Exam Preturi si tarife

1.Abordarea conceptului de preţ în teoria economică

Pretul-  concept multidimensional care prin valentile sale ec. se dovedeste a fi atit un instrument macro-ec. cit si unul micro-ec. pe care interprinderea il poate utiliza ca element de baza in deciziile sale strategice si tactice.

In activitatea oricarei intreprinderi producatoare de bunuri servicii P detine un rol special de max. Importanta pentru atingerea obiectivului final-maximizarea profitului.

P. pietii  reprezinta o cantitate de moneda pe care cumparatorul este dispus si poate sa ii ofere producatorului in schimbul bunului pe care acesta il poate oferi.

P se poate manifesta prin formele:

1.Tarif-servicii

2.taxa – plati la buget

3.impozite

4.salariul

5.dobinda

6.dividente

La baza definiri P sta conceptul de valoare,aceasta fiind abordata in diviziuni diferite ce corespund anumitor scoli si curente de gindire ec.: teoria utilitatii marginale,obiectiva, subiectiva

I. conform primei teorii valoarea unei marfi e determinata de utilitatea pe care consumatorii o atribuie bunurilor. Marimea ei fiind o functie si a raritatii marfii respective (w.jevosn menger marshall )

II. Conform teoriii 2 la baza unui bun sta raritatea acesteia si ch. De munca vie si materializata implicata la realizarea sa.(william, petty, d.ricardo) teoria obiectiva face distinctia intre valoarea de intrebuintare si de schimb.Prima nu o poate crea pe a doua, din moment ce lucrurile cele mai utile nu au valoare de schimb iar bunurile avind mare valoare de schimb fiind putin utile.Utilitatea fiind nu si masura acestuia.

III. Teoria 3 considera ca la baza P se afla utilitatea bunurilor.(walras, menger ) Indiferent de cantitatea depusa  pentru obtinerea unui bun economic aceasta capata valoarea numai in masura in care este ceruta pe piata. El confera cererii un rol determinant in determinarea valorii de schimb a P. Valoarea unei marfi este cu atit mai ridicata cu cit ultima unitate consumata are o utilitate mai mare. Marshal a propus o pozitie de compromis la formarea P. Oferta participa in aceeasi masura ca si Cererea.

preţul reprezintă cantitatea de bani pe care cumpărătorul o plăteşte în schimbul unei unităţi de bun economic, suma pentru transferarea drepturilor de proprietate asupra unui bun de la o persoană la alta.

2.Funcţiile preţului

Esenta oricarei categorii ec. poate fi cunoscuta in toata amploarea sa prin studierea functiilor indeplinite. In cadrul mecanismelor ec-ic financiar preturile au functiile:

1.Funcţia de instrument de măsură, prin care se măsoară consumurile de muncă, materie primă, materiale ş.a., precum şi mărimea profitului

2.Funcţia de stimulare a productiei si circulatia marfii se manifestă prin mărimea profitului inclus în structura preţului.

3.Funcţia de distribuire si redistribuire a  a venitului national rezidă din faptul că preţul oscilează în jurul valorii sub influenţa factorilor pieţei

4.Funcţia  de pârghie a politicii economice  prin care se stimuleaza dezvoltarea anumitor ramuri strategice.

La nivel macroeconomic:

3.Sistemul de preţuri

Totalitatea preţurilor care stau la baza schimburilor de mărfuri pe piaţa internă şi internaţională, precum şi totalitatea relaţiilor dintre ele formează sistemul de preţuri. se deosebesc 3 tipuri de sisteme de preţuri: Sistemul de preţuri administrate - se bazeaza pe stabilirea unitara si coordonata a preturilor de catre stat. Piata nu are nici o influienta asupra nivelului si dinamicii lor. Se creaza dezichilibru si care pot provoca inflatia si preturi ireale. Sistemul de preţuri libere – se formeza sub influienta factorilor pietei drept decizie cu privire la P revine producatorilor. P final urmind sa fie stabilit prin intermediul negocierii dintre prducator si consumator. Sistemul de preturi mixt – se formeaza prin interactiunea dintre D si S (conjuctura pietei) statul intervenind in situatii de dezichilibru, pericol de inflatie. La etapa actuală sistemul de preţuri în R. Moldova include următoarele categorii de preţuri:

1. după modul de formare: preţuri libere, preţuri reglementate.

2. după domeniul de aplicare: preţuri cu ridicata (en-gros), preţuri de achiziţie a producţiei agricole pentru necesităţile statului, preţuri de consum: la produse alimentare, la mărfuri nealimentare, tarife la servicii, preţuri în construcţii capitale, dobânda (preţul creditului), salariul (preţul muncii), preţul la pământ şi resurse naturale.

4.Tipurile preţurilor şi clasificarea lor

Gruparea preţurilor în categorii omogene distincte se poate face în funcţie de mai multe criterii:

1 criteriu: modul de formare

1.      preţuri libere, negociate între agenţii economici;

2.      preţuri reglementate de către organele care au dreptul de decizie în domeniul de preţ.

2 criteriu: domeniul de aplicare

1) preţuri fundamentale: Preţuri ale producătorului:-de achiziţie a materiilor prime,-cu ridicata în cadrul comerţului cu ridicataPreţuri ale comerciantului:-en gross,-en detail;Preţuri de transfer stabilite pentru un produs intermediar care face obiectul comerţului intern în cadrul unei firme

2) preţuri funcţionale: Preţuri de ofertă:-de catalog,-de listă,-de cotaţii,-de deviz;Preţuride evidenţă:-medii,-de prognoză;Preţuri de import-export;Preţuri mondiale;Preţuri efective:-de contract,-de bursă,-de licitaţie,-de consum

3 criteriu: modul în care reacţionează la variaţia anumitor factori:

1.                  variabile – se schimbă cu uşurinţă în funcţie de influenţa factorilor;

2.                  fixe – işi păstrează ( prin deciziile celor care au abilitate ) acelaşi nivel un timp mai îndelungat;

3.                  semivariabile – sunt fixate limitele pîna la care, sau de la care ele se pot ridica ori coborî.

4 criteriu: aria geografică şi intervalul de timp:

1.                            unice - valabile pentru toată ţara şi pentru tot timpul anului;

2.                            diferenţiate - sunt stabilite la nivele diferite de la o zonă la alta sau de la un sezon la altul.

5 criteriu: modul de luare în consideraţie a TVA:

1.                            preţuri cu TVA;

2.                            preţuri fără TVA.

5.Factorii de influenţă şi procesul formării preţurilor

Preţurile bunurilor sunt influenţate de o serie de factori economici, tehnici, naturali etc. Generalizând, putem scoate în evidenţă 5 factori de bază.

1)                  Cererea;

2)                  Oferta;

3)                  Concurenţa;

4)                  Reglementarea de stat

5)                  Costuri de productie

Factori ce determină reducerea preţurilor:

  -Majorarea volumului de producţie (efectul economiei de scară);

-    Reducerea cererii în paralel cu creşterea ofertei;

-      Sporirea productivităţii muncii;

-           Progresul tehnico-ştiinţific;

-            Existenţa concurenţilor;

-        Cote reduse ale impozitelor pe consum;

-       Reducerea costurilor de realizare prin crearea reţelelor proprii de comercializare;

-          Rata scăzută a inflaţiei;

  -     Stabilitatea valutei naţionale etc.

Factori ce determină creşterea preţurilor:  

-      Reducerea volumului de producţie şi a productivităţii muncii;

-      Oferta deficitară;

-       Existenţa monopolurilor sau ale cartelurilor de preţuri;

-     Creşterea costurilor resurselor utilizate;

-      Cote înalte ale impozitelor pe consum;

-                      Instabilitatea economică;

-                      Implicarea intermediarilor;

-                      Rata înaltă a inflaţiei;

-                      Perfecţionarea parametrilor produselor, sporirea calităţii etc.

6.Politica de preţ ca element al politicii de marketing.

Politica de marketing firma îşi defineşte poziţia sa faţă de 4 variabile, care formează mixul de marketing şi care constituie un instrument de promovare a acestei politici:

-          Produsul – reflectă calitatea, modelul, dimensiunea, ambalajul, marca etc;

-          Preţul – include stabilirea preţului la diferite etape ale vieţii economice a produsului, reducerile şi ofertele speciale, adaosurile etc;

-          Plasamentul (distribuţia) – reflectă canalele de distribuţie, logistica (depozitarea, transportul), metodele de vânzare etc;

-          Promovarea – publicitatea, public relations, merchandisigh etc.

    Din perspectiva MK  P cea mai mobila componenta a mixului,el poate fi modicat rapid spre deosebire de alte componente ale mixului de MK, iar schimbarilor de pret atrag un raspuns imediat din partea pietei.

    Conceptul de voaloare folosit in MK ete diferit de cel utilizat in lit. economica.La nivelul careia are 2 afirmatii

·                     Val. De intrebuintare

·                     Val. De schimb

P.element major al mixului de MK, insa deciziile cu privirile la aceasta tb coordonate in mod atent cu cele privind produsul, promovarea, plasament..De stabilitatea P depinde rentabilitatea I.

P. doar aduce venit permitind acoperirea costurilor si obtinerea de profit.

P.este unul din cele mai vizibile variabile fiind usor perceptibila de catre consumator,iar atunci cind poate fi controlat de la nivelul I beneficiaza de un grad ridicat de flexibilitate. Astfel modificare P poate sa dirijeze modificari la nivelul cantitaii de bunuri sauservicii ce ar putea fi platite de cumparatori

    Locul P in cadrul mixului de Mk:

v    Comarativ cu restul elementelor, P ar parea sa reprezinte pt consumatori mai degraba un element de cost decit unul privind profitul.

v    Reprezentarea grafica in cadrul mixului de MK

Politica de preţ cuprinde un ansamblu corelat de principii, norme, măsuri şi metode concrete, prin care o firmă îşi defineşte poziţia faţă de preţul produselor sale, în vederea îndeplinirii unor obiective specifice anumitor perioade, şi anume:

1.SUPRAVIEŢUIREA – Es.se practica un nivel minim de pret,se recupereaza costurile,profit neesential.S.mentinerea pe piata.C.-concurenta puternica,modificarea preferintelor consumatorilor, lichidarea scopurilor.Ef.-nu poate fi inlocuit cap.fix,dividente minime.

2.MAXIMIZAREA PROFITULUI  –Es.-se alege nivelul pretului ce asigura profitul curent max. S.-favorizarea rezultatelor ec-financiare pe TS.C-conditii de incertitudine de ec in tranzitie, instabilitae.Ef-afecteaza negativ rezultatele ulterioare

3.MAXIMIZAREA VOLUMUL VINZARILOR-Es-bunul se produce in Q mari P fiind dimensionatdupacerere.Se ofera comisioane intermediarilor.S-obtinerea incasarilor maximale in cadrul fiecarui seg. De consumatori. Ef.-conduce la o buna pozitionare a firmei.

