
Locatarul şi locatorul răspund pentru obligaţiile lor potrivit contractului de leasing şi în conformitate cu legea.
Articolul 930. Dispunerea de drepturile ce rezultă din contract
(1) Locatorul poate cesiona sau dispune în alt mod de drepturile sale asupra bunului sau de drepturile care rezultă din contractul de leasing. Cesiunea sau dispunerea în alt mod nu-l eliberează pe locator de obligaţiile ce rezultă din contract şi nici nu schimbă natura sau regimul juridic al contractului.
(2) Locatarul poate cesiona dreptul de folosinţă asupra bunului sau alte drepturi ce rezultă din contract numai cu acordul locatorului şi cu respectarea drepturilor terţilor.
Capitolul XI
ANTREPRIZA ŞI PRESTĂRILE DE SERVICII
S e c ţ i u n e a 1
DISPOZIŢII GENERALE CU PRIVIRE LA
ANTREPRIZĂ ŞI LA PRESTĂRI SERVICII
Articolul 931. Libertatea alegerii modului de efectuare a lucrărilorANTREPRIZA ŞI PRESTĂRILE DE SERVICII
S e c ţ i u n e a 1
DISPOZIŢII GENERALE CU PRIVIRE LA
ANTREPRIZĂ ŞI LA PRESTĂRI SERVICII
sau de prestare a serviciilor
Antreprenorul sau prestatorul este liber în alegerea modului de efectuare a lucrărilor sau de prestare a serviciilor. Între antreprenor sau prestator şi beneficiar nu există nici o legătură de subordonare.
Articolul 932. Retribuţia
(1) Retribuţia se consideră convenită în mod tacit dacă, în raport cu împrejurările, asemenea lucrări sau prestaţii se fac numai în schimbul unor retribuţii.
(2) Dacă nu este stabilit cuantumul retribuţiei, se consideră că s-a convenit, în cazul existenţei unor tarife, asupra retribuţiei tarifare, iar în cazul inexistenţei unor tarife, asupra retribuţiei obişnuite.
Articolul 933. Devizul estimativ
(1) În cazul în care, la încheierea contractului, preţul lucrărilor sau prestaţiilor a făcut obiectul unei evaluări, antreprenorul sau prestatorul trebuie să justifice majorarea retribuţiei.
(2) Beneficiarul nu este obligat să plătească majorarea de la alin.(1) decît în măsura în care ea rezultă din lucrările, prestaţiile sau cheltuielile pe care antreprenorul sau prestatorul nu le-au putut prevedea la momentul încheierii contractului.
Articolul 934. Darea de seamă a antreprenorului sau a prestatorului
În cazul în care retribuţia este stabilită în dependenţă de valoarea lucrărilor, serviciilor sau a bunurilor furnizate, antreprenorul sau prestatorul este obligat, la cererea beneficiarului, să-i dea o dare de seamă despre progresul lucrărilor, despre prestaţiile şi despre cheltuielile efectuate.
Articolul 935. Preţ forfetar
(1) În cazul în care lucrarea sau prestaţia a fost contractată la un preţ forfetar, beneficiarul este obligat să plătească retribuţia convenită şi nu poate pretinde o reducere a retribuţiei pe motiv că lucrarea sau prestaţia a solicitat mai puţin lucru sau mai puţine cheltuieli decît se preconizau.
(2) Similar alin.(1), antreprenorul sau prestatorul nu poate cere majorarea retribuţiei pentru motive contrare.
(3) Preţul forfetar rămîne acelaşi chiar dacă au fost aduse modificări termenelor sau condiţiilor iniţiale de executare dacă părţile nu au convenit altfel.
Articolul 936. Prestaţia personală
(1) Antreprenorul sau prestatorul este obligat să efectueze prestaţia personal doar atunci cînd această obligaţie reiese din contract, din împrejurări sau din natura prestaţiei.
(2) Antreprenorul sau prestatorul conservă supravegherea şi răspunderea în orice caz.
Articolul 937. Obligaţia de informare a beneficiarului
Antreprenorul sau prestatorul este ţinut, înainte de încheierea contractului, să furnizeze beneficiarului, în măsura în care circumstanţele o permit, toate informaţiile referitoare la natura lucrării sau prestaţiei la bunurile şi termenul necesare lucrării sau prestaţiei.
Articolul 938. Furnizarea bunurilor de către antreprenor sau
prestator
(1) Antreprenorul sau prestatorul este obligat să furnizeze toate bunurile necesare executării contractului dacă nu a fost stipulat altfel.
(2) Bunurile trebuie să fie de o calitate bună pentru efectuarea lucrărilor şi prestarea serviciilor. Antreprenorul sau prestatorul datorează pentru bunuri aceleaşi garanţii pe care le datorează vînzătorul.
(3) Este contract de vînzare-cumpărare, nu contract de antrepriză sau de prestare a serviciilor, în cazul în care lucrările sau prestaţiile nu sînt decît un accesoriu în raport cu bunurile furnizate.
Articolul 939. Folosirea bunurilor beneficiarului
(1) În cazul în care bunurile sînt furnizate de beneficiar, antreprenorul sau prestatorul este obligat să le folosească cu grijă şi să ţină evidenţa folosirii lor.
(2) În cazul în care bunurile sînt evident improprii folosirii la destinaţie sau sînt afectate de un viciu evident sau de un viciu ascuns care devine cunoscut, antreprenorul sau prestatorul este ţinut să-l informeze imediat pe beneficiar, în caz contrar făcîndu-se răspunzător pentru prejudiciul care poate surveni din folosirea bunului.
(3) Antreprenorul sau prestatorul este obligat să prezinte beneficiarului o dare de seamă despre modul de folosire a bunurilor furnizate de acesta şi să-i restituie partea rămasă.
Articolul 940. Riscul pieirii sau deteriorării fortuite a bunurilor
Riscul pieirii sau deteriorării fortuite a bunurilor necesare executării contractului îl suportă cel care le-a furnizat dacă în contract nu este prevăzut altfel.
Articolul 941. Drepturile antreprenorului sau ale prestatorului
în cazul neacceptării lucrării sau prestaţiei oferite
(1) Antreprenorul sau prestatorul poate cere o despăgubire corespunzătoare fără a fi obligat la o lucrare sau prestaţie ulterioară dacă beneficiarul nu acceptă lucrarea sau prestaţia oferită. Beneficiarul este obligat la despăgubiri şi atunci cînd nu îndeplineşte acţiunile necesare lucrării sau prestaţiei.
(2) Cuantumul despăgubirii se determină în funcţie de durata întîrzierii şi de cuantumul retribuţiei, cu deducerea a ceea ce antreprenorul sau prestatorul economiseşte în urma întîrzierii sau refuzului ori a ceea ce a putut dobîndi prin utilizarea în alt mod a forţei sale de muncă.
Articolul 942. Rezilierea contractului de către beneficiar
Beneficiarul poate rezilia contractul oricînd pînă la realizarea completă a lucrării sau a prestaţiei, fiind obligat să plătească antreprenorului sau prestatorului retribuţia pentru lucrările sau prestaţiile efectuate şi să repare prejudiciul cauzat prin reziliere.
Articolul 943. Rezilierea contractului de către antreprenor
sau prestator
(1) În cazul în care nu există un motiv temeinic pentru reziliere, antreprenorul sau prestatorul poate rezilia contractul doar în aşa mod încît beneficiarul să obţină pe o altă cale lucrarea sau prestaţia. Dacă există un motiv temeinic, obligaţia de despăgubire este exclusă.
(2) În cazul rezilierii contractului, antreprenorul sau prestatorul este ţinut să restituie avansul primit.
(3) Dacă reziliază contractul, antreprenorul sau prestatorul poate cere pentru lucrările sau prestaţiile efectuate o parte proporţională a retribuţiei, în măsura în care beneficiarul are un interes în aceste lucrări sau prestaţii.
Articolul 944. Decesul beneficiarului
Decesul beneficiarului nu atrage încetarea contractului decît în cazul în care executarea lui devine imposibilă sau inutilă.
Articolul 945. Decesul sau incapacitatea antreprenorului
sau a prestatorului
Decesul sau incapacitatea antreprenorului sau a prestatorului nu atrage încetarea contractului, doar dacă a fost încheiat datorită calităţilor personale ale acestuia sau nu poate fi continuat într-o manieră adecvată de către succesorul în activitate, caz în care beneficiarul are dreptul de a rezilia contractul.
S e c ţ i u n e a a 2-a
ANTREPRIZA
Articolul 946. Contractul de antreprizăANTREPRIZA
(1) Prin contractul de antrepriză o parte (antreprenor) se obligă să efectueze pe riscul său o anumită lucrare celeilalte părţi (client), iar aceasta se obligă să recepţioneze lucrarea şi să plătească preţul convenit.
(2) Obiectul contractului de antrepriză poate fi atît producerea sau transformarea unui bun, cît şi obţinerea unor alte rezultate prin efectuarea de lucrări.
Articolul 947. Transferarea dreptului de proprietate
Dacă efectuează lucrarea cu materialul său, antreprenorul trebuie să transfere în favoarea clientului dreptul de proprietate asupra bunului.
Articolul 948. Garanţie împotriva viciilor
(1) Antreprenorul trebuie să transmită clientului lucrarea liberă de orice viciu material sau juridic.
(2) Lucrarea este liberă de vicii materiale dacă are calităţile convenite. În cazul în care nu s-a convenit asupra unor calităţi, lucrarea este liberă de vicii materiale dacă este corespunzătoare utilizării presupuse în baza contractului sau, dacă nu se poate deduce o asemenea utilizare, utilizării obişnuite.
(3) Cu viciul material se asimilează situaţia în care antreprenorul produce o altă lucrare decît cea comandată sau produce lucrarea într-o cantitate sau de o dimensiune inferioară, dacă această executare poate fi considerată, pornind de la circumstanţe, ca executare a contractului.
(4) Lucrarea este liberă de vicii juridice atunci cînd nici un terţ nu poate valorifica drepturi împotriva clientului.
Articolul 949. Depăşirea esenţială a devizului
(1) În cazul necesităţii depăşirii esenţiale a devizului, antreprenorul este obligat să informeze imediat clientul despre acest fapt. Nerespectarea unei astfel de obligaţii acordă clientului dreptul de a cere rezilierea contractului şi repararea prejudiciului cauzat sau eliberarea lui de obligaţia acoperirii cheltuielilor ce depăşesc devizul convenit.
(2) Dacă depăşirea esenţială a devizului a fost imprevizibilă la încheierea contractului, antreprenorul are dreptul numai la cheltuielile suplimentare suportate, iar clientul este în drept să accepte această depăşire sau să ceară rezilierea contractului.
Articolul 950. Obligaţiile informaţionale ale antreprenorului
(1) Antreprenorul este obligat să-l informeze pe client despre faptul că:
a) materialul prezentat de client este inutilizabil sau necalitativ;
b) viciile materialelor vor face ca produsul final să fie afectat de vicii;
c) respectarea indicaţiilor clientului ameninţă trăinicia sau utilitatea lucrării;
d) există alte circumstanţe care nu depind de antreprenor şi care ameninţă trăinicia sau utilitatea lucrării.
(2) În cazul cînd antreprenorul nu execută obligaţia stipulată la alin.(1), clientul are dreptul să ceară repararea prejudiciului.
Articolul 951. Dreptul antreprenorului de a rezilia contractul
Dacă clientul, fiind informat de către antreprenor la timp şi în modul corespunzător, nu înlocuieşte în termenul convenit materialul inutilizabil sau necalitativ, nu schimbă indicaţiile referitoare la modul de executare a lucrării sau nu înlătură alte circumstanţe care ameninţă trăinicia sau utilitatea lucrării, antreprenorul este în drept să ceară rezilierea contractului şi repararea prejudiciului.
Articolul 952. Dreptul de retenţie şi de gaj al antreprenorului
Antreprenorul are drept de retenţie şi de gaj asupra bunului mobil produs sau îmbunătăţit de el dacă, în cursul producerii sau al îmbunătăţirii, bunul a ajuns în posesiunea sa. Dispoziţia aceasta nu se aplică în cazul în care antreprenorul ştia, în momentul luării în posesiune, că proprietarul nu este de acord cu producerea sau cu îmbunătăţirea.
Articolul 953. Instituirea ipotecii asupra terenului de construcţie
Dacă obiectul contractului este o construcţie sau o parte din construcţie, antreprenorul este în drept, pentru garantarea drepturilor care rezultă din contractul de antrepriză, să ceară constituirea unei ipoteci asupra terenului de construcţie al clientului.
Articolul 954. Termenul de executare a contractului de antrepriză
(1) Părţile contractante pot conveni asupra unui termen general de executare, iar în caz de necesitate, şi asupra termenului de demarare a lucrărilor, asupra termenului de executare a unor părţi din lucrare şi asupra termenului de finisare a lucrării.
(2) Termenul poate fi modificat numai cu acordul comun al părţilor.
(3) Dacă părţile convin, executarea poate avea loc într-un termen redus sau imediat, în prezenţa clientului.
Articolul 955. Efectele imposibilităţii terminării lucrării
(1) Dacă terminarea lucrării devine imposibilă din motive independente de voinţa părţilor, antreprenorul nu are dreptul să ceară plata retribuţiei.
(2) Antreprenorul are dreptul la retribuţie dacă imposibilitatea terminării lucrării are loc din cauza materialului necalitativ prezentat de client sau a indicaţiilor acestuia, cu condiţia că antreprenorul şi-a executat obligaţiile informaţionale.
Articolul 956. Riscul pieirii sau deteriorării fortuite a obiectului
contractului
(1) Riscul pieirii sau deteriorării fortuite a obiectului contractului pînă la recepţionarea lui îl suportă antreprenorul. Acest risc trece la client o dată cu recepţionarea lucrării.
(2) În cazul în care clientul întîrzie să recepţioneze lucrarea, riscul trece asupra lui de la data la care s-a pus în întîrziere.
Articolul 957. Recepţionarea
(1) După executarea lucrării, clientul este obligat să recepţioneze lucrarea în modul, la locul şi în termenul stabilit de legislaţie sau de contract.
(2) Recepţionarea este o declaraţie prin care clientul acceptă lucrarea, cu sau fără rezerve.
(3) Recepţionării i se asimilează situaţia în care clientul nu preia lucrarea în termenul stabilit în acest scop de antreprenor.
Articolul 958. Documentarea recepţionării
(1) Viciile şi abaterile constatate trebuie stipulate în actul de recepţionare semnat de părţi sau întocmit unilateral, în care se stabileşte modul, condiţiile şi termenele de înlăturare a viciilor şi a abaterilor constatate.
(2) Viciile şi abaterile sînt înlăturate pe contul antreprenorului.
(3) Clientul care a acceptat lucrarea fără rezerve conservă totuşi drepturile împotriva antreprenorului în cazul viciilor ascunse.
Articolul 959. Reclamaţiile
Reclamaţiile referitoare la viciile ascunse sau la abaterile de la condiţiile contractului care nu au putut fi descoperite în momentul recepţionării lucrării urmează a fi prezentate antreprenorului imediat după constatarea lor.
Articolul 960. Remedierea viciilor
(1) Dacă lucrarea are vicii, clientul poate cere remedierea lor. Antreprenorul poate alege fie remedierea viciilor, fie efectuarea unei noi lucrări.
(2) Antreprenorul suportă cheltuielile necesare remedierii, în special cheltuielile de transport, de deplasare, de muncă, precum şi preţul materialelor.
(3) Antreprenorul poate refuza remedierea dacă este posibilă doar cu cheltuieli disproporţionate.
Articolul 961. Dreptul antreprenorului în cazul realizării unei
noi lucrări
Dacă realizează o nouă lucrare, antreprenorul poate cere clientului restituirea lucrării afectate de vicii, conform dispoziţiilor privind rezilierea contractului.
Articolul 962. Dreptul clientului de a remedia viciul
(1) Clientul poate, în urma expirării fără rezultat a termenului stabilit de el pentru remediere, să remedieze el însuşi viciul şi să ceară compensarea cheltuielilor necesare dacă antreprenorul nu refuză remedierea din cauza costurilor disproporţionate.
(2) Situaţiei prevăzute la alin.(1) se aplică art.709 în modul corespunzător. Nu este necesară stabilirea unui termen nici în cazul în care remedierea a eşuat.
(3) Clientul poate cere antreprenorului un avans pentru cheltuielile de remediere a viciului.
Articolul 963. Rezilierea contractului din cauza viciilor
(1) Clientul poate rezilia contractul, în conformitate cu art.709, pentru un viciu al lucrării.
(2) În afara cazurilor prevăzute la art.709 alin.(2), stabilirea unui termen nu este necesară nici atunci cînd remedierea a eşuat.
(3) Antreprenorul trebuie să repare clientului prejudiciul cauzat.
Articolul 964. Diminuarea valorii lucrării
Clientul care nu a cerut remedierea viciului după termenul corespunzător stabilit în acest scop de antreprenor şi nici nu a reziliat contractul poate doar reduce retribuţia cu o sumă corespunzătoare diminuării valorii lucrării din cauza viciului.
Articolul 965. Efectele vicleniei
Dacă viciile au fost trecute sub tăcere cu viclenie, antreprenorul nu poate invoca o convenţie prin care drepturile clientului privind viciile sînt excluse sau restrînse.
Articolul 966. Achitarea retribuţiei conform contractului de
antrepriză
(1) După recepţionarea lucrării, clientul este obligat să plătească retribuţia convenită de părţi, dacă legislaţia sau contractul nu prevăd plata în rate, sau în alt mod.
(2) Clientul are dreptul să reţină din retribuţie o sumă suficientă pentru a acoperi rezervele pe care le-a făcut la recepţionare privind viciile lucrării, pînă vor fi făcute reparaţiile sau corecţiile necesare.
(3) Clientul nu-şi poate exercita dreptul stipulat la alin.(2) dacă antreprenorul acordă suficiente garanţii executării obligaţiilor sale.
Articolul 967. Economia antreprenorului
(1) Reducerea de către antreprenor a costului lucrării în raport cu cel stipulat în contract fără reducerea calităţii şi cantităţii lucrării nu eliberează clientul de obligaţia de a plăti retribuţia stabilită.
(2) Părţile pot conveni asupra unui alt mod de repartizare a economiei obţinute în urma reducerii costului lucrării.
Articolul 968. Prescripţia în contractul de antrepriză
(1) Termenul de prescripţie este de un an din momentul recepţionării lucrării.
(2) Acţiunea care se referă la construcţii poate fi intentată în decursul a 5 ani.
(3) Dacă contractul prevede recepţionarea lucrării pe părţi, termenul de prescripţie curge din ziua recepţionării lucrării în ansamblu.
Articolul 969. Termenul de garanţie
Dacă legislaţia sau contractul stabilesc un termen de garanţie, reclamaţia poate fi înaintată în interiorul acestui termen. Termenul de prescripţie curge din momentul înaintării reclamaţiei, iar dacă reclamaţia nu a fost înaintată, termenul de prescripţie curge de la data expirării termenului de garanţie.
S e c ţ i u n e a a 3-a
PRESTĂRI SERVICII
Articolul 970. Contractul de prestări serviciiPRESTĂRI SERVICII
(1) Prin contractul de prestări servicii, o parte (prestator) se obligă să presteze celeilalte părţi (beneficiar) anumite servicii, iar aceasta se obligă să plătească retribuţia convenită.
(2) Obiectul contractului de prestări servicii îl constituie serviciile de orice natură.
(3) Contractele de muncă sînt reglementate prin legislaţia muncii.
Articolul 971. Termenul de plată
(1) Plata pentru servicii se efectuează după prestarea serviciilor.
(2) Dacă plata pentru servicii se calculează pe anumite perioade, sumele vor fi acordate după încheierea fiecărei perioade în parte.
Articolul 972. Întîrzierea preluării serviciilor
În cazul în care beneficiarul întîrzie să preia serviciile, prestatorul este îndreptăţit să solicite plata sumei convenite pentru serviciile care nu au putut fi efectuate din cauza întîrzierii şi nu este obligat să presteze servicii pentru această sumă. El trebuie însă să accepte ca din suma de plată să se scadă contravaloarea pentru economiile pe care le-a făcut prin neefectuarea serviciilor sau pentru veniturile obţinute prin prestarea de servicii faţă de alţii în aceeaşi perioadă, sau pentru serviciile pe care nu le prestează cu rea-credinţă.
Articolul 973. Asigurarea condiţiilor de prestare a serviciilor
(1) Beneficiarul, în cazul în care este răspunzător, trebuie să amenajeze şi să întreţină astfel spaţiile, echipamentele sau aparatele pe care trebuie să le procure pentru prestarea serviciilor şi să reglementeze astfel prestarea serviciilor care trebuie efectuate sub conducerea şi în conformitate cu dispoziţiile sale, încît prestatorul să fie protejat contra riscurilor pentru viaţă şi sănătate în măsura în care natura serviciului prestat o permite.
(2) Obligaţiile care revin beneficiarului conform alin.(1) nu pot fi excluse sau limitate în prealabil printr-un contract.
Articolul 974. Încetarea raporturilor din contractul de prestări
servicii
(1) Raporturile din contractul de prestări servicii încetează la expirarea perioadei pentru care au fost stabilite.
(2) În cazul în care nu s-a convenit asupra duratei raporturilor contractuale sau din natura ori scopul serviciilor nu rezultă un termen, fiecare parte poate să rezilieze contractul.
Articolul 975. Termenele de reziliere a raporturilor din
contractul de prestări servicii
Raporturile din contractul de prestări servicii pot fi reziliate:
a) zilnic, începînd cu sfîrşitul zilei următoare, dacă plata se face pe zi;
b) cel mai tîrziu în prima zi lucrătoare din cursul unei săptămîni, începînd cu sfîrşitul următoarei zile de sîmbătă, dacă plata se calculează pe săptămînă;
c) cel mai tîrziu pe data de 15 a lunii, începînd cu sfîrşitul lunii calendaristice, dacă plata se calculează pe lună;
d) cu respectarea termenului de preaviz de 6 săptămîni, începînd cu sfîrşitul unui trimestru calendaristic, dacă plata se calculează pe trimestre sau pe perioade mai mari;
e) oricînd dacă plata nu se face în dependenţă de intervale de timp. În cazul în care relaţiile privind prestarea de servicii ocupă tot timpul de lucru al prestatorului, termenul pentru preaviz trebuie să fie de 2 săptămîni.
Articolul 976. Contractele de prestări servicii pe termen lung
În cazul în care contractul de prestări servicii este încheiat pentru perioade mai lungi de 5 ani, prestatorul poate rezilia contractul după 5 ani. Termenul pentru preaviz este de 6 luni.
Articolul 977. Prelungirea tacită a contractului de prestări
servicii
Dacă relaţiile dintre părţi vor continua, cu ştiinţa celeilalte părţi, şi după încetarea termenului, contractul de prestări servicii se consideră prelungit pe termen nelimitat în măsura în care cealaltă parte nu respinge imediat această prelungire.
Articolul 978. Rezilierea contractului de prestări servicii
din motive întemeiate
(1) În cazul în care, după începerea relaţiilor contractuale, contractul de prestări servicii se reziliază din motive întemeiate conform art.748, prestatorul este îndreptăţit să solicite o parte din retribuţie pentru serviciile prestate pînă în momentul rezilierii.
(2) Dacă prestatorul reziliază contractul de prestări servicii din motive care nu ţin de nerespectarea condiţiilor contractului de către beneficiar sau dacă beneficiarul reziliază contractul din cauză că prestatorul nu respectă prevederile contractului, prestatorul nu are dreptul la retribuţie în măsura în care serviciile sale de pînă atunci nu prezintă interes pentru cealaltă parte în urma rezilierii. Dacă s-a efectuat plata serviciilor în avans, prestatorul este obligat să restituie sumele conform art.738 sau, în cazul în care rezilierea are loc din motive neimputabile prestatorului, conform regulilor privind îmbogăţirea fără justă cauză.
(3) Dacă rezilierea are loc din cauza încălcării condiţiilor contractului de către cealaltă parte, aceasta este obligată să suporte costurile pentru paguba cauzată prin rezilierea contractului.
Articolul 979. Adeverinţa despre munca depusă de prestator
La încheierea unui raport de lungă durată, prestatorul poate solicita celeilalte părţi o adeverinţă scrisă despre munca depusă şi despre perioada de lucru.
Capitolul XIII
MANDATUL
Articolul 1030. Contractul de mandatMANDATUL
(1) Prin contractul de mandat o parte (mandant) împuterniceşte cealaltă parte (mandatar) de a o reprezenta la încheierea de acte juridice, iar aceasta, prin acceptarea mandatului, se obligă să acţioneze în numele şi pe contul mandantului.
(2) Mandantul este obligat să coopereze cu mandatarul în scopul exercitării mandatului.
Articolul 1031. Acceptarea mandatului
Acceptarea mandatului este expresă sau tacită. Acceptarea este tacită dacă rezultă din actele sau chiar din tăcerea mandatarului.
Articolul 1032. Mandatul special şi mandatul general
(1) Mandatul poate fi special pentru o operaţie juridică sau pentru anumite operaţii determinate (pentru o afacere sau pentru anumite afaceri) ori general (pentru toate afacerile mandantului).
(2) Mandatul formulat în termeni generali nu conferă decît împuternicirea de a încheia acte de administrare şi conservare. Împuternicirea de a încheia alte acte urmează a fi formulată numai printr-o clauză expresă, cu excepţia mandatului autentificat notarial şi dat în avans pentru incapacitatea mandantului.
Articolul 1033. Remunerarea mandatarului
(1) Mandantul este obligat să plătească mandatarului remuneraţie numai în cazurile prevăzute de lege sau de contract.
(2) Mandatul profesional este prezumat cu titlu oneros.
(3) În cazul mandatului oneros, mandantul este obligat să plătească mandatarului retribuţia stabilită prin contract, în baza legii, prin uzanţe sau în dependenţă de valoarea serviciilor acordate.
(4) Mandatarul are dreptul să reţină din sumele pe care trebuie să le remită mandantului ceea ce mandantul îi datorează pentru executarea mandatului. El are dreptul să reţină din sumele încredinţate pentru executarea mandatului ceea ce i se cuvine.
Articolul 1034. Împuternicirile mandatarului
(1) Împuternicirile mandatarului nu se limitează la prevederile exprese ale mandatului, ci se extind asupra a tot ce poate fi dedus din cuprinsul şi esenţa acestuia, cu excepţiile prevăzute la art.1032 alin.(2).
(2) Mandatarul poate încheia toate actele care pot fi deduse din împuternicirile lui şi care sînt necesare pentru îndeplinirea mandatului.
(3) Împuternicirile date unei persoane pentru a încheia acte care ţin de profesia sau funcţia pe care o exercită şi care rezultă din natura lor nu trebuie să fie stipulate expres.
Articolul 1035. Prudenţa şi diligenţa mandatarului
Mandatarul este obligat să acţioneze în interesul mandantului cu prudenţă şi diligenţă şi să evite apariţia conflictelor între interesele sale personale şi interesele mandantului.
Articolul 1036. Transmiterea executării mandatului către un terţ
(1) Mandatarul este obligat să execute mandatul personal dacă nu i se permite prin contract transmiterea mandatului către un terţ. Se permite atragerea de ajutoare pentru a-l asista pe mandatar în exercitarea mandatului.
(2) În cazul în care o cer interesele mandantului, mandatarul trebuie să transmită împuternicirile către un terţ dacă, din cauza unor circumstanţe imprevizibile, nu poate exercita mandatul şi nu are posibilitatea să-l informeze despre aceasta pe mandant în timp util.
(3) Pentru actele persoanei căreia i-a transmis mandatul fără a fi autorizat, mandatarul răspunde ca pentru actele proprii.
(4) Dacă transmiterea mandatului către un terţ este permisă, mandatarul răspunde doar pentru vina ce-i revine în privinţa alegerii terţului şi pentru modul în care i-a transmis instrucţiunile.
(5) Mandantul are în toate cazurile dreptul de a intenta acţiune persoanei care l-a asistat sau l-a substituit pe mandatar.
Articolul 1037. Desemnarea mai multor mandatari
(1) Dacă, pentru încheierea unui act juridic, sînt desemnaţi mai mulţi mandatari, mandatul produce efecte numai în cazul în care este acceptat de toţi mandatarii.
(2) Mandatarii urmează să încheie împreună toate actele vizate în mandat dacă altfel nu este stipulat sau nu rezultă cu certitudine din mandat. Pentru executarea obligaţiilor asumate ei răspund solidar.
(3) Dacă încheie singur actele juridice pe care a fost împuternicit să le încheie împreună cu o altă persoană, mandatarul îşi depăşeşte împuternicirile, cu excepţia cazului cînd încheie actul juridic în condiţii mai avantajoase pentru mandant decît cele convenite.
Articolul 1038. Dubla reprezentare
(1) Mandatarul care acceptă să reprezinte, pentru încheierea aceluiaşi act, persoane ale căror interese sînt sau ar putea fi în conflict este obligat să informeze fiecare mandant, cu excepţia cazului cînd uzanţele sau cunoaşterea de către mandanţi a dublei reprezentări îl exonerează de această obligaţie pe mandatar.
(2) În cazul dublei reprezentări, mandatarul va acţiona faţă de fiecare mandant în mod imparţial.
(3) Mandantul care nu este în măsură să cunoască dubla reprezentare poate, în cazul în care a suferit un prejudiciu, să ceară declararea nulităţii actului încheiat de mandatar.
Articolul 1039. Încheierea unui act cu sine însuşi
(1) Mandatarul nu poate încheia acte juridice în numele mandantului cu sine însuşi, chiar şi prin reprezentant, cu excepţia cazului cînd este autorizat expres sau cînd mandantul cunoaşte faptul şi nu obiectează împotriva lui.
(2) Numai mandantul poate cere declararea nulităţii actului juridic încheiat cu încălcarea regulii prevăzute la alin.(1).
Articolul 1040. Abaterea de la indicaţiile mandantului
(1) Mandatarul este obligat să îndeplinească indicaţiile mandantului.
(2) Mandatarul este în drept să se abată de la indicaţiile mandantului dacă, în funcţie de circumstanţe, poate presupune că mandantul, avînd cunoştinţă de situaţia creată, ar fi aprobat o asemenea abatere. Pînă la abaterea de la indicaţiile mandantului, mandatarul este obligat să-l notifice despre noile circumstanţe şi să aştepte decizia lui, cu excepţia cazurilor cînd amînarea prezintă un pericol pentru executare.
(3) Dacă executarea de către mandatar a indicaţiilor date de mandant duce, în mod vizibil, la dezavantajarea acestuia din urmă, mandatarul trebuie să execute indicaţiile doar după ce a comunicat mandantului dezavantajele posibile, iar acesta insistă asupra indicaţiilor.
Articolul 1041. Obligaţia prezentării informaţiilor şi a dării
de seamă despre executarea mandatului
(1) Mandatarul este obligat să transmită mandantului toate informaţiile necesare, să dea lămuririle cerute de mandant asupra executării mandatului, iar la executarea acestuia, să-l informeze neîntîrziat şi să prezinte darea de seamă.
(2) Convenţia în al cărei temei obligaţiile mandatarului prevăzute la alin.(1) sînt, pentru viitor, excluse sau limitate se face în scris.
Articolul 1042. Confidenţialitatea informaţiei cunoscute de
mandatar
(1) Mandatarul este obligat să nu divulge informaţia care i-a deveni cunoscută în cadrul activităţii sale dacă mandantul are un interes justificat în păstrarea secretului asupra lor şi dacă nu există, în baza dispoziţiilor legale, o obligaţie de dezvăluire sau dezvăluirea nu este permisă de mandant.
(2) Obligaţia de păstrare a confidenţialităţii subzistă şi după încetarea mandatului.
Articolul 1043. Obligaţia mandatarului de a preda către mandant rezultatele executării
Mandatarul este obligat să remită mandantului tot ceea ce a primit pentru executarea mandatului şi nu a utilizat în acest scop, precum şi tot ceea ce a dobîndit în executarea obligaţiilor sale contractuale.
Articolul 1044. Interdicţia de a folosi informaţia sau bunurile
în interes propriu
(1) Mandatarul nu are dreptul să folosească în avantajul său informaţia pe care o obţine sau bunurile pe care le primeşte ori pe care este obligat să le administreze în exercitarea mandatului dacă nu are consimţămîntul mandantului sau dacă dreptul de folosinţă nu rezultă din lege sau din mandat.
(2) Pe lîngă compensaţiile la care este ţinut pentru prejudiciul cauzat, mandatarul, în cazul folosirii informaţiei sau bunurilor fără autorizaţie, trebuie să plătească mandantului pentru folosirea informaţiei o sumă echivalentă cu îmbogăţirea sa datorită folosirii ei, iar în cazul cînd a folosit un bun, o chirie corespunzătoare. Dacă foloseşte pentru sine banii pe care trebuie să-i remită mandantului ori să-i utilizeze în favoarea acestuia, mandatarul va datora dobînzi din momentul cheltuirii banilor.
Articolul 1045. Protecţia drepturilor mandantului
Bunurile dobîndite de către mandatar, în numele său dar pe contul mandantului, în cadrul executării obligaţiilor contractuale sau care i-au fost transmise de mandant pentru executarea mandatului sînt considerate, în raport cu creditorii mandatarului, bunuri ale mandantului.
Articolul 1046. Compensarea cheltuielilor efectuate de mandatar
(1) Cheltuielile pe care mandatarul le efectuează pentru executarea obligaţiilor contractuale şi pe care, în funcţie de împrejurări, acesta le consideră necesare trebuie compensate de către mandant.
(2) Nu pot fi înaintate pretenţii, în temeiul alin.(1), atunci cînd cheltuielile urmează a fi compensate prin remuneraţie. Cheltuielile care se fac în mod obişnuit la executarea unor obligaţii de felul celor stipulate în contract sau cheltuielile care ar fi fost făcute de mandatar şi în absenţa contractului sînt considerate compensate prin remuneraţie dacă restituirea lor nu se face în mod obişnuit şi dacă nu s-a convenit altfel.
(3) La cererea mandatarului, mandantul este obligat să plătească acestuia un avans pentru cheltuielile necesare executării mandatului.
Articolul 1047. Repararea prejudiciului cauzat mandatarului
(1) Mandantul este obligat să repare şi prejudiciul produs fără vina sa pe care mandatarul l-a suferit în executarea mandatului dacă prejudiciul este rezultatul unui pericol legat de obligaţia contractuală ori s-a produs în urma executării unei indicaţii a mandantului.
(2) Nu se poate formula o pretenţie în temeiul alin.(1) atunci cînd un prejudiciu de felul celui care s-a produs urmează a fi acoperit prin remuneraţie sau cînd prejudiciul a fost practic produs printr-o acţiune care nu era necesară executării obligaţiilor contractuale ale mandatarului sau
printr-o omisiune a lui. Dacă acoperirea prejudiciului din contul remuneraţiei va fi contestată, sarcina probei se pune pe seama mandatarului.
Articolul 1048. Solidaritatea mandanţilor
Cînd mai multe persoane, pentru o afacere comună, au numit un mandatar, fiecare dintre ele răspunde solidar pentru toate efectele mandatului.
Articolul 1049. Răspunderea mandatarului în cazul mandatului
gratuit
Dacă îndeplineşte mandatul cu titlu gratuit, mandatarul va răspunde doar pentru actele sale intenţionate sau pentru culpă gravă.
Articolul 1050. Denunţarea mandatului
(1) Mandatul poate fi denunţat oricînd de oricare din părţi.
(2) Revocarea mandatului notificată numai mandatarului nu se poate opune terţilor care, fără a şti despre revocare, au contractat cu bună-credinţă cu mandatarul. În acest caz, mandantul are drept de regres împotriva mandatarului.
(3) Mandatarul poate denunţa mandatul doar în aşa fel încît să fie posibil pentru mandant să se îngrijească în continuare de actele asupra cărora s-a contractat, cu excepţia cazului cînd există motiv întemeiat pentru a denunţa.
(4) Dacă a denunţat, mandantul este obligat faţă de mandatar la compensarea tuturor cheltuielilor apărute în executarea contractului. Dacă mandatul este cu titlu oneros, mandantul trebuie să plătească mandatarului remuneraţia convenită.
(5) Este nulă clauza prin care se exclude dreptul unei părţi de a denunţa mandatul.
Articolul 1051. Decesul sau incapacitatea mandantului
(1) Raporturile contractuale nu încetează prin decesul sau prin incapacitatea mandantului dacă nu s-a convenit altfel sau dacă aceasta nu rezultă din conţinutul obligaţiei contractuale.
(2) Dacă raporturile contractuale încetează prin decesul ori prin incapacitatea mandantului, mandatarul trebuie să continue executarea obligaţiilor contractuale în cazul în care amînarea ar fi legată de pericolul unor pierderi pentru mandant sau pentru succesorii lui. Executarea mandatului continuă pînă cînd succesorul sau reprezentantul legal al mandantului poate lua toate măsurile necesare. Raporturile contractuale sînt considerate în această privinţă ca fiind valabile.
(3) Dacă raporturile contractuale încetează prin decesul sau prin incapacitatea mandantului, faţă de mandatar contractul se consideră valabil pînă în momentul în care acesta ia cunoştinţă ori trebuie să cunoască motivul încetării.
Articolul 1052. Încetarea raporturilor contractuale prin decesul
mandatarului
(1) Raporturile contractuale încetează prin decesul mandatarului dacă nu s-a convenit altfel ori dacă din obligaţia contractuală nu rezultă altfel.
(2) Moştenitorul mandatarului trebuie să informeze neîntîrziat mandantul despre decesul mandatarului şi să ia măsurile necesare pentru protecţia drepturilor mandantului.
Capitolul XIV
ADMINISTRAREA FIDUCIARĂ
Articolul 1053. Contractul de administrare fiduciarăADMINISTRAREA FIDUCIARĂ
(1) Prin contractul de administrare fiduciară, o parte (fondator al administrării, fiduciant) predă bunuri în administrare fiduciară celeilalte părţi (administrator fiduciar, fiduciar), iar aceasta se obligă să administreze patrimoniul în interesul fondatorului administrării.
(2) Prin contract poate fi desemnat în calitate de beneficiar un terţ, care poate înainta pretenţii proprii faţă de administratorul fiduciar.
(3) Autorităţile publice nu pot exercita funcţia de administrator fiduciar.
(4) Administratorul fiduciar nu poate fi beneficiar.
(5) În cazurile cînd administrarea fiduciară a patrimoniului se constituie pe motive prevăzute de lege, drepturile fondatorului administrării aparţin autorităţii tutelare sau unei alte persoane menţionate în lege.
Articolul 1054. Forma contractului de administrare fiduciară
Contractul de administrare fiduciară a proprietăţii se încheie în scris.