4.MAXIMIZAREA COTEI DE PIATA-Es.-bunul se produce in Q mari shi este destinat pietelor sensibile la P.S.-obtinerea efectului economiei de scara(reducerea costurilor unitare) stabilirea P mici pt stimullarea D.Ef.-ca raspuns concurentii pot sa intreprinda masuri de reducere a P si de atragerea a clinetilor.

5.FRUCTIFICAREA LA MAXIM A VINZARILOR PE PIAŢĂ-Es.-se stabileste un P mai mare pt produsul destinat anumitor segmente de consum cind vol vinzarilor vinzarilor scade P la un nivel mai atragator pt alte seg.S.-obtinerea profiturilor mari.Ef.-reducerea ulterioara a P,poate avea urmari negative asupra vol vinzarilor.

6.PROMOVAREA IMAGINII PRODUSULUI-Es. Se stabilesc preturi inalte pt produse caliatative care au fost recunoscute de consumatori.S recuperarea costurilor  legate de eforturile majorarii calitatii, de cercetarile stiintifice efectuate de modificarea substantiala a politicii,distributiei. Ef – obtinerea pozitiei de lider in calitate.

7.Strategia de preţ. Tipuri de strategii în domeniul formării preţurilor.

Strategia de preţ reprezintă un set de metode utilizate de întreprindere în vederea realizării practice a obiectivelor stabilite de politica de preţ. Elaborarea unei strategii de preţ presupune trei etape: culegerea informaţiei, analiza strategică şi constituirea strategiei. Aceste etape includ următoarele activităţi:

Culegerea informaţiei

1)                  evaluarea costurilor legate de producţie şi realizare presupune elucidarea costurilor care influenţează nemijlocit producţia şi realizarea

2)                  concretizarea scopurilor financiare în direcţia obţinerii profitului minim, mediu sau maxim pe o anumită perioadă;

3)                  determinarea concurenţilor

Analiza strategică

4)                  analiza situaţiei financiare a întreprinderii

5)                  analiza segmentară a pieţei analiza concurenţei în condiţiile unei pieţe concrete scopul căreia este prognozarea reacţiei posibile a concurenţilor asupra preţului;

6)                  evaluarea influenţei statului asupra mecanismului

Constituirea strategiei

7)                  determinarea strategiei finale luând în evidenţă toţi factorii enumăraţi.

Strategiile de preţ la întreprindere cuprind următoarea clasificare:

1. Srategia preţurilor înalte (“strategia de smântânire”), se foloseşte în cadrul fundamentării preţurilor pentru produsele exclusiv noi. Firma stabileşte preţuri iniţial înalte, orientate spre anumire segmente a consumatorilor, de regulă pentru cei cu venituri mari sau pentru cei ambiţioşi care ţin cu tot dinadinsul să posede produsul respectiv. La această etapă firma se află pe poziţia de monopol, deci poate utiliza politica preţurilor înalte, care au ca obiectiv principal recuperarea imediată a investiţiilor. Atunci când vânzările se reduc, se reduc şi preţurile, firma orientându-se spre alte segmente de cumpărători.

2. Strategia preţurilor medii este caracteristică firmelor care au ca scop obţinerea profitului pe termen lung. Această strategie este considerată ca fiind cea mai corectă fiindcă practicarea ei exclude “războiul preţurilor”, nu favorizează apariţia concurenţilor în ramură şi generează un profit rezonabil calculat la capitalul investit

3. Strategia preţurilor joase (“strategia de acaparare a pieţii”), firma stabileşte iniţial preţuri mici pentru produsele unice. Firma în acest caz tinde să acapareze piaţa chiar de la început, să înregistreze vânzări mari pe seama cărora să recupereze capitalul investit. Atunci când produsul este recunoscut de consumatori se recurge la anumite majorări de preţ. Practicarea acestei strategii trebuie executată cu atenţie, fiindcă orice eroare nu va face posibilă recuperarea investiţiilor, fapt ce va afecta rezultatele financiare a întreprinderii. La fel, există riscul ca majorările ulterioare de preţ să nu fie acceptate de cumpărători şi firma să fie nevoită să practice în continuare preţurile iniţiale.

4. Strategia preţurilor – ţintă

5. Strategia preţurilor legate, la stabilirea cărora se iau în calcul preţurile de realizare şi cheltuielile legate de exploatare (deservirea tehnică);

6. Strategia urmării după leader, când preţul producţiei firmei – leader este considerat ca o variabilă dată

7. Strategia preţurilor neschimbate. În condiţiile schimbării permanente al preţurilor la resurse şi materii prime, costurile nu pot rămâne aceleaşi pe o perioadă lungă de timp. Pentru a exclude majorări de preţ se recurge la reducerea greutăţii, mărimii ş.a.

8. Strategia preţurilor psihologice, fixate la un nivel cu puţin mai redus decât o cifră rotundă şi crează iluzia unor preţuri mai mici (1,99 etc);

9. Strategia calitate-preţ. Orice firmă este confruntată cu problema poziţionării produsului său pe un nivel mediu al calităţii şi preţului, inferior sau superior acestora.

Strategiile 1, 5, 9 pot fi aplicate concomitent de firme diferite pe aceeaşi piaţă, cu condiţia că există trei categorii de consumatori pe fiecare piaţă, unii interesaţi de calitate, alţii de preţ, iar alţii interesaţi atât de calitate, cât şi de preţ şi care pun balanţa între aceste două elemente. Strategiile 2, 3, 6 constituie o ameninţare pentru strategiile anterioare, deoarece se oferă produse de calitate ridicată sau medie, dar la un preţ mediu sau scăzut. Strategiile 4, 7 şi 8 reflectă un preţ prea mare comparativ cu calitatea produselor, determinând reacţia negativă a cumpărătorilor, care se vor simţi înşelaţi mai ales în cazul strategiei 7

10. Strategia utilizării adaosurilor şi reducerilor de preţ, cuprinde următoarele tipuri:

ü  Adaos la preţ ce decurge din o comandă specială a clientului, calitatea excelentă, oferirea de servicii suplimentare sau când pentru marfa procurată se plăteşte în rate.

ü  Reducerea de preţ pentru plata cash

ü  Reducere pentru volumul achiziţiei:reduceri necumulative ;reduceri cumulative

ü  Reduceri extrasezoniere ce pot constitui pînă de la 10-15% până la 50-75%.

ü  Reducere pentru clienţii fideli, ce poate atinge 15-30%.

ü  Reducere funcţională Reducere progresivă pentru achiziţionarea unei serii de produse în termenii stabiliţi anterior.

ü  Reduceri de dealer

ü  Reduceri speciale în cazul realizării seriilor de probă.

ü  Reduceri ascunse

ü  Reduceri în cazul utilizării unui ambalaj pentru două sau mai multe produse

ü  Reduceri practicate pentru bunurile ce au o cerere înaltă pentru a stimula şi mai mult vânzările.

ü  Reduceri practicate cu ocazia unor sărbători, jubilee

Vânzarea prin lichidarea stocurilor de mărfuri ce nu se bucură de succes

Reduceri de club, oferite membrilor diferitor cluburi asociate

Reduceri practicate în ţările arabe, din Balcani şi din Asia.

8.Formarea preţului în cadrul ciclului vital al produsului.

Ciclul de viaţă al unui produs sau viaţa economică a produsului reprezintă perioada de timp cuprinsă între momentul lansării produsului nou pe piaţă şi cel al retragerii sale definitive de pe piaţă, ca urmare a dispariţiei nevoilor pentru care a fost creat sau a apariţiei altui produs nou, care satisface aceleaşi nevoi dar la un grad mai superior. Fiecărui produs îi este caracteristică o anumită durată de viaţă, alcătuită din mai multe etape sau faze prin care trece produsul. Corespunzător fiecărei etape din ciclul său de viaţă produsul solicită o anumită politică de marketing:1 etapă: constituirea pieţei produsului ( cercetarea, proiectarea şi asimilarea în fabricaţie ). Odată cu lansarea unui produs nou, pentru care utilizatorii manifestă interes, are loc tendinţa de maximizare a consumului prin maximizarea producţiei, ceea ce conduce la obţinerea de preţuri mari, profituri mari încă de la începutul desfacerii;2 etapă: creşterea şi maturizarea produsului – paralel cu tendinţa de maximizare a consumului se declanşează şi cerinţa minimizării costurilor. Ca urmare a polarizării factorilor de producţie pentru anumite bunuri cele mai solicitate pe piaţă, pe seama creşterii producţiei, scade costul unitar creându-se premize pentru reducerea preţului. Această tendinţă pune sub control costurile şi profiturile, imprimându-le treptat tendinţa de reducere;3 etapă: declinul – uzura morală ce cauzează creşterea costurilor de producţie, reducerea considerabilă al preţurilor în cocnordanţă cu reducerea cererii la produsul respectiv.După anumite statistici ce s-au efectuat pe plan mondial s-a apreciat că un produs poate avea o durată de viaţă cuprinsă între 5-15 ani.

9.Particularităţile formării preţului pe piaţa cu concurenţă perfectă. 