Articolul 1055. Obiectul administrării fiduciare
(1) Poate fi dat în administrare fiduciară orice bun, inclusiv o universalitate de bunuri, atît existente la momentul încheierii contractului, cît şi dobîndite în viitor, inclusiv bunurile dobîndite de administratorul fiduciar în exercitarea contractului.
(2) Patrimoniul dat în administrare fiduciară include şi bunurile care, în calitate de echivalent sau în urma unor acte juridice, iau locul bunurilor originale.
(3) Mijloacele băneşti nu pot fi date separat în administrare fiduciară, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.
(4) Bunurile date în administrare fiduciară se separă de alte bunuri ale fondatorului administrării, precum şi de bunurile administratorului fiduciar.
Articolul 1056. Drepturile şi obligaţiile administratorului
fiduciar
(1) Administratorul fiduciar este obligat să administreze în nume propriu proprietatea încredinţată, dar pe riscul şi pe contul fiduciantului.
(2) În raporturile cu terţii, administratorul fiduciar are prerogativele unui proprietar. Dacă nu manifestă faţă de interesele fiduciantului diligenţa de care dă dovadă în afacerile proprii, fiduciarul este obligat să repare prejudiciul cauzat astfel.
(3) Administratorul fiduciar este obligat să facă public faptul separării bunurilor luate în administrare fiduciară de bunurile sale şi să menţină această publicitate. El răspunde faţă de fondatorul administrării pentru dezavantajele, pierderile şi prejudiciile care rezultă din confuziunea celor două patrimonii.
(4) Administratorul fiduciar poate dispune de un imobil doar în cazurile prevăzute de lege sau de contractul de administrare fiduciară.
(5) Drepturile obţinute de administratorul fiduciar ca rezultat al activităţii de administrare fiduciară se includ în componenţa patrimoniului primit în administrare dacă în contract nu este prevăzută obligaţia de a le preda fiduciantului sau beneficiarului.
(6) Obligaţiile rezultate din activitatea fiduciarului se execută din contul bunurilor care se află în administrare fiduciară.
Articolul 1057. Remuneraţia, cheltuielile şi fructele
(1) Administratorul fiduciar nu primeşte remuneraţie pentru activitatea sa dacă părţile nu au convenit altfel sau dacă aceasta nu rezultă din lege.
(2) Dacă este prevăzută, remuneraţia poate fi exprimată fie în procente faţă de venitul (profitul) obţinut din administrarea fiduciară a bunurilor, fie într-o sumă fixă de bani, fie în formă de procurare a unei părţi a bunurilor administrate de fiduciar în conformitate cu contractul de administrare fiduciară.
(3) Cheltuielile de administrare fiduciară le suportă fondatorul administrării dacă legea sau contractul nu prevede altfel.
(4) Fructele bunurilor revin fondatorului administrării.
Articolul 1058. Răspunderea administratorului fiduciar
(1) Administratorul fiduciar este răspunzător, în raporturile cu terţii, pentru toate actele încheiate în limitele împuternicirilor conferite de contractul de administrare fiduciară. Răspunderea se limitează la bunurile pe care le-a primit în administrare fiduciară.
(2) După încetarea administrării fiduciare şi transmiterea către fiduciant a bunurilor, acestea pot fi urmărite în continuare pentru pretenţiile născute în legătură cu administrarea fiduciară.
(3) Bunurile date în administrare fiduciară nu pot fi urmărite pentru satisfacerea pretenţiilor înaintate faţă de administratorul fiduciar personal.
(4) Fondatorul administrării fiduciare şi beneficiarul răspund pentru acţiunile administratorului fiduciar numai atunci cînd li se poate imputa un comportament ilicit.
Articolul 1059. Indicarea calităţii de administrator fiduciar
la încheierea actelor juridice
(1) Administratorul trebuie să indice în actul juridic faptul că el acţionează în calitate de fiduciar. Această condiţie se consideră respectată dacă:
a) la încheierea actului juridic cealaltă parte ştia sau trebuia să ştie despre faptul că actul juridic este încheiat de administratorul fiduciar în această calitate;
b) în actul juridic încheiat în scris s-a introdus, după numele sau denumirea administratorului fiduciar, menţiunea “A.F.”
(2) În cazul cînd în actul juridic nu se indică faptul că administratorul fiduciar a acţionat în această calitate, el se obligă personal în faţa terţilor şi răspunde în faţa acestora doar cu patrimoniul propriu.
Articolul 1060. Aplicarea dispoziţiilor referitoare la
mandat
Raporturilor fiduciare se aplică în modul corespunzător dispoziţiile referitoare la mandat.
Capitolul XV
COMISIONUL
Articolul 1061. Contractul de comisionCOMISIONUL
(1) Prin contractul de comision, o parte (comisionar) se obligă să încheie acte juridice în nume propriu, dar pe contul celeilalte părţi (comitent), iar aceasta să plătească o remuneraţie (comision).
(2) Actul juridic încheiat de comisionar cu un terţ dă naştere unor drepturi şi obligaţii numai pentru comisionar, chiar şi în cazul în care comitentul este numit sau a participat la executarea actului juridic.
(3) Între comitent şi comisionar există aceleaşi drepturi şi obligaţii ca între mandant şi mandatar, cu deosebirile stabilite în prezentul capitol.
Articolul 1062. Executarea obligaţiilor de către comisionar
(1) Comisionarul trebuie să respecte indicaţiile primite de la comitent şi să execute obligaţiile pe care şi le-a asumat în condiţii cît mai favorabile pentru acesta.
(2) În cazul în care comisionarul încheie acte juridice în condiţii mai avantajoase decît cele stipulate de comitent, beneficiile se împart egal între el şi comitent dacă în contract nu este prevăzut altfel.
Articolul 1063. Remuneraţia comisionarului
(1) Comitentul este obligat să acorde comisionarului remuneraţia stabilită de contract sau de uzanţe.
(2) Comisionarul poate pretinde plata comisionului chiar şi în cazul în care executarea actului juridic încheiat de el nu a avut loc, dar faptul acesta se datorează vinovăţiei comitentului sau se află în legătură cu personalitatea lui.
Articolul 1064. Abaterea de la indicaţiile comitentului
(1) Comisionarul este în drept să se abată de la indicaţiile comitentului dacă o cer interesele comitentului sau dacă nu are posibilitatea de a cere aprobarea prealabilă a comitentului, sau nu a primit răspunsul în timp util.
(2) În cazul în care a vîndut bunurile la un preţ mai mic decît cel indicat de comitent, comisionarul trebuie să acopere diferenţa dacă nu demonstrează că nu a putut vinde bunul la preţul indicat şi că prin vinderea la un preţ mai mic a evitat un prejudiciu mai mare.
(3) În cazul în care comisionarul cumpără un bun la un preţ mai mare decît cel indicat, comitentul trebuie să declare că renunţă la actul juridic încheiat de comisionar imediat ce este înştiinţat despre încheierea actului juridic. În caz contrar, se consideră că a acceptat condiţiile cumpărării.
(4) Dacă comisionarul declară că acoperă diferenţa de preţ, comitentul nu are dreptul să renunţe la actul juridic.
Articolul 1065. Dreptul asupra bunului care este obiectul
actului juridic
Comitentul are drept de proprietate asupra bunului predat comisionarului sau primit de acesta pentru comitent.
Articolul 1066. Dreptul de retenţie al comisionarului
În scopul garantării creanţelor ce izvorăsc din contractul de comision, comisionarul este în drept să reţină bunurile care trebuie să le predea comitentului sau persoanelor indicate de acesta.
Articolul 1067. Executarea actului juridic încheiat de comisionar
(1) Comisionarul trebuie să execute toate obligaţiile şi să exercite toate drepturile care rezultă din actul juridic încheiat în numele său, dar pe contul comitentului.
(2) Comisionarul nu răspunde pentru neexecutarea obligaţiilor de către terţ, cu excepţia cazului cînd a garantat în faţa comitentului executarea obligaţiilor de către terţ. În schimbul garanţiei, comisionarul are dreptul la o remuneraţie specială, numită provizion.
(3) În cazul în care terţul a încălcat obligaţiile, comisionarul trebuie să-l informeze imediat pe comitent şi să adune probele necesare. La cererea comitentului, comisionarul îi cesionează drepturile care rezultă din actul juridic încheiat întru executarea contractului de comision.
Articolul 1068. Obligaţia comisionarului de a asigura bunul
comitentului
Comisionarul este obligat să asigure bunurile primite de la comitent sau pentru comitent numai în cazurile în care faptul acesta este stipulat în contract sau rezultă din uzanţe.
Articolul 1069. Darea de seamă a comisionarului
După executarea obligaţiilor sau după rezilierea contractului, comisionarul predă tot ceea ce a primit în baza contractului şi prezintă o dare de seamă. În cazul în care există obiecţii în legătură cu darea de seamă, comitentul este obligat să-l informeze pe comisionar în termen de 15 zile de la primirea dării de seamă dacă contractul nu prevede un alt termen.
Articolul 1070. Recepţionarea executării de către comitent
Comitentul recepţionează tot ceea ce a executat comisionarul în baza contractului de comision, examinează bunurile, îl informează imediat pe comisionar despre vicii şi îl eliberează de toate obligaţiile pe care şi le-a asumat faţă de terţ în executarea contractului de comision.
Articolul 1071. Compensarea cheltuielilor comisionarului
(1) Comitentul este obligat să compenseze toate cheltuielile utile suportate de comisionar în executarea contractului de comision.
(2) Cheltuielile de păstrare a bunurilor comitentului, inclusiv a celor primite de la terţi, le suportă comisionarul dacă în lege sau în contract nu este prevăzut altfel.
Articolul 1072. Rezilierea contractului din iniţiativa comitentului
(1) Comitentul are dreptul să rezilieze contractul în orice moment.
(2) În cazul rezilierii contractului, comitentul este obligat să plătească comisionarului pentru actele juridice deja încheiate remuneraţia stipulată şi să repare prejudiciul cauzat prin rezilierea contractului.
Articolul 1073. Rezilierea contractului de către comisionar
Comisionarul poate rezilia contractul de comision numai în cazul prevăzut de contract, în cazul inexistenţei posibilităţii de a executa obligaţia asumată sau în cazul în care comitentul nu execută obligaţiile contractuale.
Articolul 1074. Dispoziţia asupra bunurilor comitentului
(1) În cazul în care a reziliat contractul sau a fost notificat despre rezilierea contractului de către comisionar, comitentul este obligat să dea, în termen de o lună, indicaţii privind bunurile aflate la comisionar.
(2) În cazul în care comitentul nu execută obligaţia prevăzută la alin.(1), comisionarul are dreptul să predea bunurile comitentului în depozit pe contul acestuia ori să le vîndă la un preţ cît mai convenabil pentru comitent.
Capitolul XVI
EXPEDIŢIA
Articolul 1075. Contractul de expediţieEXPEDIŢIA
(1) Prin contractul de expediţie o parte (expeditor) se obligă, pe contul şi în numele celeilalte părţi (client) sau în nume propriu, să încheie un contract de transport şi să efectueze actele necesare în vederea efectuării transportării, iar clientul se obligă să achite remuneraţia convenită (comision).
(2) Contractul de expediţie se încheie în scris. Clientul urmează să elibereze expeditorului procură dacă aceasta este necesară pentru executarea obligaţiilor contractuale.
(3) Raporturilor din contractul de expediţie se aplică în modul corespunzător dispoziţiile referitoare la mandat, dacă prezentul capitol nu prevede altfel.
(4) Normele prezentului capitol se aplică şi în cazurile în care, în conformitate cu condiţiile contractului de transport, obligaţiile expeditorului le execută transportatorul.
Articolul 1076. Diligenţa expeditorului
Expeditorul trebuie să îndeplinească expedierea în special sub aspectul alegerii transportatorului, cu grija unui expeditor diligent. În acest sens, el trebuie să ţină seama de interesele clientului şi să urmeze indicaţiile acestuia.
Articolul 1077. Obligaţiile clientului
(1) Clientul este obligat, la cererea expeditorului, să îi furnizeze la timp informaţii asupra bunului, informaţii pentru întocmirea documentelor de transport, precum şi îndeplinirea procedurilor vamale şi altor formalităţi. Clientul este obligat să transmită expeditorului documentele care atestă exactitatea unor astfel de informaţii.
(2) În cazul unor bunuri periculoase, clientul trebuie să atragă atenţia expeditorului asupra naturii pericolului şi asupra măsurilor de precauţie.
(3) Bunurile despre al căror pericol expeditorul nu a fost informat pot fi descărcate, distruse ori făcute inofensive oricînd, oriunde şi fără plata vreunei despăgubiri.
(4) Dacă natura bunurilor reclamă aceasta, clientul este obligat să le ambaleze în aşa fel încît să corespundă cerinţelor transportului.
(5) Dacă bunul trebuie individualizat prin semne, ele trebuie aplicate în aşa fel încît să rămînă lizibile pînă la livrare.
(6) Clientul răspunde pentru prejudiciile aduse expeditorului prin nerespectarea obligaţiilor stabilite în prezentul articol, cu excepţia cazului în care expeditorul nu formulează obiecţii faţă de lipsurile sau defectele ambalajului sau ale semnelor aplicate conform alin.(4) şi (5), deşi aceste lipsuri ori defecte îi erau evidente şi avea cunoştinţă de ele în momentul preluării bunului.
Articolul 1078. Verificarea încărcăturii de către expeditor
În schimbul unei taxe speciale, clientul poate cere verificarea conţinutului coletelor (unităţilor de încărcătură) în momentul preluării de către expeditor.
Articolul 1079. Obligaţia de asigurare a încărcăturii
Expeditorul este obligat la asigurarea bunului doar atunci cînd a primit o indicaţie în acest sens de la client. În lipsa unei indicaţii speciale, expeditorul este obligat să asigure încărcătura în modul obişnuit cu un asigurător ales de el.
Articolul 1080. Determinarea stării bunului la destinaţie
Dacă starea bunului a fost constatată în absenţa părţilor, atunci livrarea bunului către destinatar justifică prezumţia că bunul a fost primit fără pierderi sau deteriorări, cu excepţia situaţiei în care destinatarul a formulat, faţă de persoana care a făcut livrarea, obiecţii în care a menţionat caracterul prejudiciului. Dacă pierderile sau prejudiciile pot fi constatate din exterior, obiecţia trebuie făcută cel tîrziu în momentul livrării, iar dacă pierderile şi prejudiciile nu pot fi constatate la o examinare din exterior, obiecţia trebuie făcută cel tîrziu pînă în a 3-a zi din ziua livrării.
Articolul 1081. Aplicarea dispoziţiilor cu privire la transport
Dacă destinatarul nu preia bunul la destinaţie sau dacă bunul nu poate fi livrat din alte motive, drepturile şi obligaţiile expeditorului se stabilesc conform normelor cu privire la contractul de transport.
Articolul 1082. Dreptul expeditorului de a efectua transportul
cu forţe proprii
(1) Expeditorul este autorizat, dacă nu s-a dispus altfel, să execute el însuşi transportul. Autorizarea există doar în măsura în care este executată obligaţia de a ţine seama de drepturile şi de interesele clientului.
(2) Dacă face uz de dreptul specificat la alin.(1), expeditorul va avea în acelaşi timp drepturi şi obligaţii de cărăuş.
Articolul 1083. Răspunderea expeditorului
(1) Expeditorul răspunde, de regulă, pentru obligaţiile care decurg din contractul de expediţie doar în cazul vinovăţiei proprii sau a ajutoarelor sale.
(2) Expeditorul nu poate invoca dispoziţiile din prezentul capitol care exclud sau restrîng răspunderea sa ori care răstoarnă sarcina probei dacă prejudiciul a fost produs cu intenţie sau din culpă gravă.
Articolul 1084. Cauzarea prejudiciului de către un terţ
Dacă prejudiciul este cauzat de o terţă persoană participantă la executarea contractului, expeditorul este obligat, la cererea clientului, să-i transmită pretenţiile sale faţă de terţa persoană, cu excepţia cazului cînd, în baza unui acord special, expeditorul îşi asumă valorificarea pretenţiei pe contul şi pe riscul clientului.
Articolul 1085. Plata remuneraţiei
Remuneraţia, conform contractului de expediţie, este exigibilă în momentul în care expeditorul a predat transportatorului bunul.
Capitolul XVII
DEPOZITUL
Articolul 1086. Contractul de depozitDEPOZITUL
Prin contract de depozit o parte (depozitar) se obligă să păstreze bunul mobil, predat de cealaltă parte (deponent), o perioadă determinată sau nedeterminată şi să-l restituie la cerere.
Articolul 1087. Refuzul de a preda sau de a primi bunul
(1) Depozitarul nu are dreptul să ceară deponentului să predea bunul. Deponentul însă răspunde pentru prejudiciul cauzat depozitarului intenţionat sau din culpă gravă prin refuzul de a preda bunul dacă legea sau contractul nu prevede altfel.
(2) Depozitarul are dreptul să refuze primirea bunului în cazul în care nu i-a fost predat în termenul stabilit dacă în contract nu este prevăzut altfel.
Articolul 1088. Remunerarea depozitarului
(1) Depozitul are titlu gratuit dacă în contract nu este prevăzut altfel. În cazul în care depozitarul execută depozitul în cadrul unei activităţi profesionale, se consideră că asupra remunerării s-a convenit în mod tacit.
(2) Dacă asupra mărimii remuneraţiei datorate nu s-a convenit, se consideră convenită, în cazul existenţei unui tarif stabilit, retribuţia tarifară, iar în lipsa tarifului, retribuţia obişnuită.
(3) Deponentul este obligat să compenseze depozitarului cheltuielile necesare păstrării bunului.
Articolul 1089. Obligaţia de păstrare a bunului
(1) În cadrul depozitului cu titlu oneros, depozitarul este obligat să se îngrijească de integritatea bunului primit cu prudenţa şi diligenţa unui bun profesionist.
(2) În cazul în care depozitul are titlu gratuit, depozitarul este obligat să se îngrijească de integritatea bunului ca de propriul bun.
Articolul 1090. Interdicţia solicitării probei calităţii de proprietar
Depozitarul nu poate cere deponentului sau persoanei căreia trebuie să-i restituie bunul dovada faptului că este proprietarul lui.
Articolul 1091. Inadmisibilitatea transmiterii bunului spre
depozitare unui terţ
(1) Depozitarul nu are dreptul, fără încuviinţarea deponentului, să transmită unui terţ spre depozitare bunul primit.
(2) În cazul transmiterii, cu permisiunea deponentului, unui terţ a bunului primit, depozitarul poartă răspundere în continuare doar pentru alegerea terţului şi a locului de depozitare.
Articolul 1092. Inadmisibilitatea folosirii bunului depozitat
Dacă contractul nu prevede altfel, depozitarul nu are dreptul să folosească, fără permisiunea deponentului, bunul predat în depozit, cu excepţia cazului cînd faptul acesta este necesar conservării bunului.
Articolul 1093. Modificarea condiţiilor de depozitare
(1) Depozitarul are dreptul să modifice, după caz, condiţiile de depozitare numai după ce l-a înştiinţat pe deponent şi a obţinut încuviinţarea lui. De asemenea, depozitarul trebuie să-l informeze pe deponent despre confiscarea sau realizarea unor drepturi ale terţilor asupra bunului depozitat.
(2) În cazul în care modificarea condiţiilor depozitului este strict necesară pentru înlăturarea riscului de distrugere, pierdere sau deteriorare a bunului, depozitarul este în drept să modifice modul, locul şi alte condiţii de păstrare fără a cere deponentului încuviinţarea.
(3) Apariţia unui pericol real de deteriorare sau degradare a bunului depozitat ori apariţia unor alte condiţii care ameninţă siguranţa păstrării bunului dă depozitarului dreptul să vîndă bunul la un preţ determinat de situaţia creată în cazul în care deponentul nu poate întreprinde vreo acţiune.
(4) Dacă circumstanţele menţionate la alin.(3) au apărut din anumite cauze pentru care depozitarul nu poartă răspundere, el are dreptul să reţină cheltuielile de vindere a bunului din contul preţului primit.
Articolul 1094. Reparaţia prejudiciului cauzat depozitarului
prin caracteristicile bunului
Deponentul este obligat să repare prejudiciul cauzat depozitarului prin caracteristicile bunului depozitat în cazul în care ştia sau trebuia să ştie despre ele. Deponentul nu răspunde de acest prejudiciu dacă l-a anunţat pe depozitar în privinţa caracteristicilor bunului sau dacă depozitarul le cunoştea.
Articolul 1095. Obligaţiunea de restituire
(1) Depozitarul este obligat să restituie bunul în starea în care se află la momentul restituirii. Riscul pieirii sau deteriorării fortuite rămîne în sarcina deponentului.
(2) Depozitarul căruia i s-a luat bunul depozitat şi care a primit în locul lui o sumă de bani sau un alt bun trebuie să predea deponentului ceea ce a primit.
(3) Succesorul depozitarului care a vîndut cu bună-credinţă bunul despre care nu ştia că este depozitat este ţinut să restituie doar preţul primit sau să cedeze creanţa sa contra cumpărătorului dacă preţul nu s-a plătit.
Articolul 1096. Dreptul de a ridica bunul depozitat
(1) Deponentul are dreptul să-şi ridice oricînd bunul depozitat, chiar şi atunci cînd contractul prevede un termen de depozitare.
(2) În cazul în care depozitul este făcut în interesul depozitarului, deponentul este obligat să repare prejudiciul cauzat prin preluarea anticipată a bunului.
Articolul 1097. Obligaţiunea de a-şi ridica bunul depozitat
(1) Depozitarul poate cere oricînd deponentului să-şi ridice bunul depozitat dacă în contract nu este stabilit un termen de depozitare.
(2) Depozitarul poate să-şi exercite dreptul specificat la alin.(1) doar în aşa fel încît deponentul să poată depozita în alt loc bunul, cu excepţia cazurilor cînd există motive întemeiate pentru a pretinde ridicarea imediată.
Articolul 1098. Locul restituirii bunului depozitat
Bunul depozitat se restituie la locul unde a fost predat depozitarului dacă părţile nu au convenit altfel.
Articolul 1099. Obligaţia de a remite fructele bunului depozitat
(1) Depozitarul este obligat să remită fructele bunului depozitat, percepute în perioada de depozitare. El va răspunde pentru neexecutarea acestei obligaţii numai în caz de intenţie sau culpă gravă.
(2) Deponentul este obligat să compenseze cheltuielile necesare de percepere şi păstrare a fructelor.
(3) Depozitarul este obligat să plătească dobîndă pentru banii depozitaţi numai din ziua în care a fost pus în întîrziere privind restituirea banilor.
Articolul 1100. Costurile restituirii
(1) În cazul în care depozitul are titlu gratuit, costurile restituirii revin deponentului.
(2) În cazul în care depozitul are titlu oneros, costurile restituirii revin depozitarului.
Articolul 1101. Răspunderea depozitarului în cazul încălcării
termenului de ridicare a bunului
Dacă s-a stabilit un termen pentru ridicarea bunului, la expirarea lui depozitarul răspunde doar pentru prejudiciul cauzat din intenţie sau din culpă gravă.
Articolul 1102. Obligaţia de a plăti remuneraţie
Dacă depozitul are titlu oneros, deponentul se obligă să plătească remuneraţia la încetarea depozitului dacă în contract nu este prevăzut altfel.
Articolul 1103. Dreptul de retenţie a bunurilor depozitate
Depozitarul are dreptul să reţină bunul depozitat peste termenul prevăzut în contract pînă la momentul retribuirii sale şi compensarea cheltuielilor de păstrare.
Articolul 1104. Depozitarea bunurilor determinate prin
caracteristici de gen
Dacă în depozit au fost predate bunuri determinate generic, bunurile trec, în lipsa unei înţelegeri contrare, în proprietatea depozitarului. În astfel de caz, depozitarul se obligă să restituie deponentului o cantitate de bunuri egală sau stipulată de părţi, de acelaşi gen şi de aceeaşi calitate.
Articolul 1105. Particularităţile depozitului hotelier
(1) Hotelurile, căminele, sanatoriile, casele de odihnă şi altele asemenea răspund pentru distrugerea, pierderea sau deteriorarea bunurilor persoanelor fizice, pe care acestea le au cu ele în încăperile rezervate lor, chiar dacă bunurile, cu excepţia banilor, titlurilor de valoare şi bijuteriilor, nu au fost predate în depozit în mod special. Convenţia contrară este nulă.
(2) Răspunderea prevăzută la alin.(1) se exclude în cazul în care prejudiciul este cauzat de o forţă majoră, de către un oaspete al clientului sau de proprietăţile bunului.
Articolul 1106. Sechestrul
Sechestrul este depozitul în baza căruia persoanele remit un bun în litigiu unui terţ, care se obligă să-l restituie, după terminarea procesului, celui care are drept asupra lui.
Articolul 1107. Alegerea depozitarului în cazul sechestrului
(1) Depozitarul însărcinat cu sechestru este ales de către părţi prin acord mutual. Părţile pot să desemneze pe unul dintre ei.
(2) În cazul în care nu ajung la un acord privind depozitarul sau privind condiţiile sechestrului, părţile pot cere instanţei de judecată să decidă.
Articolul 1108. Drepturile depozitarului însărcinat cu sechestru
(1) Depozitarul însărcinat cu sechestru nu are dreptul să facă în privinţa bunului nici o cheltuială sau alte acte, cu excepţia celor de conservare, în lipsa unei stipulaţii contrare sau autorizaţii a instanţei de judecată.
(2) Depozitarul poate, totuşi, cu sau fără consimţămîntul părţilor, cu autorizaţia instanţei de judecată, să vîndă bunurile a căror depozitare implică cheltuieli disproporţionate în raport cu valoarea lor. Suma încasată din vînzarea bunului va rămîne la depozitar în condiţiile sechestrului.
Articolul 1109. Încheierea sechestrului
(1) Sechestrul se încheie după soluţionarea litigiului prin restituirea bunului către cel îndreptăţit.
(2) Depozitarul nu poate, înainte de soluţionarea litigiului, să fie eliberat şi să restituie bunul decît cu consimţămîntul tuturor părţilor sau, în lipsa consimţămîntului, dacă există un motiv întemeiat, prin autorizarea instanţei de judecată.
Articolul 1110. Darea de seamă
Depozitarul însărcinat cu sechestru trebuie să facă o dare de seamă la sfîrşitul depozitului sau pe parcursul lui, la cererea părţilor sau a instanţei de judecată.
Articolul 1111. Sechestrul judiciar
Sechestrul poate fi instituit şi de instanţa de judecată. În acest caz el este supus regulilor stabilite de Codul de procedură civilă, precum şi de prezentul capitol, în măsura în care nu sînt incompatibile.
Capitolul XVIII
MAGAZINAJUL
Articolul 1112. Normele aplicabile raporturilor de magazinajMAGAZINAJUL
Raporturilor de magazinaj, care este un contract de predare a bunurilor spre păstrare la un depozit de mărfuri, se aplică în modul corespunzător dispoziţiile referitoare la depozit dacă prezentul capitol nu prevede altfel.
Articolul 1113. Obligaţia de diligenţă a magazinerului
Magazinerul trebuie să asigure înmagazinarea şi păstrarea bunurilor preluate cu diligenţa unui bun profesionist.
Articolul 1114. Constatarea cantităţii şi felului bunurilor
(1) Magazinerul nu este obligat, dacă legea sau contractul nu prevede altfel, să constate la preluarea bunurilor cantitatea (numărul, măsura ori greutatea), genul, felul sau alte caracteristici ale lor.
(2) Dacă bunurile predate spre înmagazinare se află la livrare într-o stare de depreciere sau deteriorare ce poate fi constatată din exterior, magazinerul trebuie să conserve drepturile în despăgubire împotriva transportatorului, să se îngrijească de dovada acestei stări a bunurilor înmagazinate şi să-l anunţe neîntîrziat pe deponent. În caz de omisiune, el este obligat să repare prejudiciul produs prin aceasta.
Articolul 1115. Dreptul de inspectare a bunurilor
Magazinerul este obligat să permită, pe parcursul orelor de lucru, deponentului sau unei alte persoane îndreptăţite să ia mostre, să inspecteze bunurile înmagazinate şi să adopte măsurile necesare conservării lor.
Articolul 1116. Obligaţia de informare
Dacă se schimbă locul de înmagazinare, dacă au apărut schimbări ale caracteristicilor bunurilor sau dacă asemenea schimbări sînt pe cale de a se produce, magazinerul este obligat să anunţe de îndată faptul acesta. Anunţul va fi făcut către ultimul deţinător, cunoscut de magaziner, al recipisei de magazinaj. În caz de omisiune, magazinerul este obligat să repare prejudiciul produs prin aceasta.
Articolul 1117. Răspunderea magazinerului
Magazinerul este răspunzător de distrugerea, pierderea ori deteriorarea bunurilor aflate în paza sa dacă distrugerea, pierderea sau deteriorarea nu s-au produs ca urmare a unor împrejurări care nu pot fi evitate prin grija unui depozitar profesionist.
Articolul 1118. Înmagazinarea bunurilor determinate prin
caracteristici de gen
(1) În cazul înmagazinării unor bunuri determinate generic, magazinerul este îndreptăţit să le amestece cu bunuri de acelaşi gen doar dacă i s-a permis în mod expres.
(2) Faţă de stocul total rezultat prin amestec, proprietarii bunurilor amestecate sînt coproprietari pe cote-părţi. Cota-parte se determină, în cazul în care nu s-a convenit altfel, în funcţie de cantitatea de bunuri înmagazinate.
(3) Magazinerul are dreptul şi obligaţia de a preda fiecărui deponent, din stocul total, partea ce i se cuvine, fără încuviinţarea celorlalţi deponenţi.
Articolul 1119. Vînzarea, în cazul degradării, a bunului
înmagazinat
(1) Dacă bunul înmagazinat este expus degradării sau dacă se produc modificări ale lui care implică un pericol de depreciere şi nu mai este timp pentru prevenirea sau înlăturarea degradării sau deprecierii ori cel îndreptăţit, fiind informat, nu a decis în timp util, magazinerul poate organiza vînzarea bunului la licitaţie.
(2) Suma obţinută din vînzare conform alin.(1) este predată deponentului după ce au fost reţinute cheltuielile de păstrare şi vînzare.
Articolul 1120. Recipisa de magazinaj
La primirea bunurilor, magazinerul are obligaţia să elibereze o recipisă de magazinaj.
Articolul 1121. Conţinutul recipisei de magazinaj
(1) Recipisa de magazinaj trebuie să conţină:
a) data întocmirii şi numărul înscrierii în registrul de magazinaj;
b) numele sau denumirea şi adresa persoanei ale cărei bunuri se înmagazinează;
c) locul de înmagazinare;
d) regulile magazinajului;
e) cantitatea (numărul, măsura ori greutatea) bunurilor înmagazinate şi calitatea, iar în cazul bunurilor ambalate, descrierea ambalajului;
f) costul de magazinaj, alte costuri care pot să apară;
g) faptul că bunul înmagazinat trebuie sau nu asigurat şi, după caz, costul de asigurare;
h) termenul magazinajului şi data expirării lui ori inexistenţa termenului;
i) alte date, la alegerea părţilor;
j) semnătura magazinerului şi ştampila.
(2) Lipsa unor date nu poate invalida recipisa de magazinaj.
Articolul 1122. Dreptul de grevare a bunului înmagazinat
Posesorul recipisei de magazinaj poate greva bunul înmagazinat în calitate de garanţie pentru o altă creanţă dacă bunul rămîne în depozit.
Articolul 1123. Andosarea recipisei de magazinaj
Dacă magazinerul a întocmit o recipisă de magazinaj la ordin, aceasta poate fi transmisă unui terţ prin andosare.
Articolul 1124. Răspunderea magazinerului în cazul andosării
(1) În cazul în care recipisa de magazinaj a fost transmisă prin andosare, magazinerul răspunde faţă de posesorul legitim al recipisei pentru exactitatea datelor înscrise în ea dacă nu s-a consemnat prin înscriere pe recipisă că aceste date se bazează exclusiv pe comunicările deponentului sau ale unui terţ.
(2) Dacă magazinerul cunoştea inexactitatea datelor, va răspunde şi atunci cînd a înscris în recipisă o consemnare de felul celor menţionate la alin.(1).
(3) În cazul unui magazinaj de colectare, magazinerul nu are dreptul să înscrie în recipisă consemnări de felul celor menţionate la alin.(1).
Articolul 1125. Livrarea bunurilor în cazul recipisei la ordin
(1) În cazul întocmirii unei recipise de magazinaj la ordin, magazinerul este obligat să livreze bunurile înmagazinate numai posesorului legitim al recipisei şi numai în schimbul recipisei.
(2) Dacă s-a întocmit o recipisă prin care s-a constituit un gaj asupra bunurilor înmagazinate, magazinerul trebuie să ceară şi restituirea acestei recipise.
(3) Magazinerul nu este obligat să verifice autenticitatea andosamentelor. Livrarea se atestă prin înscriere pe recipisa de înmagazinare.
Articolul 1126. Distrugerea sau pierderea recipisei de
înmagazinare
(1) Dacă recipisa de înmagazinare este distrusă sau pierdută în alt mod, cel îndreptăţit poate cere, pe calea procedurii anunţului public, declararea nulităţii ei şi întocmirea unei noi recipise. În acest caz, se aplică dispoziţiile speciale ale Codului de procedură civilă.
(2) În baza unei hotărîri judecătoreşti, magazinerul va întocmi o a doua recipisă de magazinaj şi o a doua recipisă de gaj al înmagazinării, după caz.
Articolul 1127. Remiterea gajului asupra bunului înmagazinat
(1) Dacă proprietarul instituie un drept de gaj asupra bunurilor înmagazinate, andosarea şi remiterea recipisei de gaj al înmagazinării vor ţine loc de remitere a gajului.
(2) Andosamentul trebuie să indice creditorul gajist şi cuantumul creanţei.
(3) Magazinerul trebuie anunţat în privinţa gajării. El trebuie să consemneze că a avut loc gajarea.
Articolul 1128. Dreptul de gaj al magazinerului
(1) În privinţa costurilor de magazinaj, magazinerul are un drept de gaj asupra bunului cît timp acesta se află în posesiunea sa.
(2) Dacă recipisa de înmagazinare a fost transmisă prin andosare, dreptul de gaj va exista doar faţă de posesorul legitim al recipisei de înmagazinare.
Articolul 1129. Dreptul magazinerului de a cere ridicarea
bunului înmagazinat
(1) Magazinerul nu poate cere ridicarea bunului înmagazinat înainte de expirarea termenului convenit pentru magazinaj, iar dacă nu s-a convenit asupra unui astfel de termen, înainte de a expira 3 luni de la înmagazinare.
(2) Dacă nu s-a convenit asupra unui termen de magazinaj sau dacă păstrează bunul după expirarea termenului, magazinerul poate cere ridicarea bunului numai în urma rezilierii contractului cu respectarea unui termen de preaviz de o lună.
Articolul 1130. Vînzarea bunului la licitaţie
(1) Dacă deponentul nu ridică la expirarea termenului de magazinaj bunul înmagazinat, magazinerul are dreptul, în urma unei somaţii, să vîndă bunul la licitaţie. Aceasta nu poate avea loc înainte de expirarea unei luni de la somaţie.
(2) După ce creanţele magazinerului decurgînd din magazinaj şi organizarea licitaţiei au fost satisfăcute din suma obţinută din vînzare, restul va fi predat de către magaziner posesorului legitim al recipisei de magazinaj.
Capitolul XIX
CONTRACTUL DE SERVICII TURISTICE
Articolul 1131. Contractul de servicii turisticeCONTRACTUL DE SERVICII TURISTICE
(1) Prin contract de servicii turistice, o parte (organizatorul călătoriei, agentul turistic) se obligă să acorde celeilalte părţi (turist) serviciile stipulate, iar aceasta se obligă să achite costul lor.
(2) Declaraţia că se intermediază doar contracte cu persoane care vor realiza călătoria (prestatori de servicii) nu va fi luată în considerare dacă celelalte împrejurări confirmă faptul că autorul declaraţiei execută pe propria răspundere prestaţiile contractuale ce ţin de călătorie.
Articolul 1132. Informaţia preliminară
(1) Orice anunţ publicitar, ofertă sau altă informaţie prezentate de organizator despre serviciile turistice trebuie întocmite astfel încît să se excludă interpretarea lor eronată.
(2) Condiţiile incluse în anunţul publicitar, în ofertă sau în altă informaţie prezentată clientului de către organizator sînt obligatorii pentru acesta din urmă, cu excepţia cazurilor în care clientul a fost notificat, înainte de încheierea contractului, despre modificarea condiţiilor.
Articolul 1133. Informaţia obligatorie
(1) Pînă la momentul încheierii contractului, organizatorul este obligat să pună la dispoziţia clientului, în scris sau în orice altă formă adecvată, o informaţie despre regimul de vize şi paşapoarte, precum şi despre cerinţele de asigurare a sănătăţii pe durata călătoriei.
(2) Într-un termen rezonabil de pînă la începerea călătoriei, organizatorul este obligat să prezinte clientului, în scris sau în orice altă formă adecvată, o informaţie despre:
a) timpul şi locul staţionărilor intermediare şi al joncţiunilor de transport, precum şi detaliile amplasării clientului în interiorul vehiculului (cabină pe navă, compartiment în tren etc.);
b) numele, adresa şi numărul de telefon al reprezentanţilor locali ai organizatorului sau, în absenţa acestora, datele de identificare ale agenţiei locale căreia i se va adresa clientul la necesitate. În cazul absenţei unor astfel de reprezentanţi sau agenţii, clientul urmează să fie informat despre datele de contact cu organizatorul;
c) în cazul călătoriei unor minori – datele de contact direct cu minorul sau cu persoana responsabilă de el la locul de destinaţie;
d) posibilitatea procurării poliţei de asigurare care să acopere, în caz de accident sau boală, responsabilitatea clientului pentru faptul că a renunţat la călătorie, precum şi alte cheltuieli.
Articolul 1134. Conţinutul contractului de servicii turistice
(1) Contractul de servicii turistice trebuie să conţină următoarele clauze:
a) itinerarul, locul (locurile) de destinaţie şi termenele de aflare, cu indicarea datelor;
b) vehiculele, caracteristicile şi clasele lor, data şi locul plecării şi sosirii;
c) informaţii despre cazare, categoria sau nivelul de confort, caracteristicile lui de bază, serviciile de alimentare;
d) în cazul stabilirii unui număr minim de persoane necesar pentru realizarea călătoriei, termenul limită de notificare a clientului în caz de contramandare a acesteia;
e) vizitele, excursiile şi alte servicii incluse în preţul unic al călătoriei;
f) denumirea şi adresa organizatorului (agentului turistic) şi a asigurătorului, după caz;
g) preţul călătoriei, posibilitatea de modificare a preţului, costul anumitor servicii suplimentare (taxa de îmbarcare şi debarcare în porturi şi aeroporturi, taxele turistice) neinclus în preţul unic al călătoriei şi posibilitatea de modificare a acestuia;
h) termenele şi modalitatea de plată a preţului şi a celorlalte costuri;
i) condiţiile specifice, convenite de părţi la cererea clientului;
j) termenele de formulare a pretenţiilor privind neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a contractului;
k) alte condiţii.