1 )Piata cu conc. perfecta – modelul teoretic, o situatie ideala imaginata de scoala neoclasica mai ales de Pareto si Walras

*produse relativ omogene
*atomicitatea pietii -agentii cererii si ofertei sunt intr-un numar mare *intrarea – iesirea libera de pe de pe piata – se presupune ca agentii pietei nu intimpina bariere juridice,economice,intitutionale ; iar intrarea –iesirea pe piata se efectueaza pe rationament economic
Firma nu poate influenta P. Dar este primitoar de P.: in aceste conditii P unui bun al unei firme  conceret este dictat de coonditiile pietii se nu depinde de volumul pietii,productiei, deci  venitul total (TR) din vinzarea acestui produs =P8Q
MR (venitul  marginal )-sporul venutului obtinut in rezultatul  vinzarii suplimentare al unei unitati de produs MR=P
ATR(venitul mediu )este egala in conditiile concurentei  pure =MR= P
Perioada pe TS – perioada care este insuficienta pentru intrarea iesirea concurentilor in ramura.
Perioada pe TL – invers.
TS pe  2 cai: a) firma comapara TR cu TC in functie de diverse Q de produse si va alege acel volum  pentru care diferenta dintre acestea este max. TR-TC=Pmax
B) in practica cind firma deja produce in fata ei apare intrebarea ce va aveaea din producerea unei uneitati suplimentarede produs sau pina la ce ea va continua sa-si mareasca productia.firma va continua sa cresca cont. De producere, pina cind MC=MR,astfel firma este cointeresata sa mareasca oferta pentru ca fiecare unit vinduta ii aduce cistig MC
Compararea Mcsi MR este un mod de determinarea al vol obtin de de productie nui numai in cadrul concurentei perfecte.Cum numai MC>MR – interprinderea va inceta sa produca unit. suplimentare.
*sa continua sa produca minimizind pierderile >
*firma inceteaza provizorie activitatea
Sunt posibile 3 situatii cu care se confrunta firma in conditii conc. Perfecte
1)Producind in conditii P=MR=MC, firma inregistrind profit, indicatorul P stabilit pe piata, depaseste C unitar al produsului firmei.
2)In conditiile red. Pret., subnivelul cost. unitar, dar care este superior niv. minim  al cost. mediu variabil (AAVC) firma va minimize pierderile adica va acoperi partial VC si FC, AVC

3)Cind P scade sub niv. minim al cost. de variabile unitare, firma va intrerupe activ.
Pe TL daca P
Etapa I: Definirea obiectivelor
Etapa II: Analiza situaţiei pe piaţă
Etapa III: Determinarea costurilor
Etapa IV: Stabilirea structurii şi nivelul (sau limitei) preţului
Etapa V: Prezentarea ofertei de preţ
Prin intermediul metodelor indirecte statul tinde să asigure echilibrul dintre cerere şi ofertă în vederea majorării lente a preţurilor în cadrul întregii economii. În dependenţă de situaţia concretă, reglarea preţurilor poate avea caracter antiinflaţionist. Statul foloseşte controlul indirect prin intermediul politicii fiscale, politicii monetar-creditare, prin reglementarea cheltuielilor de stat şi a sistemului de remunerare a muncii.
22.Concurenţa loială şi practici anticoncurenţiale interzise.
Grupa E – Plecarea-potrivit caruia  vinzatorul pune la dispozitia cumparatorului marfa  la depozitul sau. Toate ch. De livrare-asigurare, riscurile si le asuma cumparatorul.

Deoarece volumul vinzarilor unei firme in cond. concur. perfecte constitue o pondere mica in oferta totala de bunuri cresterea sau midificarea vol. de produse a firmei nu va influenta pretul de piata al acestui bun sau serviciu.

Pe TS firma se poate confrunta cu situatia de a suport pierderi, cind scade P de piata.Astfel comportamentu firmei poate fi dublu:

10.Particularităţile formării preţului în cadrul monopolului absolut.

Concurenţa imperfectă este caracteristică pieţelor, unde producătorii au mai multe libertăţi în stabilirea preţului, decât în cadrul concurenţei perfecte. Din acest tip de pieţe face parte monopolul, care presupune următoarele caracteristici:

·   Bunul este produs de o singură firmă;

·   Bunul nu poate fi substituit;

·   Există restricţii de intrare a altor producători în ramură (patente,licenţe ş.a.).

preţul monopolistului este un preţ fixat, impus, controlat de firma monopolistă şi curba cererii în acest caz reprezintă o linie înclinată în sens negativ. Monopolistul, în vederea stabilirii preţului, poate manipula cu volumul ofertei, dat fiind faptul că el este unicul furnizor al bunului pe piaţă.

Metodele de fundamentare a preţului în condiţiile de monopol sunt:

1.Pentru a asigura profitul maxim firma determină volumul producţiei care corespunde egalităţii dintre MR şi MC.

2.Maximizarea cifrei de afaceri prin reducerea preţului cu scopul de a obţine profituri imediate, mai puţin ridicate, chiar să rişte pierderi uneori, pentru a-şi proteja situaţia de monopol şi de evita apariţia concurenţilor în ramură.

3.Gestiunea la echilibru, care presupune egalarea preţului cu costul unitar şi atingerea pragului de rentabilitate. Strategia se aplică în cazul vânzării ultimelor cantităţi pentru evitarea creării stocurilor de mărfuri.

4.Discriminarea prin preţ ce se manifestă atunci când firma vinde aceleaşi produse la preţuri diferite pe pieţe diferite cu scopul sporirii vânzărilor. Elementele de bază care determină varietatea preţurilor sunt: consumatorul, produsul, localizarea şi timpul.

Indiferent de forma sub care se întâlneşte discriminarea prin preţ, pentru ca strategia să fie eficientă firma care apelează la această variantă trebuie să asigure îndeplinirea simultană a următoarelor condiţii:

·   Piaţa trebuie să fie segmentată

·   Să nu existe nici o modalitate prin care cumpărătorii care au plătit un preţ mai mic să revândă produsul la un nivel d preţ mai ridicat;

·   Să nu existe nici o posibilitate pentru concurenţă de a domina şi câştiga segmentul de consumatori căruia firma i-a vândut produsul la preţul mai înalt.

Există trei tipuri de discriminare prin preţ:

a) discriminarea de gradul 1 sau perfectă – este situaţia în care preţul este ajustat exact la cât este dispus clientul să plătească şi se poate întâlni în cazul cumpărării unor cantităţi reduse de bunuri. încercând să determine consumatorii să plătească preţul maxim şi să obţină tot surplusul consumatorului

Discriminarea de gradul 2 – se realizează atunci când firma monopolistă stabileşte preţuri diferite pentru cantităţi diferite de bunuri, cunoscând curba cererii pentru fiecare categorie de consumatori şi încercând să obţină o parte din „surplusul consumatorului

Discriminarea de gradul 3 – se realizează prin fixarea unor preţuri diferite pentru vânzarea aceluiaşi produs pe pieţe diferite sau în localităţi diferite, ţinând seama de distanţă, de cheltuielile de transport şi de elasticitatea cererii diferită pe pieţele respective. Discriminarea se poate realiza şi între cumpărătorii autohtoni şi cei străini stabilind preţuri mai mari pe piaţa internă şi preţuri mai reduse pe piaţa externă pentru ca firma să fie mai competitivă la export.

11.Particularităţile formării preţului pe piaţa cu concurenţă monopolistă.

Concurenţa monopolistă se situează între cele 2 forme de piaţă: concurenţa şi monopolul.

Deci, concurenţa monopolistă păstrează toate premizele concurenţei perfecte, mai puţin una: omogenitatea produsului. Aceasta este înlocuită de diferenţa produsului, situaţia în care cumpărătorii au posibilitatea să aleagă produsul pe care îl doresc, iar vânzătorii pot să-şi impună preţul şi chiar cantitatea, prin politica noilor sortimente de produse. Diferenţa poate fi creată în următoarele moduri:În manieră obiectivă produsul va fi diferit, pe de o parte, datorită unei prezentări materiale noi, folosirii unor materiale constructive noi sau sub forma unei noi mărci; pe de altă parte, complet nou şi dotat cu calităţi originale, inovatoare.În manieră subiectivă, produsul determină nevoi noi faţă de un bun existentDacă un producător a reuşit să atragă cumpărătorii prin anumite particularităţi individuale ale mărfurilor sale, el dobândeşte temporar o poziţie de monopol asupra acestei mărfi. În orizont scurt de timp firma va alege volumul producţiei sale în condiţia egalităţii MC=MR, iar preţul îl va stabili în conformitate cu evoluţia curbei cererii. Profitul firmei va fi acelaşi ca şi profitul firmei monopoliste. Pe termen lung, echilibrul firmei monopoliste concurenţiale are două caracteristici:

a)preţul produsului, ca şi în condiţiile de monopol, este mai mare ca MC, însă datorită înclinaţiei negative a curbei cererii, MR este mai mic ca preţul;

b)      intrarea liberă pe piaţă şi, respectiv, numărul mare de întreprinderi determină egalarea preţului cu ATC exact ca în condiţiile concurenţei perfecte, fapt ce va genera obţinerea unui profit nul.

12.Particularităţile formării preţului pe piaţa cu concurenţă oligopolistă.

Principalele trăsături caracteristice oligopolului sunt: INTERDEPENDENŢA

- decizia unei firme are impact nemijlocit asupra deciziei şi acţiunilor altei firme. INCERTITUDINEA- rezultatul deciziilor şi acţiunilor firmelor nu poate fi anticipat sau prevăzut.                               

 Atunci când firmele oligopoliste aleg independent cantitatea producţiei ce asigură maximizarea profitului (egalitatea dintre costurile marginale MC, şi încasările marginale MR), volumul cumulat al producţiei este mai mare ca în situaţia de monopol, dar mai mic ca în situaţia pieţei concurenţiale. Respectiv, aceeaşi legitate poate fi atribuită şi formării preţurilor.

În  condiţiile oligopolului omogen, tendinţa de maximizare a profitului este mai puternică atunci când numărul producătorilor este mai restrâns, fiind evidentă interdependenţa deciziilor cu privire la preţ. Strategia se bazează pe creşterea productivităţii muncii, pe costurile unitare cât mai reduse.

În acest caz sunt posibile două atitudini ale întreprinderilor care condiţionează comportamentul preţurilor:

·   atitudine de pace, care poate fi rezultatul fie al unei înţelegeri asupra calităţilor, cantităţilor, preţurilor (determinarea cotei de producţie, împărţirea zonelor geografice de influenţă), fie prin degajarea unei firme – leader, care serveşte ca ghid de orientare a variaţiilor preţului pentru celelalte firme;

·   atitudine de război, în care supravegherea concurentului este permanentă.

Pentru a determina unele acţiuni posibile ce pot fi întreprinse de firmele pe piaţa oligopolistă poate fi utilizată „Teoria jocurilor” care studiază comportamentul strategic al indivizilor.

13.Metodele de determinare a preţurilor în baza costului.

Costul şi preţul au natură economică comună, ambele exprimând consumul de muncă socială. În acelaşi timp costul reprezintă partea cea mai mare a valorii unei mărfi, cealaltă parte fiind alcătuită din profit, accize, TVA, adaos comercial. Costul producţiei care stă la baza determinării preţului reprezintă consumurile care se atribuie produsului finit şi serviciilor prestate. Consumurile totale (TC) reflectă resursele utilizate pentru fabricarea produselor şi prestarea serviciilor în scopul obţinerii unui venit. Structura consumurilor totale poate fi reprezentată din două aspecte:

-  reieşind din modul de atribuire asupra producţiei;

-  in evoluţia odată cu modificarea cantităţii de producţie.