(2) Toate condiţiile contractuale trebuie prezentate clientului în scris, înainte de încheierea contractului.
(3) Dispoziţiile alin.(2) nu exclud posibilitatea încheierii contractului în ultimul moment.
Articolul 1135. Călătoria unui terţ
(1) Turistul are dreptul să ceară, înainte de începutul călătoriei, ca un terţ să preia drepturile şi îndatoririle sale din contractul de călătorie. Organizatorul poate refuza cererea turistului în cazul în care terţul nu corespunde condiţiilor călătoriei.
(2) Organizatorul este în drept să ceară turistului compensarea cheltuielilor suplimentare suportate prin înlocuirea cu terţul.
Articolul 1136. Modificarea clauzelor esenţiale ale contractului
(1) Dacă, înainte de începutul călătoriei, este nevoit să modifice considerabil clauzele esenţiale ale contractului, inclusiv preţul, organizatorul este obligat să-l notifice imediat pe client despre acest fapt.
(2) Preţul menţionat în contract nu poate fi modificat, cu excepţia cazului în care contractul prevede o astfel de posibilitate şi indică modalitatea calculării preţului modificat. Preţul indicat în contract poate fi modificat în mod excepţional, în cazul schimbării preţurilor pentru transport, a taxelor pentru anumite servicii (taxa de îmbarcare şi debarcare în porturi şi aeroporturi, alte taxe). Preţul nu poate fi majorat în termen de 20 de zile pînă la data începerii călătoriei.
(3) În cazul prevăzut la alin.(1), clientul poate renunţa la contract sau accepta modificarea lui, fiind obligat să-l notifice pe organizator în cel mai scurt timp despre decizia sa.
Articolul 1137. Acordarea de garanţii şi înlăturarea neajunsurilor
(1) Organizatorul este obligat să organizeze astfel călătoria încît să aibă calităţile promise şi să nu fie afectată de lipsuri care i-ar diminua valoarea sau utilitatea dedusă din contract sau din practica obişnuită.
(2) În cazul în care depistează neajunsuri în timpul călătoriei, turistul are dreptul să ceară înlăturarea lor imediată. Organizatorul poate refuza înlăturarea neajunsurilor dacă aceasta cere cheltuieli disproporţionate.
(3) În cazul în care organizatorul nu înlătură neajunsurile în termenul stabilit de turist, acesta poate să le înlăture singur şi să ceară organizatorului compensarea cheltuielilor suportate. Nu se stabileşte termen în cazul în care organizatorul refuză să înlăture neajunsurile sau turistul este interesat ca acestea să fie înlăturate imediat.
Articolul 1138. Reducerea preţului pentru neajunsurile
călătoriei
(1) În cazul în care, pe parcursul călătoriei, se descoperă neajunsuri, preţul ei se reduce, luîndu-se în considerare momentul descoperirii.
(2) Preţul călătoriei nu se reduce dacă turistul, din intenţie sau din culpă gravă, nu l-a anunţat pe organizator într-un termen rezonabil despre neajunsul depistat.
Articolul 1139. Rezilierea contractului din cauza neajunsurilor
(1) În cazul în care călătoria este, ca urmare a unor lipsuri de felul celor menţionate la art.1138, prejudiciată în mod considerabil, turistul poate rezilia contractul. El poate rezilia contractul şi atunci cînd, ca urmare a unor asemenea lipsuri, dintr-un motiv important care poate fi recunoscut de către organizator, nu i se poate pretinde să mai facă acea călătorie.
(2) Rezilierea contractului este admisibilă doar dacă organizatorul a lăsat să expire un termen care i-a fost stabilit de către turist, fără a efectua remedierea. Nu este necesară stabilirea unui termen dacă remedierea este imposibilă sau este refuzată de organizator ori dacă rezilierea imediată a contractului este justificată de un interes special al turistului.
(3) În cazul rezilierii contractului, organizatorul pierde dreptul asupra preţului convenit. El poate cere totuşi o indemnizaţie corespunzătoare pentru serviciile prestate deja şi pentru cele necesare în vederea încheierii călătoriei, cu excepţia cazului în care serviciile nu prezintă interes pentru turist în legătură cu rezilierea contractului.
(4) Organizatorul călătoriei este obligat, în urma încetării prin reziliere a contractului, în special în cazul în care contractul prevede întoarcerea, să ia măsurile necesare pentru a-l transporta înapoi pe turist. Cheltuielile suplimentare sînt suportate de organizator.
Articolul 1140. Reparaţia prejudiciului cauzat prin neajuns
Turistul poate cere, indiferent de faptul dacă a solicitat reducerea preţului sau a reziliat contractul, despăgubiri pentru neîndeplinirea contractului în cazul în care lipsurile călătoriei se datorează unei împrejurări pentru care răspunde organizatorul.
Articolul 1141. Termenul de înaintare a pretenţiilor şi
termenul de prescripţie
(1) Pretenţiile întemeiate pe prevederile art.1137–1140 pot fi înaintate de către turist organizatorului în decursul unei luni din momentul prevăzut în contract pentru încheierea călătoriei. Pretenţiile pot fi înaintate şi după expirarea termenului de o lună dacă termenul este omis din motive neimputabile turistului.
(2) Termenul de prescripţie al acţiunilor intentate de turist este de 6 luni, calculate din ziua care, conform contractului, este ultima zi a călătoriei. Dacă turistul înaintează pretenţii, curgerea prescripţiei se suspendă pînă în ziua în care organizatorul respinge în scris pretenţiile.
Articolul 1142. Admiterea limitării răspunderii
În baza unui acord cu turistul, organizatorul poate să-şi limiteze răspunderea pentru prejudicii, altele decît vătămarea corporală, la triplul preţ al călătoriei dacă:
a) prejudiciul nu este cauzat din intenţie sau din culpă gravă;
b) prejudiciul este cauzat turistului doar din greşeala unui prestator de servicii implicat în derularea contractului.
Articolul 1143. Rezilierea contractului de către turist
(1) Înainte de începutul călătoriei, turistul poate rezilia oricînd contractul.
(2) În cazul în care turistul reziliază contractul, organizatorul pierde dreptul asupra preţului călătoriei. El poate, totuşi, să ceară o despăgubire corespunzătoare. Cuantumul despăgubirii se determină în funcţie de preţul călătoriei, scăzîndu-se cheltuielile neefectuate de organizator, precum şi ceea ce organizatorul ar fi putut dobîndi prin valorificarea în alt mod a prestaţiilor sale.
Articolul 1144. Rezilierea contractului din cauza unei forţe majore
(1) În cazul în care călătoria este îngreuiată, periclitată sau prejudiciată considerabil din cauza unei forţe majore ce nu putea fi prevăzută în momentul încheierii contractului, atît organizatorul, cît şi turistul poate rezilia contractul fără nici o altă condiţie.
(2) Dacă se reziliază contractul în temeiul alin.(1), se vor aplica dispoziţiile art.1139 alin.(3) şi prima dispoziţie din alin.(4). Costurile suplimentare ale transportului la întoarcere se vor suporta, în mod egal, de către părţi. În alte cazuri, costurile suplimentare se suportă de către turist.
Articolul 1145. Excluderea derogărilor
Nu se poate deroga de la normele prezentului capitol în defavoarea turistului.
Capitolul XX
FIDEJUSIUNEA
S e c ţ i u n e a 1
DISPOZIŢII GENERALE CU PRIVIRE
LA FIDEJUSIUNE
Articolul 1146. Contractul de fidejusiuneFIDEJUSIUNEA
S e c ţ i u n e a 1
DISPOZIŢII GENERALE CU PRIVIRE
LA FIDEJUSIUNE
(1) Prin contract de fidejusiune, o parte (fidejusor) se obligă faţă de cealaltă parte (creditor) să execute integral sau parţial, gratuit sau oneros obligaţia debitorului.
(2) Prin fidejusiune se poate garanta şi o obligaţie viitoare sau afectată de modalităţi.
Articolul 1147. Forma contractului de fidejusiune
Contractul de fidejusiune, pentru a fi valabil, trebuie încheiat în scris. În cazul în care fidejusorul execută obligaţia, viciul de formă se consideră înlăturat.
Articolul 1148. Neobligativitatea acordului debitorului la
constituirea fidejusiunii
O persoană poate deveni fidejusor fără acordul debitorului şi chiar fără ştirea acestuia.
Articolul 1149. Fidejusiunea multiplă
(1) Fidejusiunea poate fi prestată atît pentru debitorul principal, cît şi pentru fidejusor.
(2) Fidejusorul ulterior care s-a obligat în privinţa îndeplinirii obligaţiei fidejusorului anterior răspunde alături de acesta în acelaşi fel ca primul fidejusor alături de debitorul principal.
Articolul 1150. Temeiul apariţiei fidejusiunii
(1) Fidejusiunea poate să rezulte din acordul părţilor, poate fi impusă prin lege sau poate fi instituită de instanţa de judecată.
(2) Debitorul obligat să furnizeze o fidejusiune trebuie să propună o persoană fizică cu domiciliu sau reşedinţă în Republica Moldova sau o persoană juridică înregistrată în Republica Moldova, care să dispună de bunuri suficiente pentru a garanta obligaţia. În cazul în care persoana propusă nu este acceptată, debitorul trebuie să propună o altă persoană. Această regulă nu se aplică atunci cînd creditorul a cerut în calitate de fidejusor o anumită persoană.
Articolul 1151. Dreptul înlocuirii garanţiei
Debitorul ţinut să furnizeze o fidejusiune legală sau judiciară poate da în schimb o altă garanţie suficientă.
Articolul 1152. Limitele fidejusiunii
(1) Fidejusiunea nu poate exceda datoria debitorului şi nu poate fi făcută în condiţii mai oneroase.
(2) Fidejusiunea care excedă datoria debitorului sau care este făcută în condiţii mai oneroase este valabilă în limitele obligaţiei principale.
(3) Fidejusiunea poate fi contractată pentru o parte a obligaţiei şi în condiţii mai puţin oneroase.
(4) Obligaţia fidejusorului nu se majorează, după preluarea fidejusiunii, prin actele juridice făcute de debitorul principal.
Articolul 1153. Întinderea obligaţiilor fidejusorului
(1) Fidejusorul răspunde în toate cazurile doar pînă la suma maximă menţionată în contractul de fidejusiune.
(2) Pînă la suma maximă menţionată în contractul de fidejusiune, fidejusorul răspunde, în absenţa unei clauze contrare, pentru:
a) totalul, din momentul respectiv, al datoriei principale, în special atunci cînd datoria principală a fost modificată datorită vinovăţiei ori întîrzierii debitorului principal, însă în situaţia unei penalităţi contractuale sau a unei despăgubiri globale prevăzute pentru cazul încetării contractului, doar atunci cînd s-a convenit expres în acest sens;
b) cheltuielile de reziliere a contractului şi de urmărire în justiţie dacă trebuie suportate de debitorul principal în măsura în care fidejusorului i s-a dat la timp posibilitatea de a le evita prin satisfacerea cerinţelor creditorului.
c) dobînzile datorate de debitorul principal dacă s-a convenit în mod expres asupra acestui lucru.
Articolul 1154. Raporturile dintre mai mulţi fidejusori
(1) În cazul în care mai mulţi fidejusori au prestat fidejusiune pentru acelaşi debitor şi pentru aceeaşi obligaţie, fidejusorul care a executat obligaţia are drept de regres contra celorlalţi fidejusori pentru partea fiecăruia din ei.
(2) În cazul insolvabilităţii unuia din fidejusori, partea acestuia se repartizează proporţional între ceilalţi fidejusori.
S e c ţ i u n e a a 2-a
RAPORTURILE DINTRE
CREDITOR ŞI FIDEJUSOR
Articolul 1155. Obligaţia creditorului de a informaRAPORTURILE DINTRE
CREDITOR ŞI FIDEJUSOR
(1) Creditorul este obligat să furnizeze, la cererea fidejusorului, toate informaţiile utile privind conţinutul şi modalităţile obligaţiei principale şi privind stadiul de executare a acesteia.
(2) Fidejusorul nu poate renunţa anticipat la dreptul de informare.
Articolul 1156. Răspunderea fidejusorului
(1) În cazul neexecutării obligaţiei principale, fidejusorul şi debitorul sînt obligaţi solidar în faţa creditorului dacă în contract nu este prevăzut altfel.
(2) Părţile pot conveni ca fidejusorul să fie obligat să plătească datoria numai după urmărirea debitorului. În acest caz, fidejusorul trebuie să indice bunurile debitorului şi să avanseze cheltuielile pentru urmărirea acestor bunuri.
Articolul 1157. Excepţiile pe care le poate invoca fidejusorul
(1) Fidejusorul poate opune creditorului toate excepţiile pe care le-ar putea opune debitorul. În caz de deces al debitorului principal, fidejusorul nu se poate prevala de faptul că moştenitorii răspund limitat pentru obligaţia debitorului.
(2) Fidejusorul nu pierde dreptul de a invoca o excepţie doar prin faptul că debitorul principal renunţă la aceasta.
(3) Fidejusorul poate refuza satisfacerea cerinţelor creditorului atît timp cît debitorul are dreptul de a ataca actul care stă la baza obligaţiei.
(4) Dreptul prevăzut la alin.(3) este recunoscut fidejusorului şi în cazul în care creditorul poate să-şi satisfacă creanţa faţă de debitorul principal prin compensarea datoriei sale faţă de acesta.
Articolul 1158. Micşorarea de către creditor a garanţiilor
Dacă creditorul micşorează, în defavoarea fidejusorului, anumite drepturi de gaj ori alte garanţii sau drepturi de preferinţă, existente în momentul constituirii fidejusiunii ori obţinute ulterior de debitorul principal şi destinate dreptului garantat prin fidejusiune, obligaţia fidejusorului se reduce cu o sumă corespunzătoare acestei micşorări.
Articolul 1159. Solidaritatea fidejusorilor
(1) În cazul în care mai multe persoane au prestat o fidejusiune aceluiaşi creditor pentru aceeaşi obligaţie, fiecare din ele este obligată pentru întreaga datorie dacă părţile nu au convenit asupra beneficiului de diviziune.
(2) În cazul în care părţile au convenit asupra diviziunii, fidejusorii pot cere ca creditorul să-şi divizeze acţiunea şi să o reducă la partea pe care o datorează fiecare dintre ei.
Articolul 1160. Informarea despre întîrzierea executării
obligaţiilor
Dacă debitorul principal este în întîrziere cu executarea obligaţiilor sale, creditorul trebuie să-l informeze despre aceasta pe fidejusor.
Articolul 1161. Subrogarea fidejusorului în drepturile creditorului
(1) Fidejusorul care a executat obligaţia principală se subrogă în drepturile pe care creditorul le avea contra debitorului. Transmiterea dreptului de creanţă nu se poate efectua în dauna creditorului. Excepţiile debitorului principal bazate pe relaţia dintre el şi fidejusor rămîn neatinse.
(2) După ce fidejusorul execută obligaţia, creditorul este obligat să-i remită documentele care atestă creanţa împotriva debitorului, precum şi drepturile care garantează această creanţă.
S e c ţ i u n e a a 3-a
RAPORTURILE DINTRE FIDEJUSOR
ŞI DEBITOR
Articolul 1162. Introducerea în cauză a debitoruluiRAPORTURILE DINTRE FIDEJUSOR
ŞI DEBITOR
Dacă se intentează o acţiune împotriva fidejusorului, acesta este obligat să-l introducă în cauză pe debitor. În caz contrar, debitorul are dreptul să ridice în acţiunea de regres a fidejusorului toate excepţiile pe care le-ar fi putut opune creditorului.
Articolul 1163. Regresul contra debitorului
(1) Fidejusorul care a executat obligaţia principală are drept de regres contra debitorului în mărimea sumelor pe care le-a plătit, inclusiv datoria principală, dobînda aferentă, precum şi toate cheltuielile pe care le-a suportat în legătură cu fidejusiunea.
(2) Fidejusorul nu are drept de regres faţă de debitorul care, de asemenea, a plătit datoria din cauza faptului că fidejusorul nu l-a anunţat despre plata efectuată.
(3) Fidejusorul poate acţiona contra debitorului chiar înainte de a fi plătit în cazul în care fidejusorul este urmărit în justiţie pentru plată sau dacă debitorul s-a obligat să-l elibereze de fidejusiune într-un termen determinat şi acesta a expirat.
(4) În cazul în care există mai mulţi debitori solidari, fidejusorul care a prestat fidejusiunea pentru toţi aceşti debitori are drept de regres contra fiecăruia din ei pentru a recupera integral ceea ce a plătit.
Articolul 1164. Cererea fidejusorului de a fi eliberat de
fidejusiune
(1) Dacă s-a obligat la indicaţia debitorului principal sau dacă, în urma prestării fidejusiunii, are drepturi de mandatar, în baza dispoziţiilor referitoare la gestiunea de afaceri, faţă de debitorul principal, fidejusorul poate cere acestuia să-l elibereze de fidejusiune dacă:
a) situaţia patrimonială a debitorului principal s-a înrăutăţit considerabil;
b) urmărirea în justiţie a debitorului principal este îngreuiată considerabil după preluarea fidejusiunii din cauza schimbării domiciliului, reşedinţei, sediului acestuia;
c) debitorul principal este în întîrziere cu îndeplinirea obligaţiei sale;
d) creditorul a obţinut o hotărîre judecătorească învestită cu formulă executorie împotriva fidejusorului.
(2) În cazul în care obligaţia principală nu este încă scadentă, debitorul principal poate să dea fidejusorului garanţii în loc să-l elibereze.
Articolul 1165. Înştiinţarea fidejusorului despre executarea
obligaţiei de către debitor
Debitorul care a executat obligaţia garantată prin fidejusiune trebuie să înştiinţeze de îndată fidejusorul. În caz contrar, fidejusorul care a executat obligaţia îşi menţine dreptul de a intenta o acţiune de regres împotriva debitorului.
S e c ţ i u n e a a 4-a
ÎNCETAREA FIDEJUSIUNII
Articolul 1166. Dreptul de reziliere al fidejusoruluiÎNCETAREA FIDEJUSIUNII
(1) Dacă fidejusiunea s-a constituit pentru garantarea obligaţiilor viitoare sau nedeterminate sau dacă nu s-a stabilit un termen pentru fidejusiune, fidejusorul are dreptul, după expirarea a 3 ani de la constituirea fidejusiunii, să rezilieze contractul, cu un preaviz de 3 luni faţă de creditor, de debitorul principal şi de ceilalţi fidejusori.
(2) O fidejusiune stabilită pe termen poate fi reziliată după 5 ani cu respectarea unui termen de preaviz de 3 luni.
(3) După reziliere, fidejusiunea se mai menţine doar pentru obligaţiile deja născute, chiar dacă acestea sînt afectate de modalităţi.
Articolul 1167. Stingerea sau modificarea obligaţiei
garantate
(1) Fidejusiunea încetează o dată cu stingerea obligaţiei garantate.