Conform primului criteriu, consumurile se divizează în directe şi indirecte.

consumurile directe (DC) sunt consumurile ce pot fi atribuite în mod direct la un produs concret. Ele sunt reprezentate de:

1.      consumurile directe de materiale:

2.      Consumurile directe privind retribuirea muncii:

3.      Consumurile directe privind contribuţiile la asigurările sociale şi medicale obligatorii.

Consumurile indirecte (IC) sunt consumurile ce nu pot fi identificate direct pentru un anumit produsLa finele perioadei de gestiune, consumurile indirecte de producţie se repartizează în funcţie de o anumită bază de repartizare

În funcţie de al doilea criteriu, consumurile totale se divizează din:

Consumurile variabile (VC) Consumurile fixe (constante) (FC)

Metodele de determinare a preţului în baza costului sunt:

METODA COSTULUI COMPLET (TOTAL)

Esenţa şi modul de aplicare: se determină costurile totale prin suma dintre consumurile directe şi indirecte (sau fixe şi variabile), la care se adaogă o marjă de profit ce corespunde efortului depus şi riscului asumat Pentru anumite articole de consumuri, precum şi pentru rentabilitatea anumitor produse statul stabileşte plafoane sau limitează mărimea.

P = ATC + (ATC x Mp), unde

Utilizarea metodei "cost-plus" in decizia de preţ a firmei răspunde obiectivului de a obţine un nivel satisfăcător al venitului pe termen lung, nu neapărat maxim. Utilizarea acestei metode în fundamentarea pe termen lung a preţurilor prezintă anumite avantaje, dintre care se remarcă simplitatea, asigurarea unui nivel adecvat de profitabilitate.

Avantaje

a)este simplă în utilizare, fiindcă toată informaţia necesară este de uz intern;

b)  se consideră o metodă echitabilă cât pentru producători, atât şi pentru consumatori;

c)se recomandă pentru pieţele cu un nivel redus de concurenţă;

d)este eficientă în cazul produselor exclusiv noi sau în cadrul producţiei cu o diferenţiere clară între sortimentele existente.

În acelaşi timp metoda nu este lipsită de unele dezavantaje:

a) este orientată mai mult spre ofertă, decât spre cerere;

b) implică costurile curente şi nu pe cele de perspectivă, luând în calcul inflaţia;

c) există riscul nerealizării întregii cantităţi de producţie pentru care s-au determinat costurile totale;

d) mărimea preţului nu se corelează cu volumul vânzărilor;

e) nu se ia în calcul elasticitatea cererii;

f) nu se utilizează avantajele posibile privind practicarea unui preţ mai mare reieşind din capacitatea de plată a consumatorilor.

METODA COSTULUI PARŢIAL (DIRECT COSTING, MARGINAL COSTING)

Esenţa şi modul de aplicare: marja de profit se adaugă la consumurile medii variabile sau directe.    P = AVC + (AVC x Mp) sau P = ADC + (ADC x Mp), unde

Mp – marja de profit sau marja de contribuţie ce reprezintă suma dintre costurile fixe medii şi profitul planificat.  Mp = AFC + Pf unitar, unde

Metoda costului parţial este utilizată pe larg în ţările dezvoltate, pentru prima dată fiind folosită de unele firme din SUA, având denumirea de „direct costing”. În Europa această metodă a primit denumirea de „marginal costing”, esenţa fiind aceeaşi.

Utilizarea acestei metode în ţările cu economie dezvoltată se datorează următoarelor avantaje:

a)mărimea consumurilor fixe sau a celor indirecte nu se distribuie asupra costului producţiei, dar este recuperată prin mărimea marjei adăugate la AVC (ADC);

b) AVC sau ADC sunt flexibile în funcţie de volumul producţiei;

c)este eficientă la determinarea rezultatelor potenţiale în cazul acceptării unei unei comenzi suplimentare.

 14.Metoda de determinare a preţurilor orientată spre recuperarea investiţiilor.

Metoda orientată spre recuperarea investiţiilor,. Această metodă se foloseşte de către firmele care deţin o poziţie dominantă pe piaţă şi care pot impune un preţ concurenţilor lor. Metoda presupune calcularea unei marje de profit in funcţie de randamentul dorit al capitalului utilizat.

Prin utilizarea acestei metode, firma stabileşte preţul, luînd în consideraţie costul total mediu şi necesitatea obţinerii unui rentabilităţi a capitalului investiti în fabricarea şi vînzarea unui bun concret. Ca informaţii iniţiale pentru această metodă vor servi:volumul planificat al vînzărilor în unităţi fizice;costurile medii totale;volumul investiţiilor preconizate a fi efectuate în producerea ş ivînzarea acestui bun;profitul scontat a fi obţinut din utilizarea capitalului investitit.  P = ATC +(I/Q) x RI (%),

Unde: I – valoarea investiţiilor efectuate, a capitalurilor utilizate;

RI (%) – eficienţa aşteptată a investiţiei efectuate, a capitalurilor utilizate.

Metoda este eficientă în cadrul luării deciziilor privind cantitatea unui produs nou ce urmează a fi fabricat dacă preţul său este o mărime dată de piaţă.

15.Fundamentarea preţului în funcţie de parametrii cost – volum – profit. (Metoda pragului de rentabilitate (marjei de contribuţie)).

În vederea analizei parametrilor cost – volum – profit managementul financiar foloseşte metoda pragului de rentabilitate (marjei de contribuţie) Break Even Point (BEP). Analiza BEP subînţelege determinarea cantităţii care, dacă ar fi produsă ca un anumit nivel de cost şi va fi realizată la un anumit nivel de preţ, profitul va fi nul. Respectiv, în punctul critic veniturile din vânzări sunt egale cu costurile totale înregistrate pentru a produce un anumit bun. La fel, se stabileşte modul în care schimbările în volumul vânzărilor influenţează asupra modificărilor în costuri şi profit.

Pentru a găsi punctul critic se utilizează trei metode:

1.                                    Metoda ecuaţiei

TR = VC+ FC +Pf      TR = VC +FC, sau  Preţul x Q = (AVC x Q) + FC.

Ţinând cont de această ecuaţie poate fi determinat punctul critic în unităţi fizice:

QBEP în unităţi fizice = FC/ (Preţul - AVC)

2.Metoda marjei de contribuţieMarja de contribuţie unitară care se mai numeşte contribuţia pe unitate (CPU) reprezintă rezultatul obţinut din vânzarea unei unităţi de produs după restituirea costurilor variabile unitare şi include suma dintre profitul operaţional şi costurile fixe unitare.

CPU = Preţul – AVC sau CPU = AFC + Pf, respectiv

QBEP în unităţi fizice = FC/ CPU

3.      Metoda reprezentării grafice

Punctul de intersecţie dintre venitul total (TR) şi costul total (TC) indică cantitatea producţiei (QBEP) ce asigură obţinerea profitului nul. Dacă întreprinderea va produce o cantitate mai mică ca QBEP, fiecare unitate va genera pierderi. În cazul în care volumul producţiei va depăşi cantitatea QBEP, fiecare unitate vândută în plus va genera obţinerea profitului.

Depăşirea volumului efectiv (sau planificat) al vânzărilor asupra celui din punctul critic reprezintă indicatorul siguranţei (Is), care indică cu cât poate fi redus volumul vânzărilor fără riscul de a suporta pierderi.

Is = Qef(plan) – QBEP

Unde: Qef(plan) – cantitatea efectivă sau planificată a vânzărilor.

Avantajele metodei BEP se concretizează în faptul că ea permite:

-    aprecierea influenţei factorilor la devierea mărimii profitului operaţional;

-    calcularea volumului vânzărilor, la care întreprinderea nu va avea nici profit, nici pierderi;

-    stabilirea dimensiunii la care producţia devine rentabilă;

-    evidenţa corelaţiilor dintre dinamica producţiei şi dinamica costurilor;

-    determinarea gradului de utilizare a capacităţii de producţie în conexiune cu volumul profitului;

-    calcularea volumului vânzărilor, necesar obţinerii profitului aşteptat;

-    determinarea indicatorului securităţii;

-    argumentarea celei mai optime variante de luare a deciziilor.

Neajunsurile aplicării metodei BEP:

-    pentru a determina preţul potenţial se utilizează volumul producţiei care, la rândul său, depinde de nivelul preţului;

-    nu se ia în evidenţă cererea pentru bunul produs;

-    se bazează pe ipoteza că totul ce se produce se comercializează;

-    prezintă date veridice doar atunci când preţul luat este constant, indiferent de nivelul vânzărilor.

16.Metode de corelare a preţurilor la produsele noi.

Produsul nou este definit, în general, ca bunul realizat în urma unei invenţii, ce a apărut pentru prima dată pe piaţă, sau unei inovaţii, adică unei modificări constructive şi/sau funcţională esenţială. Nu orice modificare a insuşirilor unui produs reprezintă însă înnoirea lui; micile şi nesemnificativele schimbări ale caracteristicilor nu constituie decât o adaptarea a produsului la cerinţele consumatorului, şi nu o înnoire autentică.

Produsele noi se pot grupa în felul următor:

a) produse absolute noi, care satisfac nevoi noi;

b) produse ce au calităţi noi în cadrul utilităţilor existente

c) produse asimilate, noi pentru firmă, dar care se produc in alte firme din ţară sau din străinătate.

3.Metodele de corelare a preţurilor la produsele noi.

Corelarea preţurilor presupune efectuarea comparaţiilor pe baza cărora să se stabilească raporturile corespunzătoare între produsul nou şi produsele similare existente pe piaţă, atât sub aspectul valorii de întrebuinţare, cât şi sub aspectul eficienţei economice obţinute de la producător, şi de beneficiar. Condiţia necesară a reuşitei corelării este alegerea corectă a produselor etalon.

Produse etalon sunt produsele similare existente în producţia autohtonă sau provenite din import, cu care se pot compara noile produse în vederea fundamentării şi stabilirii preţurilor acestora.

1) Corelarea prin compararea parametrilor valorii de întrebuinţare se aplică pentru acele produse ale căror preţ este determinat de valoarea de întrebuinţare, valoarea dată de anumiţi parametri comuni ambelor produseCând pentru corelare se foloseşte un singur parametru, coeficientul de corelare (K) se determină ca raportul dintre parametrul produsului nou (An) către parametrul produsului etalon. (Ae).

În cazul corelării mai multor parametri, coeficientul de corelare se determină prin 3 variante:

Coeficientul de corelare determinat după una din metodele de mai sus se foloseşte pentru determinarea preţului produsului nou:Pn = Pe x K,

2) Corelaţia în cadrul baremelor de preţuri este utilizată pentru acele grupe sau subgrupe de produse care se caracterizează printr-o foarte largă diversitate de produse şi sortimente posibile. Ele se folosesc, în general, în industria confecţiilor datorită numărului foarte mare de sortimente şi modele existente, precum şi a varietăţii de ţesături din care se confecţionează

Baremele de preţuri se disting prin faptul că apar sub forma unor tabele în care preţurile se găsesc gata calculate pentru toată gama de sortimente

Pentru a elabora un barem de preţuri este necesară găsirea a doi parametri esenţiali (primul şi ultimul element al seriei), după care se determină raţia de creştere (r):         

r = ( Pn – P1 ) / ( n – 1 )

La elaborarea unui barem se parcurg mai multe etape şi anume:pregătirea;calculul; verificarea;finisarea.