(2) Fidejusiunea încetează în cazul modificării, fără acordul fidejusorului, a obligaţiei garantate cînd această modificare atrage mărirea răspunderii sau alte consecinţe nefavorabile pentru fidejusor.
(3) Fidejusiunea încetează în cazul remiterii datoriei garantate către o altă persoană dacă fidejusorul nu a acceptat să garanteze executarea obligaţiei de către noul debitor.
Articolul 1168. Decesul fidejusorului
Fidejusiunea încetează în caz de deces al fidejusorului. Orice clauză contrară este nulă.
Articolul 1169. Imposibilitatea subrogării
Fidejusiunea încetează şi atunci cînd, din cauza creditorului, nu mai poate avea loc subrogarea fidejusorului în drepturile creditorului faţă de debitor. Fidejusorul, în acest caz, este eliberat în măsura prejudiciului suferit.
Articolul 1170. Încetarea fidejusiunii prin expirarea
termenului
(1) Fidejusiunea încetează o dată cu expirarea termenului pentru care a fost prestată.
(2) În cazul în care termenul nu este determinat, fidejusiunea încetează dacă creditorul, în decursul unui an de la scadenţa obligaţiei garantate, nu a intentat nici o acţiune contra fidejusorului.
Capitolul XXI
FRANCHISINGUL
Articolul 1171. Contractul de franchisingFRANCHISINGUL
Prin contract de franchising, care este unul cu executare succesivă în timp, o parte (franchiser) şi cealaltă parte (franchisee) întreprinderi autonome se obligă reciproc să promoveze comercializarea de bunuri şi servicii prin efectuarea, de către fiecare din ele, a unor prestaţii specifice.
Articolul 1172. Forma şi clauzele contractului de franchising
(1) Contractul de franchising se încheie în scris sub sancţiunea nulităţii.
(2) În contractul de franchising, pe lîngă obligaţiile reciproce clar precizate ale părţilor, durata contractului, dispoziţiile referitoare la reziliere şi la prelungire, şi pe lîngă alte elemente importante, se face şi o descriere completă a programului de prestare a franchisei.
Articolul 1173. Obligaţiile franchiserului
(1) Franchiserul este obligat să pună la dispoziţia franchiseeului o totalitate de bunuri incorporale, de drepturi, mărci de producţie, de modele, aranjamente, decoraţii, de concepte asupra aprovizionării, desfacerii şi organizării, precum şi alte date sau cunoştinţe utile promovării vînzărilor.
(2) Franchiserul este obligat, în plus, să protejeze programul comun de prestare a franchisei împotriva intervenţiilor unor terţi, să-l perfecţioneze pe parcurs şi să sprijine franchiseeul în activitatea acestuia prin îndrumare, informare şi perfecţionare profesională.
Articolul 1174. Obligaţiile franchiseeului
Franchiseeul este obligat să plătească o sumă de bani a cărei mărime se calculează, în principiu, ca o fracţiune din volumul de vînzări care să corespundă cu contribuţia programului de prestare a franchisei la volumul de vînzări. El mai este obligat să utilizeze programul de prestare a franchisei în mod activ şi cu diligenţa unui bun întreprinzător, precum şi să procure bunuri şi servicii prin franchiser sau prin intermediul unei persoane desemnate de acesta dacă măsura respectivă are legătură nemijlocită cu scopul contractului.
Articolul 1175. Obligaţia de informare şi confidenţialitate
La încheierea contractului, părţile au obligaţia de a se informa în mod deschis şi complet despre circumstanţele care vizează franchisingul şi de a pune la dispoziţia celeilalte părţi informaţia necesară în conformitate cu principiul bunei-credinţe. Părţile sînt obligate să păstreze secretul asupra datelor confidenţiale, inclusiv în cazul în care contractul nu se mai încheie.
Articolul 1176. Termenul contractului
(1) Durata contractului se determină de către părţi cu luarea în considerare a cerinţelor desfacerii bunurilor şi a serviciilor asupra cărora s-a convenit.
(2) Dacă durata nu este determinată sau depăşeşte 10 ani, oricare din părţi are dreptul să rezilieze contractul cu respectarea unui termen de preaviz de un an. Dacă nici una din părţi nu exercită dreptul de reziliere, contractul se prelungeşte de fiecare dată pentru 2 ani.
Articolul 1177. Obligaţia de concurenţă loială
(1) Părţile sînt obligate la o concurenţă loială şi după încetarea contractului. În acest cadru, se poate impune franchiseeului pe plan local interdicţie de concurenţă care, însă, nu poate depăşi un an.
(2) Dacă interdicţia de concurenţă are drept consecinţă periclitarea activităţii profesionale, trebuie să se acorde franchiseeului, indiferent de motivul încetării contractului, o compensaţie financiară corespunzătoare.
Articolul 1178. Răspunderea franchiserului
(1) Franchiserul răspunde pentru existenţa şi întinderea drepturilor, precum şi a datelor şi cunoştinţelor privitoare la programul de prestare a franchisei.
(2) Dacă drepturile menţionate la alin.(1) nu există sau dacă franchiserul încalcă, cu vinovăţie, alte obligaţii, franchiseeul este îndreptăţit să reducă suma de bani plătită acestuia. Proporţia reducerii se stabileşte, în caz de litigiu, pe baza opiniei unui expert independent. Costurile expertizei le suportă partea a cărei estimare este mai îndepărtată de cea determinată prin expertiză.
Capitolul XXII
INTERMEDIEREA
S e c ţ i u n e a 1
DISPOZIŢII GENERALE CU PRIVIRE
LA INTERMEDIERE
Articolul 1179. Contractul de intermediereINTERMEDIEREA
S e c ţ i u n e a 1
DISPOZIŢII GENERALE CU PRIVIRE
LA INTERMEDIERE
Prin contract de intermediere, o parte (intermediar) se obligă faţă de cealaltă parte (client) să acţioneze în calitate de mijlocitor la încheierea unui sau mai multor contracte între aceasta şi terţ.
Articolul 1180. Plata remuneraţiei pentru intermediere
(1) Cel care promite o remuneraţie pentru intermedierea unui contract sau pentru indicarea ocaziei de încheiere a unui contract este obligat la plata remuneraţiei doar atunci cînd contractul este încheiat în urma indicaţiilor date.
(2) La încheierea contractului sub o condiţie suspensivă, remuneraţia poate fi cerută doar la îndeplinirea condiţiei.
(3) Dacă nu s-a convenit asupra mărimii remuneraţiei, este plătită o remuneraţie obişnuită pentru astfel de acte.
(4) Intermediarul nu poate conveni asupra unui avans din remuneraţia primită conform prezentului articol şi nici nu poate accepta un asemenea avans.
(5) Clauza prin care se derogă de la regulile stabilite în prezentul articol este nulă.
Articolul 1181. Dreptul la alte remuneraţii
(1) Pentru serviciile prestate de intermediar care nu pot fi raportate la activitatea de intermediere, dar care sînt prevăzute în contract, se poate conveni asupra unei remuneraţii, indiferent de faptul dacă a fost sau nu încheiat contractul ca urmare a activităţii de intermediere.
(2) Clauza care prevede compensarea cheltuielilor inutile intermedierii ori a cheltuielilor nedovedite este nulă.
Articolul 1182. Contractul de intermediere exclusivă
(1) În cazul în care clientul se obligă, pe o perioadă determinată, să se abţină de la angajarea unui alt intermediar (intermediere exclusivă), intermediarul este obligat ca în această perioadă să acţioneze în vederea intermedierii sau a indicării ocaziilor de încheiere a contractului.
(2) În cazul în care clientul încalcă obligaţia prevăzută la alin.(1), intermediarul poate cere despăgubiri dacă se încheie un contract cu un terţ printr-un alt intermediar. În contract se poate conveni asupra unei despăgubiri globale corespunzătoare, indiferent de dovada prejudiciului. Această despăgubire nu poate depăşi 2,5 % din preţul vînzării dacă prin contract se stabileşte intermedierea sau indicarea ocaziei pentru încheierea unei vînzări-cumpărări. Clauza care derogă de la dispoziţiile prezentului alineat în defavoarea clientului este nulă.
(3) Contractul de intermediere exclusivă se încheie în scris.
Articolul 1183. Rezilierea contractului de intermediere
(1) Contractul de intermediere poate fi reziliat oricînd, fără preaviz, dacă nu s-a convenit asupra unui termen.
(2) Contractul de intermediere exclusivă poate fi reziliat doar pentru motive temeinice şi cu respectarea unui termen de preaviz de 2 săptămîni.
Articolul 1184. Excluderea remuneraţiei şi pretenţiilor la
despăgubire
(1) Pretenţiile intermediarului de a i se plăti remuneraţie şi despăgubire sau de a i se compensa cheltuielile sînt excluse în cazul în care contractul cu terţul priveşte un obiect aparţinînd intermediarului. Regula aceasta se aplică şi atunci cînd împrejurări speciale îndreptăţesc temerea că intermediarul este afectat în capacitatea sa de a reprezenta interesele clientului.
(2) Intermediarul conservă pretenţiile sale privitoare la remuneraţie sau la compensarea cheltuielilor dacă indică în scris clientului - înainte de încheierea contractului cu terţul - împrejurările care justifică temerea unei prejudicieri.
(3) Dispoziţiile alin.(1) se aplică şi atunci cînd altcineva a acţionat pe contul intermediarului sau a încheiat contractul pe contul terţului.
(4) Intermediarul pierde drepturile privitoare la remuneraţie sau la compensarea cheltuielilor în cazul în care, contrar stipulărilor din contract, a acţionat şi pentru terţ.
(5) Clauzele care derogă de la dispoziţiile prezentului articol sînt nule.
S e c ţ i u n e a a 2-a
INTERMEDIEREA ÎNCHIRIERII DE LOCUINŢE
Articolul 1185. Reglementările aplicabile intermedieriiINTERMEDIEREA ÎNCHIRIERII DE LOCUINŢE
închirierii de locuinţe
(1) Contractului prin care o parte (intermediar locativ) se obligă să intermedieze ori să indice celeilalte părţi ocazia de a încheia un contract de închiriere a unei locuinţe se aplică dispoziţiile generale în măsura în care din normele prezentei secţiuni nu rezultă altfel.
(2) Regulile privind contractele de intermediere locativă nu se aplică acelor contracte care au drept obiect intermedierea închirierii de locuinţă pentru turişti.
Articolul 1186. Excluderea remuneraţiei şi pretenţiilor de
despăgubire ale intermediarului locativ
(1) Pretenţiile intermediarului locativ cu privire la plata remuneraţiei şi a despăgubirii sau la compensarea cheltuielilor sînt excluse cînd:
a) printr-un contract de închiriere doar s-a prelungit ori s-a modificat chiria asupra aceleiaşi locuinţe;
b) s-a încheiat un contract de închiriere a unei locuinţe care se află în administrarea intermediarului locativ.
(2) Intermediarul locativ nu poate conveni, pentru prestaţiile făcute în legătură cu intermedierea sau cu indicarea unei ocazii de încheiere a unui contract de intermediere locativă, asupra unor alte retribuţii în bani în afară de remuneraţia menţionată la art.1181 alin.(1).
(3) Clauzele care derogă de la dispoziţiile prezentului articol sînt nule.
S e c ţ i u n e a a 3-a
INTERMEDIEREA ÎMPRUMUTULUI
Articolul 1187. Reglementările aplicabile intermedieriiINTERMEDIEREA ÎMPRUMUTULUI
împrumutului
Contractului prin care o parte (intermediar al împrumutului) se obligă să intermedieze celeilalte părţi (client) un împrumut sau să-i indice ocazia de a încheia un contract de împrumut se aplică dispoziţiile generale în măsura în care din normele prezentei secţiuni nu rezultă altfel.
Articolul 1188. Forma şi conţinutul contractului de
intermediere a împrumutului
(1) Contractul de intermediere a împrumutului se încheie în scris.
(2) În contractul de intermediere a împrumutului se indică remuneraţia pentru intermediarul împrumutului într-un raport procentual din valoarea împrumutului. Trebuie să se menţioneze, de asemenea, mărimea, termenul, dobînda şi amortizarea împrumutului, durata efectuării plăţii, cursul acesteia, durata încărcării cu dobînzi, costurile accesorii ale împrumutului, precum şi dobînda anuală efectivă, suma totală ce urmează a fi plătită de comisionar, numele sau denumirea, adresa împrumutătorului.
(3) Prevederile alin.(2) nu se aplică dacă sarcina intermedierii ori a indicării ocaziei este îndreptată spre încheierea unui împrumut asigurat prin ipotecă, unui împrumut destinat finanţării unei afaceri imobiliare sau unui împrumut acordat comisionarului pentru desfăşurarea activităţii sale profesionale, comerciale, publice ori de serviciu.
(4) Contractul nu trebuie să aibă legătură cu oferta de remitere a împrumutului.
(5) Intermediarul împrumutului este obligat să dea clientului un exemplar de contract.
Articolul 1189. Remuneraţia intermediarului împrumutului
(1) Clientul este obligat la remunerarea intermediarului doar dacă, în urma intermedierii ori a indicaţiei acestuia, clientului i se acordă împrumut. Convenţia încheiată prin derogare în defavoarea clientului este nulă.
(2) Intermediarul împrumutului nu poate conveni, în afara remuneraţiei prevăzute la alin.(1), asupra vreunei retribuţii în bani pentru prestaţiile făcute în legătură cu intermedierea sau cu indicarea ocaziei de închiriere a unui contract de împrumut.
S e c ţ i u n e a a 4-a
INTERMEDIEREA COMERCIALĂ
Articolul 1190. Dispoziţii generale cu privire la intermediereaINTERMEDIEREA COMERCIALĂ
comercială
(1) Este titular de drepturi şi obligaţii de intermediar comercial persoana care desfăşoară activitate profesională pentru alte persoane, fără împuterniciri permanente în bază de contract, de intermediere a contractelor de achiziţionare sau vînzare de bunuri sau de titluri de valoare, de asigurări, de operaţiuni bancare, de transport de bunuri, de închiriere de bunuri ale circuitului comercial.
(2) Prevederile prezentei secţiuni nu se aplică la intermedierea altor operaţiuni decît a celor menţionate la alin.(1) şi a operaţiunilor cu bunuri imobile.
Articolul 1191. Textul final al contractului
(1) Cu excepţia cazurilor cînd este exonerat de către părţi sau prin efectul uzanţelor locale, intermediarul comercial este obligat, imediat după perfectarea contractului, să pună la dispoziţia fiecărei părţi textul final al acestuia, semnat de el, în care să fie indicate părţile contractante, obiectul şi condiţiile contractului, iar pentru cazul vînzării mărfurilor sau titlurilor de valoare, tipul şi cantitatea lor, preţul şi termenul de livrare.
(2) În cazul actelor juridice care nu pot fi executate pe loc, textul final este pus la dispoziţia părţilor pentru semnare, fiecăreia din ele expediindu-i-se contractul semnat de cealaltă parte.
(3) Dacă o parte va refuza să primească ori să semneze textul final al contractului, intermediarul comercial va informa neîntîrziat cealaltă parte despre acest fapt.
Articolul 1192. Angajamentul specificat
(1) Dacă o parte primeşte textul final al contractului, în a cărui privinţă intermediarul comercial îşi rezervă dreptul de a indica cealaltă parte contractantă, atunci prima va fi obligată, în baza convenţiei, faţă de partea indicată ulterior dacă împotriva acesteia din urmă nu se pot ridica obiecţii întemeiate.
(2) Desemnarea celeilalte părţi se efectuează în termenele uzuale la locul emiterii textului final al contractului, iar în lipsa acestora, într-un termen rezonabil.
(3) Dacă nu se nominalizează persoana sau dacă împotriva acesteia există obiecţii motivate, partea are dreptul să înainteze intermediarului comercial pretenţii cu privire la executarea contractului. Acest drept nu există dacă partea nu declară imediat intermediarului comercial, la cererea acestuia, că solicită realizarea contractului.
Articolul 1193. Păstrarea mostrelor
(1) În măsura în care părţile sau uzanţele locului şi natura bunului permit, intermediarul comercial va păstra mostrele bunului vîndut prin intermedierea sa pînă ce bunul va fi recepţionat fără obiecţii sau pînă ce actul este finalizat într-un alt mod.
(2) Intermediarul comercial va marca mostra pentru ca ea să poată fi recunoscută.
Articolul 1194. Lipsa împuternicirilor de acceptare a plăţilor
Intermediarul comercial nu se consideră împuternicit să accepte o plată sau o altă formă de remunerare prevăzută în contract.
Articolul 1195. Răspunderea intermediarului comercial
Intermediarul comercial răspunde faţă de ambele părţi pentru daunele cauzate cu vinovăţie.
Articolul 1196. Dreptul de a pretinde ambelor părţi
remuneraţie
Dacă între părţi nu există un acord privind plata remuneraţiei intermediarului comercial, fiecare dintre părţi va fi obligată, în absenţa unor uzanţe locale care ar stipula altceva, să achite jumătate din suma remuneraţiei.
Articolul 1197. Registrul intermediarului comercial
(1) Intermediarul comercial este obligat să ţină un registru în care să înscrie zilnic toate actele încheiate. Înregistrările se fac în ordine cronologică. Intermediarul comercial semnează pentru fiecare înregistrare efectuată.
(2) Asupra registrului intermediarului comercial se aplică dispoziţiile cu privire la registrele comerciale.
Articolul 1198. Prezentarea extraselor din registrul
intermediarului comercial
Intermediarul comercial este obligat să prezinte, la cererea părţilor, extrase din registru, pe care le semnează. Extrasele vor cuprinde toate datele relevante pentru actele intermediate de el.
Capitolul XXIII
AGENTUL COMERCIAL.
COMISIONARUL PROFESIONIST
S e c ţ i u n e a 1
AGENTUL COMERCIAL
Articolul 1199. Dispoziţii generale cu privire la agentulAGENTUL COMERCIAL.
COMISIONARUL PROFESIONIST
S e c ţ i u n e a 1
AGENTUL COMERCIAL
comercial
(1) Agentul comercial este persoană fizică întreprinzător independent căreia i s-au încredinţat împuterniciri permanente de intermediere sau de încheiere de contracte comerciale cu bunuri şi servicii în numele şi pe contul unei alte întreprinderi (principal).
(2) În sensul prezentului cod, nu se consideră agent comercial persoana care:
a) fiind un angajat al principalului, are atribuţii de încheiere a contractelor obligatorii pentru principal;
b) fiind partener, are dreptul de a încheia contracte obligatorii pentru partenerii săi;
c) este administratorul procedurii de reorganizare sau al procedurii de lichidare în procesul de insolvabilitate;
d) activează la bursele de mărfuri.
Articolul 1200. Obligaţiile agentului comercial
(1) Agentul comercial este obligat să reprezinte onest interesele principalului.
(2) Agentul comercial trebuie să întreprindă măsurile corespunzătoare în cadrul negocierilor, precum şi să încheie, după caz, contracte la indicaţia principalului, să prezinte acestuia informaţia utilă care se află la dispoziţia sa, să îndeplinească indicaţiile rezonabile date de principal.
Articolul 1201. Obligaţiile principalului
Principalul trebuie să respecte, în relaţiile cu agentul comercial, principiul bunei-credinţe. În particular, principalul este obligat să pună la dispoziţia agentului comercial toată informaţia necesară executării contractului de agenţie, să înştiinţeze agentul comercial în termene rezonabile despre faptul că se aşteaptă ca volumul tranzacţiilor comerciale să fie considerabil mai mic decît ar fi putut presupune în mod normal agentul, precum şi despre acceptarea, refuzul sau neîndeplinirea unui contract comercial propus de agent.
Articolul 1202. Remunerarea agentului comercial
(1) Agentul comercial are dreptul la remunerare pentru serviciile prestate principalului conform contractului de agenţie.
(2) Dacă suma remuneraţiei nu este stipulată, se consideră că s-a convenit asupra unei remuneraţii obişnuite pentru acest domeniu de activitate. În cazul imposibilităţii de a se stabili o remuneraţie obişnuită, agentul comercial are dreptul la o remuneraţie rezonabilă pentru serviciile prestate principalului, luîndu-se în considerare circumstanţele cauzei şi principiul echităţii.
Articolul 1203. Plata remuneraţiei
(1) Remuneraţia poate fi plătită integral sau parţial sub formă de comision, adică de remuneraţie care variază în funcţie de valoarea actelor juridice comerciale.
(2) Agentul comercial are dreptul la comision pentru actele juridice încheiate în perioada acţiunii contractului de agenţie dacă, şi în măsura în care:
a) actul juridic a fost încheiat în urma acţiunilor agentului comercial respectiv;
b) actul juridic a fost încheiat cu un terţ, care anterior a devenit client al principalului în urma unui act analog, datorită acţiunilor agentului comercial respectiv.
(3) Agentul comercial va avea dreptul la comision şi pentru actele juridice încheiate în perioada acţiunii contractului de agenţie dacă agentul are dreptul exclusiv, acordat de principal în baza contractului de agenţie, de a purta negocieri sau de a încheia contracte în numele principalului pe un anumit teritoriu sau pentru un grup anumit de clienţi şi dacă a fost încheiat un contract cu un client de pe teritoriul sau din grupa respectivă de clienţi.
(4) Agentul comercial are dreptul la comision pentru actul juridic încheiat după încetarea acţiunii contractului de agenţie dacă:
a) în conformitate cu prevederile alin.(2) şi (3), propunerea terţului de a contracta (oferta sau cererea) a fost recepţionată de principal sau de agentul comercial pînă la încetarea acţiunii contractului de agenţie;
b) actul juridic a fost încheiat, datorită acţiunilor agentului comercial, într-un termen rezonabil din momentul încetării acţiunii contractului de agenţie.
(5) Agentul comercial nu are dreptul la comisionul prevăzut la alin.(2) şi (3) dacă acesta trebuie plătit, conform alin.(4), agentului comercial precedent, cu excepţia cazului în care divizarea remuneraţiei de comision între cei doi agenţi este rezonabilă.
Articolul 1204. Termenul de plată a comisionului
(1) Agentul comercial are dreptul la comision din momentul şi în măsura în care actul juridic a fost executat. La înţelegerea părţilor, dreptul agentului comercial la remuneraţie poate apărea în momentul naşterii obligaţiei principalului de a executa actul juridic încheiat cu un terţ sau în momentul executării acestuia de către terţ.
(2) Comisionul trebuie plătit cel mai tîrziu în ultima zi a lunii în care agentul a obţinut dreptul la el. De la prevederile prezentului alineat nu se poate deroga în defavoarea agentului comercial.
Articolul 1205. Încetarea dreptului la comision
(1) Dreptul la comision încetează în cazul în care contractul dintre principal şi terţ nu a fost executat, dacă principalul nu poartă nici o vină pentru neexecutare. De la prevederile prezentului alineat nu se poate deroga în defavoarea agentului comercial.
(2) Comisionul pe care agentul l-a primit deja trebuie restituit în cazul încetării dreptului la această remuneraţie.
Articolul 1206. Prezentarea informaţiei cu privire la calculul
remuneraţiei
(1) Principalul este obligat să prezinte în scris agentului comercial calculul comisionului la care acesta are dreptul. Calculul trebuie să includă elementele principale în funcţie de care a fost determinat comisionul.
(2) Agentul comercial are dreptul la informaţie, inclusiv la extrase din registrele şi documentele deţinute de principal, necesare lui pentru verificarea comisionului pe care este în drept să îl primească.
(3) De la prevederile alin.(1) şi (2) nu se poate deroga în defavoarea agentului comercial.
Articolul 1207. Forma contractului de agenţie
(1) Contractul de agenţie poate fi încheiat în scris sau verbal.
(2) Fiecare parte are dreptul să ceară încheierea contractului în scris ori să primească de la cealaltă parte o adeverinţă privind obligaţiile asumate de partea respectivă în conformitate cu contractul de agenţie.
Articolul 1208. Termenul contractului de agenţie
(1) Contractul dintre agentul comercial şi principal poate fi încheiat pe un termen nedeterminat.
(2) Dacă părţile continuă să-şi execute obligaţiile ce decurg din contractul de agenţie încheiat pe un termen determinat, contractul se consideră prelungit pentru un termen nedeterminat.
Articolul 1209. Încetarea contractului de agenţie
(1) Contractul de agenţie încheiat sau prelungit pentru un termen nedeterminat poate înceta la iniţiativa oricăreia dintre părţi, prin notificarea celeilalte părţi.
(2) Termenul notificării nu poate fi, din momentul încheierii contractului, mai mic de o lună pe parcursul primului an, de 2 luni pe parcursul celui de-al doilea şi de 3 luni pe parcursul celui de-al treilea şi al următorilor ani. Părţile nu pot prevedea prin contract termene de notificare mai scurte.
(3) Dacă părţile convin asupra unor termene de notificare mai lungi decît cele menţionate la alin.(2), termenul de notificare prevăzut pentru principal nu poate fi mai scurt decît termenul de notificare prevăzut pentru agent.
(4) Expirarea termenului de notificare trebuie să coincidă cu sfîrşitul lunii calendaristice dacă în contract nu este prevăzut altfel.
Articolul 1210. Clauza de concurenţă
(1) În contractul de agenţie, părţile pot prevedea o dispoziţie care să limiteze activitatea agentului comercial în acelaşi domeniu în care activează principalul, după încetarea raporturilor contractuale (clauza despre concurenţă).
(2) Clauza despre concurenţă este valabilă dacă:
a) are formă scrisă;
b) se referă la un teritoriu sau la o categorie de clienţi şi un teritoriu şi la acelaşi tip de bunuri sau de servicii prevăzute în contractul de agenţie;
c) nu încalcă prevederile legislaţiei privind protecţia concurenţei şi limitarea activităţii monopoliste.
(3) Clauza despre concurenţă este valabilă pentru o perioadă de cel mult 2 ani de la încetarea raporturilor contractuale.
Articolul 1211. Compensarea şi recuperarea pagubelor
(1) La încetarea raporturilor contractuale, agentul comercial poate cere de la principal o compensare corespunzătoare dacă:
a) a atras pentru principal clienţi noi sau a majorat considerabil volumul tranzacţiilor comerciale cu clienţii existenţi, iar principalul urmează să obţină un profit esenţial de pe urma tranzacţiilor cu aceştia;
b) plata compensării este echitabilă, luînd în considerare toate împrejurările, şi, în particular, comisionul, pe care agentul comercial l-ar fi primit în cazul continuării raporturilor contractuale, în baza actelor juridice deja încheiate sau realizabile în viitor, cu clienţi atraşi de el, sau clauza despre concurenţă prevăzută de contractul de agenţie în conformitate cu art.1210.
(2) Compensarea nu poate depăşi remuneraţia agentului comercial pentru un an, calculată în mărime medie pentru ultimii 5 ani de activitate a agentului comercial. În cazul în care durata relaţiilor contractuale este mai scurtă, se va determina mărimea medie a remuneraţiei pentru perioada respectivă de activitate.
(3) Plata compensării îl lipseşte pe agent de dreptul de a cere reparaţia prejudiciilor.
(4) Agentul comercial este în drept să ceară reparaţia prejudiciilor care i s-au cauzat prin încetarea raporturilor contractuale cu principalul. Se consideră cauzatoare de prejudicii în special încetarea relaţiilor contractuale în urma căreia:
a) agentul comercial este lipsit de comisionul care i-ar fi revenit în cazul executării corespunzătoare a contractului de agenţie, cu condiţia obţinerii de către principal a unui profit considerabil din activitatea agentului;
b) agentul comercial este lipsit de posibilitatea de a acoperi cheltuielile pe care le-a suportat în procesul executării contractului de agenţie în conformitate cu indicaţiile principalului.
(5) Dreptul la compensare în cazurile prevăzute la alin.(1) şi la reparaţia prejudiciilor în cazurile prevăzute la alin.(4) poate fi realizat de către moştenitori în cazul încetării relaţiilor contractuale în urma decesului agentului comercial.
(6) Cererea de compensare şi de reparaţie a prejudiciilor trebuie înaintată în decursul unui an după încetarea relaţiilor contractuale.
(7) Compensarea şi reparaţia prejudiciilor nu se efectuează în unul din următoarele cazuri:
a) principalul are dreptul legal de a rezilia contractul din vina agentului comercial;
b) raporturile contractuale au încetat la iniţiativa agentului comercial, cu excepţia cazurilor în care acest fapt a fost cauzat de comportamentul principalului sau a avut drept motiv vîrsta sau deteriorarea sănătăţii agentului comercial în urma căreia nu a mai fost în stare să-şi continue activitatea în conformitate cu contractul de agenţie;
c) conform acordului cu principalul, agentul comercial transmite unui terţ drepturile şi obligaţiile sale stipulate în contractul de agenţie.
S e c ţ i u n e a a 2-a
COMISIONARUL PROFESIONIST
COMISIONARUL PROFESIONIST
Articolul 1212. Dispoziţii generale cu privire la comisionarul
profesionist
(1) Se consideră comisionar profesionist (comisionar) persoana care, în cadrul activităţii sale comerciale permanente, îşi asumă obligaţia de a încheia contracte cu mărfuri sau cu titluri de valoare în nume propriu, dar pe contul unei alte persoane (comitent).
(2) Faţă de activitatea comisionarului care nu este reglementată de normele prezentei secţiuni se aplică regulile referitoare la agentul comercial.
(3) Normele cu privire la contractul de comision se aplică în măsura în care dispoziţiile prezentului capitol nu prevăd altfel.
Articolul 1213. Obligaţiile comisionarului
(1) Comisionarul este ţinut să execute cu diligenţa unui bun comerciant obligaţiile pe care şi le-a asumat. Comisionarul trebuie să respecte interesele comitentului şi să îndeplinească indicaţiile date de el.
(2) Comisionarul prezintă comitentului informaţiile necesare, în particular îi va comunica imediat despre executarea comisionului. El este obligat să prezinte comitentului un raport cu privire la executarea comisionului şi să-i transmită cele cuvenite din executarea respectivă.
(3) Comisionarul poartă răspundere faţă de comitent pentru executarea actului juridic încheiat în cazul în care, concomitent cu notificarea despre executarea comisionului, el nu va indica şi terţul cu care a încheiat actul juridic.
Articolul 1214. Efectele nerespectării indicaţiilor comitentului
În cazul în care nu acţionează conform indicaţiilor comitentului, comisionarul este obligat să repare prejudiciul cauzat. Totodată, comitentul este în drept să nu recunoască efectele actului juridic încheiat astfel în privinţa sa.
Articolul 1215. Limitele preţului
(1) În cazul în care comisionarul a efectuat o vînzare la un preţ mai mic decît cel stabilit sau dacă a majorat preţul de cumpărare stabilit, comitentul, în cazul în care intenţionează să respingă convenţia ca nefiind încheiată pe contul lui, trebuie să declare acest fapt imediat după notificarea despre încheierea convenţiei. În caz contrar, abaterea de la preţul stabilit se consideră acceptată.
(2) În cazul în care comisionarul, concomitent cu notificarea despre încheierea convenţiei, declară că va compensa diferenţa de preţ, comitentul nu are dreptul să respingă convenţia. Dreptul comitentului de a cere reparaţia prejudiciului care depăşeşte diferenţa de preţ nu este afectat.
Articolul 1216. Încheierea convenţiei în condiţii mai avantajoase
În cazul în care comisionarul încheie o convenţie în condiţii mai avantajoase decît cele stabilite de comitent, avantajele sînt atribuite comitentului. Prezenta regulă produce efecte în particular în cazul în care preţul cu care comisionarul a efectuat vînzarea depăşeşte preţul pe care comitentul l-a stabilit ca fiind cel mai mic sau dacă preţul de cumpărare nu atinge preţul cel mai mare stabilit de comitent.
Articolul 1217. Remunerarea comisionarului
(1) În cazul în care convenţia este executată, comisionarul poate pretinde plata comisionului.
(2) Chiar dacă convenţia nu a fost executată, comisionarul are totuşi dreptul la un comision dacă acesta este prevăzut de uzanţele comerciale.
(3) Comisionarul poate pretinde plata comisionului chiar şi în cazul în care executarea actului juridic încheiat de el nu a avut loc, însă faptul acesta se datorează vinovăţiei comitentului sau este în legătură cu personalitatea lui.
Articolul 1218. Marfa de comision deteriorată sau viciată
Dacă marfa care i-a fost expediată este deteriorată sau are anumite vicii depistabile la o examinare, comisionarul, în raport cu cărăuşul şi comitentul, este obligat să asigure proba stării ei şi să informeze imediat comitentul. În caz contrar, comisionarul va fi obligat să repare prejudiciul cauzat astfel.
Articolul 1219. Răspunderea comisionarului pentru marfă
(1) Comisionarul poartă răspundere pentru pierderea sau deteriorarea mărfii aflate în custodia lui, cu excepţia cazului în care pierderea sau deteriorarea au rezultat din împrejurări care nu puteau fi evitate prin diligenţa unui bun comerciant.
(2) Comisionarul poartă răspundere pentru neasigurarea mărfii doar în cazul în care comitentul i-a dat indicaţia să efectueze asigurarea.
Articolul 1220. Avansul şi creditul la executarea contractului
de comision
(1) În cazul în care a acordat terţului un avans sau un credit fără consimţămîntul comitentului, comisionarul acţionează pe propriul risc.
(2) Dacă uzanţele comerciale prevăd posibilitatea acordării unei amînări pentru plata preţului de cumpărare, în lipsa unor indicaţii contrare din partea comitentului de acest drept se va bucura şi comisionarul.
(3) În cazul în care, neavînd împuterniciri, efectuează o vînzare în credit, comisionarul este obligat, în calitate de debitor, să plătească imediat, în contul comitentului, preţul de cumpărare.
Articolul 1221. Contracte similare
Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică, dacă nu este prevăzut altfel sau dacă din esenţa raporturilor nu reiese contrariul, şi în cazul în care comisionarul, practicînd activitate comercială proprie, îşi asumă încheierea, în nume propriu, dar pe contul unei alte persoane, a unor acte juridice diferite de cele menţionate la art.1212 alin.(1).
Capitolul XXV
FACTORINGUL
Articolul 1290. Contractul de factoringFACTORINGUL
(1) Prin contract de factoring, o parte, care este furnizorul de bunuri şi servicii (aderent), se obligă să cedeze celeilalte părţi, care este o întreprindere de factoring (factor), creanţele apărute sau care vor apărea în viitor din contracte de vînzări de bunuri, prestări de servicii şi efectuare de lucrări către terţi, iar factorul îşi asumă cel puţin 2 din următoarele obligaţii:
a) finanţarea aderentului, inclusiv prin împrumuturi şi plăţi în avans;
b) ţinerea contabilităţii creanţelor;
c) asigurarea efectuării procedurilor de somare şi de încasare a creanţelor;
d) asumarea riscului insolvabilităţii debitorului pentru creanţele preluate (delcredere).
(2) Contractul de factoring se încheie în scris.
(3) Cesiunea creanţelor trebuie să fie notificată debitorilor.
(4) Părţile sînt obligate să precizeze mărimea, volumul, domeniul şi caracteristicile creanţelor care fac obiectul contractului, precum şi elementele pentru determinarea sumei de plată.
(5) Faţă de contractul de factoring se aplică prevederile referitoare la cesiunea de creanţă în măsura în care dispoziţiile prezentului capitol nu prevăd sau din esenţa factoringului nu reiese altfel.
Articolul 1291. Obligaţia de informare
Ambele părţi se obligă să-şi ofere informaţiile necesare, pentru ca derularea contractului să se efectueze cu respectarea intereselor fiecărei părţi.
Articolul 1292. Creanţele cesionate
(1) Contractul poate prevedea transferul tuturor drepturilor aderentului sau numai al unora dintre ele, ce derivă din contractele cu debitorii.
(2) Contractul poate prevedea cesiunea creanţelor existente sau viitoare, condiţionate, determinate la momentul încheierii contractului sau determinabile cel tîrziu în momentul apariţiei lor.
(3) Clauza contractului în a cărei virtute sînt cesionate creanţe viitoare va opera transferul acestora către factor la momentul apariţiei lor fără a fi nevoie de un nou act de transfer.
Articolul 1293. Nulitatea interdicţiei cesiunii
Cesiunea creanţei aderentului către factor poate fi realizată chiar dacă între aderent şi debitor există o convenţie ce interzice o astfel de cesiune. Această prevedere nu aduce atingere răspunderii aderentului faţă de debitor pentru prejudiciile rezultate din cesiunea efectuată contrar prevederilor contractului.
Articolul 1294. Răspunderea aderentului
(1) Aderentul răspunde pentru existenţa creanţelor, precum şi pentru îndeplinirea obligaţiilor contractuale faţă de debitor.
(2) Aderentul răspunde pentru capacitatea de plată a debitorului, dacă riscul nu a fost preluat de factor conform art.1290 alin.(1) lit.d).
Articolul 1295. Plata datorată factorului. Garanţia
(1) Contractul este nul dacă nu prevede în mod expres suma care urmează să fie plătită factorului. Suma se calculează în funcţie de circumstanţe, punîndu-se accentul mai ales pe eventuala taxă delcredere şi, suplimentar, pe procentul care reprezintă reţinerile totale din creanţele cesionate.
(2) În măsura în care factorul cere o parte din suma creanţei ca garanţie pentru acoperirea riscurilor legate de derularea contractului, acesta din urmă trebuie să prevadă în mod expres conţinutul şi mărimea sumei. Garanţia nu poate depăşi 20% din suma creanţei.
Articolul 1296. Drepturile de garanţie faţă de debitor
Drepturile şi garanţiile aderentului faţă de debitor trec asupra factorului o dată cu încheierea transferului creanţei asupra factorului, în măsura în care faptul acesta este prevăzut în contractul de factoring.
Articolul 1297. Obiecţiile debitorului
(1) Debitorul poate opune factorului toate obiecţiile şi excepţiile pe care le are faţă de aderent.
(2) Debitorul poate cere factorului compensarea creanţei sale faţă de aderent dacă această creanţă era scadentă la momentul transferului creanţei către factor.
(3) În cazurile prevăzute la alin.(1) şi (2), aderentul răspunde faţă de factor pentru pierderi. Pentru prejudicii suplimentare, aderentul este obligat la plata despăgubirilor numai dacă acestea au fost provocate cu vinovăţie.
Articolul 1298. Dreptul de regres al debitorului
Dacă debitorul a plătit factorului, iar acesta a plătit aderentului, debitorul va avea dreptul să ceară repararea prejudiciului numai faţă de aderent în cazul în care acesta nu-şi îndeplineşte obligaţiile conform clauzelor contractuale, dar nu şi faţă de factor, cu excepţia cazurilor în care acesta din urmă a plătit aderentului, deşi ştia că el nu şi-a îndeplinit obligaţiile conform condiţiilor contractuale.