Corelarea în baza normativelor de calcul reprezintă o formă simplificată şi operativă de stabilire a preţului, ce presupune calcularea unor coeficienţi, în baza căror se stabilesc cu uşurinţă preţurile produselor noi.

K = Pe/ATCe; Pn = ATCn x K

3) Corelarea în cadrul seriilor de preţuri presupune încadrarea preţului noului produs în seria de preţuri existentă, potrivit dimensiunilor sau altor parametri luaţi ca bază pentru stabilirea preţurilor de ofertă. Metoda se poate aplica în cazul unor produse fabricate într-un număr de mare de sortimente şi pentru care dependenţa dintre parametri şi preţuri poate fi determinată, iar produsele cu preţuri diferite se pot grupa în funcţie de unul sau mai mulţi parametri. Seriile de preţuri se pot utiliza, în special, la stabilirea preţurilor de ofertă ale produselor industriei constructoare de maşini (rulmenţi, robinete, elemente de asamblare, tuburi turnate, armături industriale etc.), precum şi a produselor de confecţii, tricotaje, sticlărie etc. cu acelaşi grad de prelucrare, unde diferenţa se face în funcţie de mărimi sau alte calităţi.

În situaţia în care are loc încadrarea unor produse noi în cadrul unei seriei, are loc corelaţia prin interpolare:

 În situaţia în care parametrul produsului nou continuă seria, are loc corelarea prin extrapolare:

Avantajele metodei de corelare în baza seriilor de preţuri sunt:

a)  permite corelarea preţului noului produs nu numai cu preţul unui singur produs, ci cu mai multe preţuri reale sau chiar cu toate preţurile produselor din grupa respectivă, ducând la o evaluare mult mai exactă;

b)  se asigură o mai mare operativitate din cadrul fundamentării preţului, întrucât nu mai este necesară operaţiunea de determinare a fiecărui element din structura preţului;

faţă de metoda corelării în baza costurilor se iau în mai mare măsură interesele beneficiarului, punându-se accent pe valoarea de întrebuinţare al produselor

17.Metode de determinare a preţurilor orientate spre concurenţă.

Orientarea preţurilor după concurenţă reprezintă o decizie unde preţul este considerat ca o mărime dată şi nu ca o variabilă de acţiune. Sfera de aplicare a acestei practici se răsfrânge asupra pieţelor concurenţiale ale unor produse omogene, pieţelor de materii prime, pieţelor oligopoliste ale bunurilor diferenţiate când întreprinderile practică o „politică de pace” sau îşi urmează liderul.  Justificarea aplicării acestei metode se referă la următoarele aspecte:

·  dacă mărimea costurilor reale nu este posibilă (sau dificilă), se alege preţul curent al pieţei, care se presupune că recuperează costul şi generează un profit echitabil firmelor ce produc acelaţi bun;

·  dacă această practică menţine armonia în sector;

·  dacă se poate cunoaşte comportamentele cererii vs de modificarea preţului.

Principalele metode de orientare a preţurilor după concurenţă sunt:

1) Orientarea după preţul mediu pe ramură. Se foloseşte în cazul pieţei cu concurenţă perfectă sau în cadrul oligopolului omogen, unde preţul pieţei este o variabilă dată, acceptatăde vânzători şi cumpărători. Aceasta este strategia cea mai frecvent folosită în cazul exporturilor.

2) Orientarea după preţul leaderului pieţei.  În aeastă situaţie este necesar de determinat tipul leaderului pieţei, şi anume dacă are o poziţie dominantă sau serveşte ca ghid de orientare pentru ceilalţi concurenţi. În primul caz, firma trebuie să înregistreze costuri suficient de mici pentru a impune pieţei şi preţuri mici. Concurenţii sunt nevoiţi să practice aceleaşi niveluri de preţuri. În al doilea caz, firmele mai mici, cu o cotă de piaţă redusă ori intrate recent în competiţie, vor alinia preţurile astfel încât să fie competitive şi să reziste concurenţei. Majorarea preţurilor de către leaderul pieţei va fi urmată de majorarea preţurilor de către firmele concurente, şi invers.

3) Cartelul de preţuri. În cadrul cartelului firmele se înţeleg referitor la nivelul preţului, cota deţinută de piaţă şi volumulu de producţie.

4) Tenderul de preţuri. Se foloseşte atunci când mai multe firme concurează pentru a primi un anumit contract. Tenderul reprezintă oferta de preţ propusă de către firmă, reieşind din preţurile posibile ce pot fi înaintate de firmele concurente. Ofertele de preţ sunt plasate în plicuri, care se deschid la momentul negocierilor. Contractul este oferit firmei care propune nivelul minim de preţ, care se situează uneori chiar sub nivelul costului. De obicei tenderele de preţuri se anunţă de către stat în vederea executării unor lucrări.

18.Determinarea preţurilor în baza echilibrului dintre cost, cerere şi concuremţă (Modelul 3 „C”).

Procesul de fixare a preţurilor potrivit Modelului „3C” (cost, cerere, concurenţă) presupune o analiză detaliată a factorilor endogeni şi exogeni în corelaţie cu obiectivele firmei corespunzător următoarelor etape:

Orice agent economic trebuie să-şi definească obiectivele pe care le urmăreşte, să aibă o idee clară asupra aceea ce doreşte să obţină prin fabricarea şi desfacerea unor produse pe piaţa internă sau externă şi să înţeleagă rolul determinării preţurilor în această activitate

Obiectivele cu privire la determinarea preţurilor sunt strâns legate de obiectivele fixate de politica de marketing, fiind necesară stabilirea prealabilă a lor şi nu doar atunci când se primesc comenzile.

Rolul acestei analize este de a stabili limita superioară pentru decizia de preţ, bazată pe cererea pentru bunul respectiv şi pe natura concurenţei. În acest context se urmăreşte trei aspecte:

a) cunoaşterea dimensiunilor pieţei

b) cunoaşterea concurenţei presupune, în primul rând, identificarea concurenţilor direcţi şi a celor indirecţi

c) cunoaşterea preţurilor pieţei care ca scop obţinerea informaţiei referitor la o serie de elemente legate de factorii de marketing.

Cea mai mare dificultate în cadrul acestei etape este că datele, în special cele referitoare la preţ, sunt foarte greu de obţinut.

Se determină consumurile directe şi indirecte, fixe şi variabile, precum şi costul total al producţiei reieşind din cantităţile fabricate. O atenţie deosebită trebuie acordată condiţiilor posibile de livrare sau comercializare a producţiei atât pe piaţa internă, cât şi la exportCând vânzătorul şi-a elaborat o structură a preţului, el poate negocia cu cumpărătorii condiţiile de livrare specifice, care vor forma baza cotaţiei respective de preţ.

Stabilirea structurii şi nivelului preţului se face cu scopul de a estima ce profit poate obţine firma prin comercializarea produselor sale. La această etapă se alege metoda de determinare a preţului, precum şi se iau în evidenţă factorii suplimentari, cum ar fi: riscul pieţei, rata inflaţiei, impozitele şi taxele din structura preţului, comisioanele practicate de comercianţi etc.

Prin oferta de preţ agentul economic furnizează unui potenţial cumpărător nivelul exact al preţului şi condiţiile în care el este dispus să livreze marfa.Natura ofertelor este diferită de la caz la caz. Multe oferte se fac prin telex, fax sau Internet. În cazul unei oferte scrise ea trebuie însoţită de materiale publicitare corespunzătoare, prezentate într-o formă atractivă. Scrisoarea însoţitoare poate include informaţii ca: avantajele produsului comparativ cu cele ale concurenţei, precum şi alte avantaje legate de condiţiile de plată etc. pentru a motiva acceptarea ofertei din partea cumpărătorului.

19.Crearea sistemului de preţuri specifice economiei de piaţă.

Sistemul de preţuri ce a existat pînă în 1991 s-a caracterizat prin următoarele neajunsuri:

1.îndepărtarea preţurilor de nivelul real al costurilor, ceea ce a condus la rezultate necorespunzătoare, îndepărtarea nivelului preţurilor interne faţă de preţurile externe, unele fiind subevaluate iar altele supraevaluate în raport cu acestea;

2.menţinerea neschimbată a preţurilor pe perioade mari, neţinându-se seama de raportul cerere-ofertă, de evoluţia costurilor de producţie sau a preţurilor externe;

3.necuprinderea în costurile de producţie şi în preţuri a unor cheltuieli justificate economic

4.în lipsa unor preţuri bazate pe acţiunea legii cererii şi ofertei nu se putea afirma cu precizie ce activităţi sunt sau nu rentabile şi nu se putea orienta corect nici procesul de dezvoltare şi restructurare a economiei naţionale etc.

În procesul de tranziţie o ţară se află în faţa unei opţiuni fundamentale în ceea ce priveşte preţurile, şi anume: ori se acceptă practicarea unor preţuri relativ mici şi stabile, dar care nu asigură echilibrul dintre cerere şi ofertă, menţinând sau accentuând dezechilibrul, ori se acceptă întroducerea unui sistem nou de preţuri care va asigura acest echilibru. În vederea echilibrării cererii cu oferta se poate acţiona şi în direcţia manipulării cererii sau ofertei. Pe linie de cerere pot fi următoarele soluţii potenţiale: reforma monetară, stimularea atragerii economiilor băneşti şi acordarea, pe seama lor, de împrumuturi agenţilor economici, folosirea unui sistem fiscal care să combată evaziunea şi specula. Pe linia creşterii ofertei, trebuie acţionat în vederea creşterii producţiei. O altă soluţie ar fi creşterea importurilor, dar ea prezintă dezavantajul reducerii rezervelor valutare a ţării. Astfel, singura modalitate pentru aplanarea dezechilibrelor dintre cerere şi ofertă a rămas să fie liberalizarea preţurilor.

În R.M. crearea unui sistem de preţuri specific economiei de piaţă a început odată cu Decretul Preşedintelui R.M. № 256 din 26-12-1991 „Cu privire la liberalizarea preţurilor şi tarifelor şi protecţia socială a populaţiei „ şi a inclus 4 etape: Etapa I – prima subetapă între 2 ianuarie – 31 octombrie 1992; a doua subetapă între 1 noiembrie  1992 şi 29 septembrie 1993;Etapa II – 30 septembrie 1993 până la 22 mai 1994;Etapa III – 23 mai 1994 – 31 decembrie 1997;Etapa IV – de la 1 ianuarie 1998.

1)                             

În cadrul acestei etape erau reglementate preţurile la producţia importată, conform contractelor interstatale în cadrul CSI, la producţia monopolurilor naturale (energetică, telecomunicaţii), la serviciile de transport, la producţia de primă necesitate pentru consumul populaţiei. Au fost instituite plafoane de preţuri la resurse energetice, metale preţioase, chirie, produse de panificaţie, produse lactate, ulei vegetal, zahăr, sare, medicamente. Din 15 februarie 1992 s-au eliminat subvenţiile la mezeluri fierte, s-au liberalizat preţurile la unele produse din carne, iar din 15 octombrie 1992 au fost liberalizate preţurile la unele produse alimentare (ulei, zahăr, carne). Din anul 1993 s-a redus lista produselor agricole pentru care statul garanta preţuri minimale, acestea aplicându-se doar la grâne cu excepţia.Adaosul comercial aplicat de unităţile de desfacere nu depăşea 20%.

Etapa 2 a întrodus schimbări esenţiale în mecanismul formării preţurilor cu amănuntul care, în afară de preţul de livrare şi adaos comercial includ deja cheltuielile de transport şi dobânda pentru credite bancare. Cota-plafon de 20% adaos comercial a fost înlocuită cu 3 nivele a cotei: cota-plafon 20% (pentru 25 tipuri de produse de primă necesitate), cota plafon 30% (pentru celelalte mărfuri în afară de mărfurile de lux) şi cota liberă (pentru mărfurile de lux. De rând cu aceste, se ridică nivelul preţurilor reglementate de stat pentru a reduce dotările din buget, are loc liberalizarea preţurilor la majoritatea produselor alimentare şi tarifelor în transport.

În cadrul  etapei 3 au fost liberalizate preţurile la pîine, lapte, medicamente. Au intervenit schimbări substanţiale în formarea preţurilor la mărfurile întreprinderilor monopoliste: Au fost eliminate ori reduse cotele impozitelor indirecte la un şir de mărfuri. Prin adoptarea Legii “Cu privire la preţul normativ al pământului” se garantează un nivel minim al preţului de vânzare pentru posesorii de terenuri agricole.

Etapa IV a început cu întroducerea Codului fiscal (titlurile I şi II) din 1 ianuarie 1998, conform căruia a fost schimbat modul de calcul al venitului. Implementarea standardelor naţionale de contabilitate a întrodus modificări substanţiale în clasificarea şi calculul costurilor.   Potrivit datelor oficiale pînă la momentul actual 20% de preţuri sunt reglementate în mod direct de stat, celelalte 80% fiind considerate preţuri libere.

Specialiştii apreciază că a avut loc o liberalizare graduală a preţurilor, însă, datorită caracterului său de noutate pentru cetăţenii obişnuiţi cu preţuri mici şi relativ stabile, precum şi datorită proporţiilor modificărilor de preţuri, s-a considerat că a avut loc o terapie de şoc. Efectele negative s-au manifestat prin rata înaltă a inflaţiei, reducerea puterii de cumpărare a banilor şi a nivelului de trai a populaţiei.Liberalizarea preţurilor a atras după sine şi adoptarea unor măsuri de protecţie socială: acordarea unor compensaţii, prin adaosuri la salarii şi pensii, indexarea veniturilor pe baza indicelui mediu de creştere a preţurilor şi tarifelor, alocaţii de stat pentru copii etc.

20.Decizia de preţ la nivel micro şi macroeconomic. Necesitatea şi metodele de reglementare din partea statului al preţurilor şi tarifelor.

   Întervenţia statului în stabilirea, dirijarea şi urmărirea evoluţiei preţurilor este determinată de mai multe situaţii sau cerinţe economice, şi anume: penuria de resurse de materii prime şi energie, oferta dificitară la unele produse importante pentru economie şi populaţie, cu influienţă negativă asupra cererii şi a nivelului de trai al populaţiei, protejarea producţiei autohtone de concurenţa străină, combaterea unor situaţii de monopol sau oligopol, precum şi al concurenţei neloiale. Cu cât piaţa reală este mai îndepărtată de concurenţa perfectă, cu atât necesitatea şi eficienţa controlului statului, a intervenţiei lui asupra preţurilor este mai mare. În general, intervenţia statului în domeniul preţurilor a fost prezentă în toate timpurile, fiind mai intensă în perioadele de criză economică, declin economic, sau în timp de război etc. şi mai uşoară în perioadele de stabilitate economică. Prin amestecul în procesul formării preţurilor se urmăreşte asigurarea unei stabilităţi economice şi protecţii sociale, satisfacerea unui minim de cerinţe şi interese.        

Metodele reglementării directe presupun controlul nemijlocit din partea statului asupra nivelului sau a unor elemente structurale a preţului. Astfel de metode se folosesc pentru susţinerea preţurilor produselor agricole şi agroalimentare, ale materiilor prime de bază, combustibilului şi resurselor energetice. Preţul fixat în mod autoritar de către stat poate să apară ca preţ maxim, preţ minim sau ca preţ subvenţionat. La fel, statul controlează administrativ preţurile prin blocarea lor, prin limitarea nivelului marjei de profit sau a adaosului comercial

1. Preţul maxim este inferior preţului de echilibru, dar practicarea acestui preţ modifică volumul cererii şi ofertei, stimulează consumul şi sporeşte cantitatea cerută de produs. Această situaţie poate crea o serie de consecinţe:

ü    protecţia consumatorilor prin practicarea unor preţuri mai mici;

ü    reduce cantitatea oferită de producători, care nu sunt de acord să-şi vândă produsul la un preţ mai mic şi pot recurge la stocarea producţiei respective, aşteptând înlăturarea restricţiei de preţ. Ca rezultat, poate să apară penuria de produse

ü    vânzarea preferenţială a produselor în funcţie de unele criterii subiective, bazate pe relaţii personale sprijinite pe contraprestaţii,

ü    apariţia pieţei negre, piaţă pe care bunurile se vând ilegal, la un preţ mult mai superior celui maxim impus de către organele de stat.

2. Preţul minim se foloseşte pentru a stimula dezvoltarea şi creşterea producţiei în unele sectoare şi este, de regulă, superior preţului de echilibru. Stabilirea preţului minim deasupra preţului de echilibru determină apariţia unui excedent de ofertă faţă de cerere. Producătorii se vor afla în situaţia de a acorda anumite facilităţi (rabaturi) cumpărătorilor pentru a-şi spori volumul vânzărilor.

3. Preţul subvenţionat presupune acoperirea pierderilor pe care le pot înregistra întreprinderile, ca urmare a practicării a preţurilor mai scăzute, stabilite de stat. Mărimea subvenţiei este egală cu diferenţa dintre preţul normal (preţ ce asigură recuperarea costului şi permite obţinerea unui profit rezonabil pentru ramura respectivă) şi preţul garantat de stat.

În R. Moldova s-au acordat subvenţii de la buget pentru acoperirea pierderilor unor întreprinderi, în special din agricultură. Subvenţionarea este caracteristică anumitor perioade, este necesară în unele situaţii concrete şi prezintă unele avantaje şi dezavantaje. Astfel subvenţia pentru acoperirea pierderilor asigură rambursarea costului de producţie ce reese din anumite cause obiective. Însă este greu de presupus că pierderile au fost determinate în întregime de cause obiective, şi nu de cauze subiective.

4. Blocarea (îngheţarea) preţurilor reprezintă menţinerea preţurilor la unele tipuri de produse pentru o anumită perioadă de timp. Este folosită în perioade caracterizate prin o rată înaltă a inflaţiei în vederea asigurării unei stabilizări.

5. Limitarea marjei de profit pentru agenţii economici producători şi a adaosului comercial pentru agenţii economici ce se ocupă cu desfacerea mărfurilor. Conform legislaţiei în vigoare, în R. Moldova se limitează marja de profit în mărime de 25-50% pentru produsele fabricate de agenţii economici monopolişti, 20-25% pentru tutun

1. Politica fiscală. Impozitele, taxele şi contribuţiile ce influenţează în mod direct sau indirect preţul îndeplinesc următoarele importante funcţii economice şi sociale:

1) servesc drept surse de bază pentru completarea veniturilor bugetare;

2) influenţează producţia în sensul lărgirii sau restrângerii ei;

3) influenţează nivelul preţurilor, respectiv, rata inflaţiei;

Legătura dintre preţ şi impozitul pe venitul persoanelor juridice se reflectă prin faptul că ultimul se determină în funcţie de mărimea profitului care, la rândul său, depinde de nivelul preţului.Cea mai mare influenţă asupra preţurilor o au impozitele indirecte, care reprezintă adaos la preţ. Conform prevederilor titlului III al Codului Fiscal, TVA  este un impozit general  de  stat care reprezintă o formă de colectare la buget  a  unei părţi  a  valorii  mărfurilor livrate, serviciilor  prestate  care  sunt supuse  impozitării  pe teritoriul Republicii Moldova, precum şi a  unei părţi  din  valoarea  mărfurilor, serviciilor  impozabile  importate  în Republica Moldova.

ü    În RM se folosesc 4 cote TVA:

Conform titlului IV al Codului Fiscal accizul este un impozit  general de stat stabilit pentru unele mărfuri de consum, precum şi pentru activitatea în domeniul jocurilor de noroc..

Accizele se calculează:

ü    fie ca o cotă fixă în lei sau în Euro pe unitatea de masură specifică (de exemplu pe litru, pe gradul de concentraţie, pe cifra octanică etc);

ü    fie ca o cotă procentuală care se aplică asupra bazei de impozitare.

Taxele vamale sunt plăţi obligatorii, aplicate importului şi exportului de mărfuri. Ele îndeplinesc două funcţii principale:

1.protecţionistă.

2.funcţia fiscală,

În funcţie de modul de percepere taxele vamale se clasifică în următoarele categorii:

Ø   ad-valorem, se aplică sub forma cotelor procentuale asupra valorii mărfii;

Ø   specifice, se stabilesc ca mărime absolută pentru 1 unitate de marfă;

Ø   combinate, care implică primele două categorii. De exemplu, 15% din valoare, dar nu mai mult de 20$ pentru o tonă (nu se aplică în RM);

Ø   exceptională, care, la rîndul ei, se divizează în:

    a) taxa specială,       b) taxa antidumping;    c) taxa compensatorie

   Valoarea  în  vamă  a mărfii întroduse pe  teritoriul  vamal  se determină prin următoarele metode:

a)în baza valorii  tranzacţiei  cu  marfa respectivă  ori  în  baza preţului efectiv plătit sau de plătit;

b)            în baza valorii tranzacţiei cu marfă identică;

c)ţn baza valorii tranzacţiei cu marfă similară;

d)           în baza costului unitar al mărfii;

e)în baza valorii calculate a mărfii;

f) prin metoda de rezervă.