Articolul 1299. Factoringul deschis sau acoperit
(1) Contractul de factoring poate prevedea obligaţia şi dreptul părţilor de a informa debitorul despre transferul creanţei, precum şi modalităţile prin care trebuie informat.
(2) Dacă debitorul nu a fost înştiinţat despre transferul creanţei şi despre felul creanţei, factorului i se poate opune plata debitorului către aderent. În acest caz, aderentul este obligat să predea de îndată factorului suma obţinută. Dispoziţiile prezentului alineat se aplică în modul corespunzător şi transferurilor multiple ale aceleiaşi creanţe.
(3) Plata debitorului către factor are efect de exonerare, indiferent de îndeplinirea obligaţiei de înştiinţare, cu excepţia situaţiei în care acesta a cunoscut lipsa de valabilitate a transferului.
Articolul 1300. Alte cesiuni
Dacă factorul cedează, la rîndul său, creanţele preluate de la aderent, prevederile prezentului capitol se aplică în modul corespunzător, ultimul cesionar fiind considerat factor.
Capitolul XXVI
ASIGURAREA
Articolul 1301. Contractul de asigurareASIGURAREA
Prin contract de asigurare, asiguratul se obligă să plătească asigurătorului prima de asigurare, iar acesta se obligă să plătească, la producerea riscului asigurat, asiguratului sau unui terţ (beneficiarului asigurării) suma asigurată ori despăgubirea, în limitele şi în termenele convenite.
Articolul 1302. Tipurile de asigurare
Asigurarea se împarte în asigurare de persoane şi asigurare de daune.
Articolul 1303. Asigurarea de persoane
(1) În cazul asigurării de persoane se asigură viaţa şi sănătatea (inclusiv integritatea psihică) a asiguratului.
(2) Asigurarea de persoane este individuală sau colectivă.
Articolul 1304. Asigurarea contra daune
(1) Asigurarea contra daune garantează asiguratul contra consecinţelor unui eveniment care poate aduce atingere patrimoniului său.
(2) Asigurarea contra daune cuprinde asigurarea bunurilor şi asigurarea de răspundere civilă.
Articolul 1305. Reasigurarea
(1) Prin încheierea contractului de reasigurare:
a) reasigurătorul primeşte prime de reasigurare, în schimbul cărora contribuie, potrivit obligaţiilor preluate, la suportarea indemnizaţiilor pe care reasiguratul le plăteşte la producerea riscului care a constituit obiectul reasigurării;
b) asigurătorul, în calitate de reasigurat, cedează prime de reasigurare, în schimbul cărora reasigurătorul contribuie, potrivit obligaţiilor preluate, la suportarea indemnizaţiilor pe care reasiguratul le plăteşte la producerea riscului care a constituit obiectul reasigurării.
(2) Contractul de reasigurare produce efecte doar între asigurător şi reasigurător.
Articolul 1306. Încheierea contractelor în Republica Moldova
Persoanele din Republica Moldova încheie contracte de asigurare cu societăţi înregistrate în Republica Moldova, cu excepţia cazurilor în care asigurările solicitate nu se practică pe piaţa internă.
Articolul 1307. Riscul asigurat şi cazul asigurat
(1) Riscul asigurat este un eveniment viitor, posibil, dar incert la care sînt expuse viaţa, sănătatea sau patrimoniul unei persoane.
(2) Este interzisă asigurarea:
a) intereselor ilicite;
b) prejudiciului suferit prin participarea la loterii, jocuri şi pariuri;
c) eventualelor cheltuieli la care poate fi supusă persoana în scopul eliberării ostaticilor.
(3) Cazul asigurat este evenimentul pentru înlăturarea consecinţelor căruia s-a făcut asigurarea şi la producerea căruia apare obligaţia asigurătorului să plătească suma asigurată ori despăgubirea.
Articolul 1308. Încheierea contractului de asigurare.
Forma şi clauzele obligatorii
(1) Pentru încheierea contractului de asigurare, asiguratul prezintă asigurătorului propunere (cerere) scrisă, în care indică interesul propriu şi cel al beneficiarului asigurării sau declară verbal că doreşte să încheie contract de asigurare.
(2) Contractul de asigurare poate fi încheiat în favoarea mai multor beneficiari.
(3) Contractul de asigurare se încheie în scris.
(4) În contractul de asigurare se va indica:
a) numele sau denumirea, domiciliul sau sediul părţilor contractante;
b) obiectul asigurării: bun, persoană şi răspundere civilă;
c) riscurile ce se asigură;
d) începutul şi durata asigurării;
e) sumele asigurate;
f) primele de asigurare, locul şi termenele de plată;
g) alte date, conform legii sau contractului.
(5) Contractul de asigurare nu se poate dovedi prin martori, chiar dacă există un început de dovadă scrisă.
(6) Dovada încheierii contractului de asigurare rezultă şi din trimiterea unui document de asigurare, precum poliţă de asigurare (certificat), din cererea de plată a primei ori din înscrisul prin care se constată efectuarea acestei plăţi sau din orice înscris din care reiese faptul încheierii contractului.
Articolul 1309. Poliţa de asigurare
(1) Asigurătorul este obligat să remită asiguratului un exemplar, semnat de el, al poliţei de asigurare.
(2) În poliţa de asigurare se va indica:
a) numele sau denumirea, domiciliul sau sediul părţilor contractante;
b) obiectul asigurării: bun, persoană şi răspundere civilă;
c) riscurile ce se asigură;
d) începutul şi durata asigurării;
e) suma asigurată;
f) prima de asigurare, locul şi termenele de plată;
g) alte date, conform legii sau acordului dintre părţi.
Articolul 1310. Obligaţia de remitere a înscrisurilor
(1) Asigurătorul este ţinut să remită, împreună cu poliţa de asigurare, copiile de pe propunerile scrise depuse de asigurat sau în numele lui.
(2) În caz de divergenţă între poliţa de asigurare şi propuneri, ultimele au prioritate, cu excepţia cazului cînd asigurătorul, într-un document separat, indică asiguratului elementele asupra cărora există divergenţe.
Articolul 1311. Stabilirea drepturilor şi obligaţiilor în cazul
asigurării mutuale
(1) Persoanele pot să-şi asigure bunurile pe principii mutuale, prin asociere, în baza liberului consimţămînt, în societăţi de asigurări mutuale.
(2) Certificatul de participare la o societate de asigurări mutuale poate stabili drepturile şi obligaţiile membrilor prin referinţă la actul de constituire al societăţii.
(3) Fiecare membru are dreptul să obţină o copie de pe actul de constituire al societăţii.
Articolul 1312. Opozabilitatea excepţiilor
Dacă o poliţă de asigurare este emisă nominativă, la purtător ori la ordin, asigurătorul poate opune posesorului poliţei toate excepţiile opozabile asiguratului iniţial. Excepţiile nu pot fi opuse dacă posesorul poliţei îl informează pe asigurător despre cesiunea drepturilor care rezultă din asigurare, iar asigurătorul nu-i comunică de îndată excepţiile existente.
Articolul 1313. Termenul de acţiune al contractului de
asigurare
(1) Asigurarea începe din momentul achitării primei de asigurare sau a primei tranşe a acesteia şi încetează la ora 24 a ultimei zile din termenul convenit pentru asigurare dacă legea sau contractul nu prevede altfel.
(2) Dacă valabilitatea contractului de asigurare se extinde asupra perioadei anterioare achitării primei de asigurare, o astfel de asigurare este valabilă cu condiţia neproducerii cazului la momentul încheierii asigurării.
(3) În cazul în care contractul de asigurare se încheie pentru o perioadă de peste 5 ani, părţile pot rezilia contractul la încheierea celui de-al cincilea an sau a fiecăruia dintre anii următori, respectînd un termen de preaviz de 3 luni.
(4) În cazul contractelor încheiate pe termen nelimitat, ambele părţi sînt îndreptăţite să rezilieze contractul, respectînd un termen de preaviz de cel puţin o lună şi de cel mult 3 luni.
(5) Acordul prin care contractul de asigurare se consideră prelungit în mod tacit pe o perioadă mai mare de un an se consideră nul.
(6) Perioada de asigurare este intervalul de timp de cel mult un an sau mai puţin dacă primele de asigurare sînt calculate corespunzător.
Articolul 1314. Majorarea primei de asigurare
Dacă asigurătorul, în baza unei clauze contractuale privind actualizarea primei de asigurare, măreşte cuantumul acesteia, asiguratul poate rezilia contractul, cu respectarea termenului de preaviz de o lună. Majorările neînsemnate nu îndreptăţesc la reziliere.
Articolul 1315. Obligaţiile asigurătorului
(1) Asigurătorul este obligat:
a) să aducă la cunoştinţa asiguratului, într-o formă adecvată, condiţiile asigurării;
b) să efectueze plata, la apariţia dreptului asiguratului sau al beneficiarului asigurării de a încasa suma asigurată sau despăgubirea de asigurare, în termenul stabilit în condiţiile de asigurare;
c) să compenseze asiguratului cheltuielile aferente evitării producerii cazului asigurat sau limitării oportune a prejudiciilor pasibile de despăgubire;
d) să păstreze confidenţa informaţiei despre asigurat şi a persoanelor asigurate, de care a luat cunoştinţă în procesul asigurării.
(2) Legea şi contractul de asigurare pot prevedea şi alte obligaţii pentru asigurător.
Articolul 1316. Obligaţiile asiguratului
(1) Asiguratul este obligat:
a) să informeze asigurătorul, la încheierea contractului, despre toate circumstanţele esenţiale referitoare la mărimea riscului ce se asigură;
b) să informeze asigurătorul despre alte contracte de asigurare încheiate la obiectul respectiv;
c) să plătească la timp primele de asigurare;
d) să întreprindă acţiuni dependente de el pentru a evita producerea cazului asigurat sau pentru a limita pagubele cauzate de producerea lui;
e) să informeze asigurătorul de producerea evenimentului asigurat îndată ce a aflat despre aceasta.
(2) Legea şi contractul de asigurare pot prevedea şi alte obligaţii pentru asigurat.
Articolul 1317. Informarea asigurătorului privind întinderea
riscului
(1) La încheierea contractului de asigurare, asiguratul este obligat să indice asigurătorului toate împrejurările cunoscute de el care ar avea importanţă asupra preluării riscului asigurat. Se consideră a avea importanţă acele împrejurări periculoase care ar influenţa decizia asigurătorului de a încheia contractul ori de a încheia contractul în condiţiile convenite.
(2) O împrejurare asupra căreia asigurătorul a formulat în mod expres şi în scris întrebări se consideră a fi, în caz de dubiu, importantă.
(3) În cazul în care, contrar dispoziţiilor alin.(1) şi (2), s-a omis menţionarea unei împrejurări importante, asigurătorul poate rezilia contractul. De asemenea, el poate rezilia dacă menţionarea unei împrejurări importante este omisă deoarece asiguratul nu a luat cunoştinţă despre acea împrejurare din motive care îi sînt imputabile.
(4) Rezilierea este exclusă în cazul în care asigurătorul cunoştea împrejurarea nemenţionată sau dacă menţionarea este omisă fără vina asiguratului.
Rezilierea contractului datorită unor inexactităţi
(1) Asigurătorul poate rezilia contractul şi atunci cînd în privinţa unei împrejurări importante s-a făcut o menţiune inexactă.
(2) Rezilierea este exclusă în cazul în care inexactitatea era cunoscută asigurătorului sau menţiunea este făcută inexact fără vina asiguratului. Asigurătorul poate rezilia doar în decurs de o lună din momentul cînd a luat cunoştinţă despre inexactitate.
Articolul 1319. Termenul rezilierii
(1) Asigurătorul poate rezilia contractul din proprie iniţiativă în decursul unei luni din momentul în care a luat cunoştinţă de împrejurările ce îi dau dreptul la rezilierea contractului.
(2) Rezilierea se face prin declaraţie scrisă faţă de asigurat.
Articolul 1320. Rezilierea contractului după survenirea
cazului asigurat
Dacă asigurătorul reziliază contractul după ce s-a produs cazul asigurat, obligaţia sa de a presta rămîne valabilă în măsura în care împrejurarea în raport cu care obligaţia de menţionare este încălcată nu a avut nici o influenţă asupra producerii cazului asigurat sau asupra întinderii prestaţiei datorate de asigurător.
Articolul 1321. Suspendarea garanţiei
Neexecutarea obligaţiei formale care agravează riscul suspendă garanţia acordată de asigurător asiguratului. Suspendarea încetează în cazul în care asigurătorul îşi dă consimţămîntul sau cînd asiguratul îşi respectă din nou obligaţiile sale.
Articolul 1322. Plata primei de asigurare
(1) Asiguratul este obligat la plata primei de asigurare doar la eliberarea poliţei de asigurare.
(2) Dacă interesul asigurat nu există la data începerii asigurării sau dacă un interes viitor nu mai ajunge să se constituie, asiguratul este eliberat de obligaţia plăţii primei de asigurare. Dacă interesul asigurat se stinge, asiguratul datorează asigurătorului doar acea parte din primă ce corespunde duratei riscului. Asigurătorul poate cere o taxă corespunzătoare pentru cheltuielile şi operaţiunile făcute pentru încheierea contractului.
Articolul 1323. Efectul neachitării unei tranşe a primei de
asigurare
(1) În cazul în care una din tranşele primei de asigurare nu este plătită, dacă a fost convenită plata în tranşe a acesteia, asigurătorul poate stabili asiguratului, pe cheltuiala acestuia, un termen de plată de 2 săptămîni. Trebuie precizată, în acest caz, consecinţa juridică a neplăţii în termen.
(2) Dacă, după expirarea termenului prevăzut la alin.(1), se produce cazul asigurat, iar în momentul producerii asiguratul este în întîrziere cu plata primei sau a dobînzilor datorate, asigurătorul este eliberat de obligaţia sa.
Articolul 1324. Rezilierea contractului în cazul neachitării unei
tranşe a primei de asigurare
Dacă asiguratul se află în întîrziere cu plata unei tranşe a primei de asigurare, asigurătorul poate rezilia contractul cu respectarea unui termen de preaviz de o lună.
Articolul 1325. Dreptul asiguratului de a refuza plata primei
de asigurare
Asiguratul poate refuza plata primei de asigurare dacă se constată, după încheierea contractului, că situaţia economică a asigurătorului a devenit atît de grea încît există temeri justificate de a considera că, la survenirea cazului asigurat, asigurătorul nu-şi va putea îndeplini obligaţiile contractuale.
Articolul 1326. Informarea despre împrejurările periculoase
(1) Asiguratul este obligat să informeze de îndată pe asigurător asupra împrejurărilor periculoase apărute sau despre care a luat cunoştinţă după încheierea contractului.
(2) Dacă împrejurarea periculoasă este provocată intenţionat de către asigurat sau dacă necunoaşterea împrejurărilor ce au existat deja la momentul încheierii contractului se datorează vinovăţiei acestuia, asigurătorul are dreptul să rezilieze contractul fără preaviz.
Articolul 1327. Informarea despre producerea cazului asigurat
(1) Asiguratul este obligat să-l anunţe de îndată pe asigurător despre producerea cazului asigurat.
(2) După producerea cazului asigurat, asigurătorul poate cere asiguratului să-i ofere orice informaţie necesară pentru constatarea cazului asigurat ori pentru stabilirea întinderii prestaţiei sale.
(3) Asigurătorul nu poate invoca o convenţie prin care este eliberat de obligaţia sa dacă asiguratul nu şi-a îndeplinit obligaţia de informare în modul corespunzător, decît în măsura în care, prin neexecutare, interesele asigurătorului sînt afectate în mod serios.
Articolul 1328. Momentul datorării prestaţiei de către asigurător
(1) Prestaţia asigurătorului este datorată din momentul încheierii activităţii de constatare a cazului asigurat şi a întinderii obligaţiei asigurătorului.
(2) Dacă cercetările durează mai mult de o lună, asiguratul este îndreptăţit să ceară un avans corespunzător şi proporţional cu obligaţia probabilă de plată, cu condiţia că obligaţia asigurătorului de a plăti indemnizaţia şi mărimea ei nu trezesc îndoieli.
(3) Sînt nule înţelegerile prin care asigurătorul se eliberează de obligaţia plăţii eventualelor dobînzi de întîrziere.
Articolul 1329. Preluarea de către asigurător a drepturilor
asiguratului
(1) Asigurătorul care a plătit despăgubirea de asigurare preia, în limitele acestei sume, dreptul la creanţă pe care asiguratul sau o altă persoană care a încasat despăgubirea de asigurare îl deţine în raport cu terţul responsabil de producerea pagubei dacă legea sau contractul nu prevede altfel.
(2) Dacă asiguratul renunţă la pretenţiile sale faţă de terţ sau la drepturile care constituie temeiul acestor pretenţii, asigurătorul este scutit de plata acelei părţi din despăgubire pe care ar fi putut-o pretinde, în măsura existenţei temeiurilor, de la terţ.
Articolul 1330. Reglementările aplicabile
Condiţiile şi reglementările cu privire la diferite forme şi tipuri de asigurare se stabilesc conform prezentului cod şi altor acte normative.
Capitolul XXVII
TRANZACŢIA
Articolul 1331. TranzacţiaTRANZACŢIA
(1) Tranzacţia este contractul prin care părţile previn un proces ce poate să înceapă, termină un proces început sau rezolvă dificultăţile ce apar în procesul executării unei hotărîri judecătoreşti.
(2) Pentru încheierea tranzacţiei se cere capacitatea necesară de a dispune de obiectul tranzacţiei.
(3) Tranzacţia poate stipula o penalitate pentru cel care omite să o execute.
Articolul 1332. Interdicţia tranzacţiei
(1) Nu se poate face tranzacţie cu privire la capacitatea persoanei sau la alte chestiuni care interesează ordinea publică.
(2) Se poate încheia o tranzacţie asupra unei acţiuni civile ce derivă dintr-o infracţiune.
Articolul 1333. Efectul tranzacţiei
(1) Tranzacţia are între părţi autoritatea lucrului judecat.
(2) Tranzacţia nu este susceptibilă de executare silită decît după omologare.
Articolul 1334. Nulitatea tranzacţiei
(1) Tranzacţia poate fi declarată nulă pentru temeiurile generale de nulitate a actelor juridice.
(2) Eroarea de drept nu este un temei de nulitate a tranzacţiei.
Articolul 1335. Efectele nulităţii titlului
(1) Tranzacţia care este fondată pe un titlu nul este lovită, de asemenea, de nulitate, cu excepţia cazului cînd părţile au acoperit în mod expres nulitatea.
(2) Tranzacţia fondată pe un înscris ulterior recunoscut fals este nulă.
Articolul 1336. Nulitatea tranzacţiei în cazul existenţei
unei hotărîri definitive
Tranzacţia privind un proces început este nulă dacă părţile sau una din ele nu ştie că litigiul a fost terminat printr-o hotărîre judecătorească definitivă.
Articolul 1337. Tranzacţia privind toate afacerile
(1) Dacă părţile au încheiat o tranzacţie privind toate afacerile dintre ele, descoperirea ulterioară a unui document care le era necunoscut nu este un temei de nulitate a tranzacţiei, cu excepţia cazului cînd a fost ascuns de una din părţi sau, cu ştiinţa acesteia, de un terţ.
(2) Tranzacţia este nulă dacă are doar un obiect şi dacă documentele descoperite dovedesc că una din părţi nu avea nici un drept.
Articolul 1338. Greşelile de calcul
Greşelile de calcul comise de una de părţi la încheierea tranzacţiei nu păgubesc pe nici una din părţi şi urmează a fi reparate.