2. Politica monetar-creditară. Interacţiunea dintre preţ şi masa monetară se manifestă prin apariţia fenomanului inflaţiei. Între preţ şi inflaţie există o intercondiţionare reciprocă, preţurile fiind atât cauză, cât şi efect al inflaţiei.Interdependenţa dintre preţ şi credit se manifestă prin faptul că creditul influenţează cantitatea de bani aflaţi în circulaţie, 3. Reglementarea cheltuielilor de stat. Finanţarea deficitului bugetar se poate face prin mai multe modalităţi, care au legătură şi influenţează nivelul preţurilor în economie:

·   vânzarea de obligaţiuni guvernamentale cu o dobândă atrăgătoare pentru creditori. Băncile comerciale vor înregistra un deficit de lichidităţi şi vor ridica rata dobânzii,

·   majorarea poverii fiscale,

·   emisiune monetară fără acoperire

21.Legislaţia în domeniul de preţ. Organele cu atribuţie în domeniul de preţ.

Legea R. Moldova №845-XII „Cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi” specifică că: întreprinderile au dreptul să stabilească de sinestătător preţurile (tarifele) la produsele fabricate, lucrările şi serviciile prestate.În afară de agenţii economici şi Parlament, competenţe decizionale privind preţurile mai au:

-    Ministerul Finanţelor cu departamentele şi direcţiile de resort îndeplineşte măsuri privind supravegherea concurenţei, a negocierii preţurilor, stabileşte preţurile produselor subvenţionate şi face propuneri de acte normative în domeniul preţului,

-    Ministerul Economiei promovează politica statului în domeniul formării preţurilor, asigură organizatoric şi metodologic procedeele de determinare a preţurilor, promovează concurenţa loială, exercită controlul asupra respectării legislaţiei antimonopol,

-    Ministerul Muncii şi Protecţiei sociale, urmăreşte corelarea veniturilor populaţiei cu evoluţia preţurilor bunurilor de consum şi elaborează acte normative referitoare la protecţia socială a populaţiei,

-    Agenţia Naţională de Protecţie a Concurenţei care se ocupă cu promovarea concurenţei şi acordă consultaţii Guvernului în ce priveşte actele normative referitoare la preţ. La fel, exercită controlul modificărilor în structura pieţelor de mărfuri, controlul asupra atragerii investiţiilor străine de proporţii mari, supravegherea circulaţiei pachetelor mari ale hârtiilor de valoare, controlul asupra formării preţurilor,

-    Organele administraţiei publice locale efectuiază reglementarea preţurilor şi controlul asupra disciplinei preţurilor în limitele competenţelor sale,

-    Departamentul Statistică organizează supravegherea statistică a nivelului preţurilor, efectuiază calculul indicilor de preţ şi publică informaţia respectivă.

   Modul de formare şi supraveghere a preţurilor este reglementat în RM de o serie de acte normative, cum ar fi:

-    Decretul Preşedintelui R.M. №256 din 26-12-1991 „Cu privire la liberalizarea preţurilor şi tarifelor şi protecţia socială a populaţiei”,

-    Legea R.M. din 29-02-1992 „Cu privire la limitarea activităţii monopoliste şi dezvoltarea concurenţei”,

-    Hotărârea Guvernului R.M. №426 din 28-09-1995 „Cu privire la măsurile de coordonare şi de reglementare de către stat al preţurilor şi tarifelor”,

-    Hotărârea Guvernului R.M. №582 din 17.08.1995 „Cu privire la reglementarea monopolurilor”

-    Legea R.M. N1103-XIV din 30-06-2000 „Cu privire la protecţia concurenţei”.

   Se află în discuţie proiectul Legii despre preţuri.

Practicile anticoncurenţiale sunt acte şi fapte la care recurg întreprinderile, în scopul dobândirii unei poziţii dominante pe piaţă. Poziţia dominantă pe piaţă este similară cu aceea de monopol, respectiv atunci când o firmă care activează singură pe piaţa în cauză poate să profite din plin de puterea ei faţă de distribuitorii şi consumatorii bunurilor sau serviciilor pe care le furnizează. Pentru a dobândi o poziţie dominantă pe piaţă, o întreprindere are două posibilităţi:

1.fie încearcă să încheie înţelegeri cu concurenţii existenţi (cei care vând acelaşi produs sau prestează acelaşi serviciu); înţelegeri de fixare a preţului şi împărţire a pieţelor;

2.fie încearcă să devină cea mai puternică sau unica întreprindere care aprovizionează piaţa, prin utilizarea unor practici anticoncurenţiale care să-i sporească puterea de piaţă.

1. Modalităţi de înţelegere între agenţii economiciCartelul este un acord de înţelegere prin care un grup de firme producătoare sau distribuitoare ale aceluiaşi bun fixează anumite preţuri sau îşi împart piaţa. Obiectivul cartelului constă în ridicarea preţurilor sau distrugerea concurenţei. Operarea cu cuplul cantităţi reduse-preţuri excesive reprezintă cel mai mare rău pe care îl produc cartelurile, deaceea ele sunt considerate că lezează direct interesele cumpărătorilor de bunuri şi servicii. În afară de aceasta, ele au şi un efect distructiv în sensul reducerii concurenţei. Tipurile de înţelegeri în cadrul unui cartel pot fi grupate astfel:

a. înţelegeri pentru stabilirea condiţiilor de vânzare cumpărare

b.înţelegeri privind cercetarea şi dezvoltarea,

c. înţelegeri privind transmiterea informaţiilor

d.      carteluri de import-export

2 Modalităţi de abuz de poziţie dominantă pe piaţăPrincipalele tipuri de practici comerciale anticoncurenţiale pe care le poate folosi o întreprindere aflată într-o poziţie dominantă sunt:

ü    refuzul de a negocia, în acest caz distribuitorul se va confrunta cu dificultăţi deoarece el îşi pierde sursa de aprovizionare şi nu va reuşi să găsească un alt furnizor,

ü    negocierea exclusivă presupune angajamentul unui producător că va furniza, în mod exclusiv, produsele sale unui distribuitor pe o piaţă dată, garantând astfel distribuitorului monopolul pe această piaţă,

ü    exclusivitatea reciprocă presupune angajamentul distribuitorului de a vinde exclusiv bunurile furnizorului său, iar acesta din urmă se angajează să îl aprovizioneze exclusiv pe distribuitor cu produsele sale,

ü    impunerea preţului de revânzare, producătorul fixează preţul şi îl obligă pe distribuitor să vândă produsele la acest preţ. În acest fel, distribuitorul este împiedicat să-şi fixeze propriul adaos. Dacă va reduce preţul fixat de producător, acesta din urmă va înceta aprovizionarea,

ü    vânzarea legată, producătorul îl forţează pe distribuitor să preia mai multe bunuri decât are nevoie, însă în alte cazuri distribuitorul este forţat să preia gama de produse oferite de producător, această practică fiind numită „forţarea seriei complete”,

ü    fixarea diferenţiată a preţurilor presupune situaţia când producătorul vinde produsele sale la preţuri diferite către clienţi diferiţi, indiferent de cantitatea sau calitatea oferită,

preţurile de transfer, societatea-mamă poate să factureze livrările către filialele sale la preţuri reduse cu scopul ca acestea să aibă costuri mici, în timp ce concurenţii săi vor fi aprovizionaţi la preţuri excesiv de mari. În consecinţă, filialele vor fi capabile să reducă preţurile până când concurenţii vor fi eliminaţi din afacere şi ele dobândesc o poziţie de monopol în ţara în care activează.

 la acţiunile anticoncurenţă se raportă:

    a) activitatea monopolistă:

    - abuzul de situaţia dominantă pe piaţă;

    - acordul anticoncurenţă dintre agenţi economici;

    b) concurenţa neloială;

    c) activitatea  autorităţilor  administraţiei publice de limitare  a concurenţei

23.Protecţia consumatorilor împotriva practicilor abuzive ale concurenţei

Pentru asigurarea funcţionării eficiente a pieţei din cadrul sectoarelor în care au loc comportamente îndoelnice se impune utilizarea unor mijloace de detectare a practicilor anticoncurenţiale, şi anume:

A: În cazul înţelegerilor secrete concertate pentru ofertanţii le licitaţii (oferte trucate) se poate folosi:

examinarea pe termen lung a nivelurilor preţurilor de ofertă la licitaţii consecutive pentru a observa creşterea sau reducerea inexplicabilă a lor,

examinarea succesiunii în care întreprinderile depun oferte câştigătoare la licitaţii întru elucidarea înţelegerilor secrete de licitaţie,

analiza unei serii de oferte ale aceluiaşi ofertant poate dezvălui necorespunderea dintre costuri şi preţuri,

examinarea localizării licitanţilor câştigători într-o serie de licitaţii succesive.

B:  Impunerea preţului de revânzare este uşor de detectat deoarece preţurile sunt, de regulă, imprimate pe ambalajul produsului iar uniformitatea preţurilor între diferiţi comercianţi angrosişti sau detailişti poate arăta faptul că preţurile sunt fixate de producător şi că ele nu se formează liber.

C: Cumpărarea legată, negocierea exclusivă ş.a. pot fi detectate prin examinarea sistematică a contractelor încheiate între producători şi distribuitori, inclusiv a contractelor de licenţă cu partenerii străini.

D: Detectarea cartelurilor necesită cunoaşterea mediului de funcţionare a acestuia şi a problemelor cu care se confruntă care pot apărea sub 3 aspecte:

-    atragerea tuturor firmelor în cartel,

-    modul de încheere a înţelegerii între firme,

-    supravegherea firmelor membre a cartelului.

Cele mai frecvente modalităţi de a influienţa raporturile de concurenţă prin preţ constau în practicile de preţuri impuse sau recomandate, discriminatorii sau diferenţiate, vânzările la preţ redus sau sub nivelul costurilor etc.

În R. Moldova se practică limitarea cotei de adaos comercial pentru agenţii economici ce se ocupă de realizare. O condiţie esenţială pentru asigurarea protecţiei consumatorilor împotriva practicilor abuzive ale concurenţei o constituie transparenţa pieţei şi informarea acestora asupra preţurilor şi a condiţiilor de vânzare. De asemenea, este necesară existenţa unui cadru legislativ şi organizarea unui control din partea statului prin organele de specialitate.Potrivit prevederilor articolului 23 a Legii menţionate mai sus, pentru încălcarea    legislaţiei   cu   privire  la  protecţia concurenţei,  agenţii economici şi conducătorii lor, factorii de decizie din   autorităţile   administraţiei   publice   poartă   răspundere  în conformitate cu Codul cu privire la contravenţiile administrative.

24.Specificul determinării preţurilor în comerţ

Preţurile de comercializare sunt preţuri la care se vând produsele prin unităţile comerciale specializate sau prin magazinele proprii de desfacere ale unităţilor producătoare. Preţurile de comercializare sunt preţurile cu ridicata (en gross) şi preţurile cu amănuntul (en detail

Determinarea preţurilor de comercializare în cazul în care unitatea de comerţ cu

amănuntul este înregistrată ca plătitor TVA

1) PP fără TVA = ATC x (1 + Mp)

2) PPcu TVA = PPfărăTVA x (1 + cotaTVA)

3) PRfărăTVA = PPfărăTVA x (1 + cotaACr)

4) PRcuTVA = PRfărăTVA x (1 + cotaTVA)

5) PAfărăTVA = PRfărăTVA x (1+cotaACa)

6) PAcuTVA = PAfărăTVA x (1 + cotaTVA)

Determinarea preţurilor de comercializare în cazul în care unitatea de comerţ

Cu amănuntul nu este înregistrată ca plătitor TVA

Relaţiile 1,2,3 şi 4 rămân valabile, dar se schimbă relaţia 5 iar 6 se elimină.

1) PP fără TVA = ATC x (1 + Mp)

2) PPcu TVA = PPfărăTVA x (1 + cotaTVA)

3) PRfărăTVA = PPfărăTVA x (1 + cotaACr)

4) PRcuTVA = PRfărăTVA x (1 + cotaTVA)

5) PAfărăTVA = PRcuTVA x (1 + cotaACa)

Preţurile produselor importate

      Taxele vamale urmează a fi delimitate de comisioanele vamale, care nu au natură de impozit şi se referă la efectuarea procedurilor vamale. Mărimea comisioanelor vamale reprezintă 0,2% din valoarea mărfurilor.

 Tehnica determinării preţurilor la mărfurile de import (PI):

Primul element al preţului este valoarea în vamă (VV), la care se importă bunul respectiv.

Al doilea element este taxa vamală (TV), aplicată sub formă de cotă procentuală la valoarea în vamă. Dacă taxa vamală este stabilită în mărime absolută la o unitate de măsură, prin simple operaţiuni matematice se poate calcula suma TV ce revine la unitate de marfă. TV=cotaTV x VV

Următorul element este taxa pentru proceduri vamale (TPV) care reprezintă 0,2% din valoarea în vamă. TPV=0,02 x VV

Dacă produsul importat figurează pe lista accizelor, elementul 4 va fi accizul calculat în două moduri diferite.

În I caz, când accizul se aplică sub formă de cotă fixă în lei sau Euro pe unitatea de măsură.

ACZ=cotaACZ x Q

În al II caz, când accizul se aplică sub formă de cotă procentuală la valoare:

ACZ=cotaACZ x (Pext+TV+TPV)

Ultimul element este TVA la import:

TVA=cotaTVA x (VV+TV+TPV+ACZ)

     Elementele structurale a preţului sunt profitul, accizele, TVA, adaosul comercial, comisionul. Fiecare element îşi are un loc bine definit în componenţa preţului în raport cu celelalte elemente. Aşa, de ex. profitul producătorului se determină în raport cu costul de producţie şi împreună cu acesta, formează preţul producătorului.

     

25.Fundamentarea preţurilor la produsele agricole.

În domeniul producţiei agricole, mai mult decât în orice alt sector productiv, acţionează o mare varietate  de factori extraeconomici, cum ar fi cei climatici şi de structură naturală a solului, precum şi cei economici legaţi de procesul muncii, de investiţii etc. o particularitate însemnată în agricultură este denumită ca „efectul King” după numele celui care l-a definit şi explicat (Gregory King) încă din sec. XVII. Şi anume, în anii cu recolte bune preţurile produselor agricole scad, determinând reducerea veniturilor producătorilor agricoli, şi invers, ceea ce nu este pe departe un stimulent pentru investiţii. King lămureşte acest paradox prin caracterul inelastic al cererii la produsele agricole.

Obţinerea de venituri mici cauzează, la rândul său, o problemă socială manifestată prin migrarea populaţiei de la sat la oraş şi toţi aceşti factori determină fluctuaţii mari în nivelul producţiei, costurilor şi preţurilor, ceea ce face necesară intervenţia organelor de stat privind organizarea unui sistem de susţinere a producătorilor agricoli prin intermediul unui şir de metode: În primul rând, se impune necesitatea intervenţiei statului prin asigurarea unui preţ garantat producătorilor agricoli. Preţul garantat este preţul la care statul se obligă să achiziţioneze produsele de importanţă naţională şi în acest fel se asigură o anumită stabilizare a preţurilor, evitarea pericolului creării unei supraproducţii a. cumpără sau stochează excedentele create de la Q la Q1 la preţul P; b. în caz de penurie se intervine în sens invers, punând pe piaţă cantităţile necesare de la Q2 la Q la acelaşi preţ.

O altă modalitate de susţinere este acordarea subvenţiilor de la buget unor producători aflaţi în condiţii de producţie mai nefavorabile de climă şi sol. În ţările dezvoltate, unde agricultura are o contribuţie minimală în PIB, se practică pe larg subvenţionarea producţiei agricole prin preţ, adică recuperarea a unei părţi de cheltuieli din fonduri special create de către stat.

În al treilea rând, sprijinirea producătorilor agricoli se poate înfăptui prin politica de creditare cu dobânzi reduse şi prin utilizarea unei politici fiscale preferenţiale.

Încă o modalitate de susţinere a producătorilor agricoli este limitarea suprafeţelor agricole şi scoaterea lor temporară din circuit. Se aplică pe larg în SUA unde fermierul primeşte de la stat un venit mediu anual corespunzător suprafeţei care nu a fost semănată.

26.Particularităţile stabilirii preţurilor la pământ şi resursele naturale.

 Pământul, ca şi oricare bun economic, este o marfă care se vinde şi se cumpără pe piaţa factorilor de producţie. Preţul la pământ reprezintă suma de bani ce se plăteşte pentru cedarea drepturilor de proprietate al unei persoane fizice şi/ sau juridice asupra unei suprafeţe de teren altei persoane în baza actului de vânzare-cumpărare. El este influenţat de următorii factori:

1.cererea şi oferta de terenuri agricole – limitarea naturală a pământului conferă ofertei un caracter rigid, ca fiind insensibilă la variaţia preţului. Drept urmare, preţul la pământ evoluează în raport cu cererea, cu numărul de persoane disponibile să facă investiţii în agricultură;

2.sporirea cererii de produse agricole determină sporirea cererii de terenuri agricole, ridicându-le preţul;

3.mărimea şi evoluţia rentei;

4.posibilitatea folosirii alternative a pământului: agricultură, silvicultură, construcţii, fiind aleasă ca varianta ce oferă venitul maxim;

5.rata dobânzii – achiziţia unui lot de pământ presupune o investiţie de aceea, dacă rata dobânzii este mai mare ca eficienţa aşteptată de la utilizarea lotului respectiv, investitorul va prefera plasarea banilor la bancă, influenţând cererea la terenurile agricole.

Potrivit Legii RM №1308-XIII din 25.07.1997 “Privind preţul normativ şi modul de vânzare-cumpărare a pământului” este stabilit preţul normativ al pământului, preţ indexat în fiecare an de Legea Bugetului şi care poate varia în dependenţă de regiune, gradul de amenajare ş.a.

27.Specificul determinării preţurilor în construcţii – montaj.

Activitatea  de producţie în construcţii aceasta este influenţată de o serie de factori de ofertă. Este vorba de următorii factori:

1.      volumul mare,

2.      fundamentarea preţurilor

3.      caracterul de unicat al lucrărilor

4.      amplasamentul obiectivului

5.      caracterul sezonier

6.      factorii naturali ş.a.

în ramura construcţiilor se stabilesc următoarele tipuri de preţuri:

1) Preţuri de articole de deviz, se stabilesc pe unitate de articole de deviz, pe baza a două elemente:

-    normele de deviz;

-    preţurile practicate pentru materialele de construcţii, tarifele pentru manoperă.

Acest tip de preţuri nu sunt unice pe ţară, după cum nici normele de deviz nu sunt unice

2) Preţurile de deviz pe categorii de lucrări, stabilirea cărora este specifică investiţiilor de construcţie-montaj.Acest tip de preţ cuprinde costurile directe  ce se determină pe fiecare articol de deviz pe total şi pe cele patru elemente de cheltuieli: materiale, manoperă, utilaje şi transport.

3)  Preţul de deviz pe obiect de construcţii se obţine prin însumarea devizelor pe categorii de lucrări pentru obiectul respectiv. El cuprinde şi TVA.

4) Preţul general al obiectului de investiţii, ce reflectă întregul volum al cheltuielilor ocazionate de realizarea unui obiect de construcţii, de la faza de proiectare, până la darea în folosinţă şi atingerea parametrilor proiectaţi. El reprezintă de fapt însumarea cheltuielilor de investiţii.

Începând cu 1 ianuarie 2002 s-a trecut la metoda determinării preţurilor de deviz în funcţie de preţurile resurselor utilizate, adică mărimea tuturor articolelor de consumuri reprezintă valoarea lor reală ceea ce dă posibilitatea de a calcula costul construcţiei la orice etapă de realizare a ei. În funcţie de noile normative fiecare agent economic are dreptul să elaboreze propriile normative şi să determina preţul de ofertă reieşind din costul real şi marja de profit. Acest preţ este obiectul negocierilor între organizaţia de construcţii şi beneficiar.

28.Preţurile (tarifele) resurselor energetice.

În R. Moldova, potrivit Hotărârii Consiliului de administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) №114 din 26.12.2003, este stabilită Metodologia determinării, aprobării şi aplicării tarifelor pentru serviciile de transport şi dispecerat a energiei electrice. Metodologia în cauză stabileşte:

1) componenţa consumurilor şi cheltuielilor, care se include la calcularea tarifelor;

2) metoda de calculare a rentabilităţii investiţiilor efectuate de către întreprinderi;

3) modul de determinare, aprobare şi aplicare a tarifelor.

Respectiv, tarifele pentru serviciile de transport şi dispecerat a energiei electrice se calculează la 1 kWh de energie electrică transportată prin reţelele electrice de transport conform formulei: To = ( Ct + Rn + Dev ) / V

Unde: Ct – consumurile şi cheltuielile întreprinderii de transport şi dispecerat;

Rn – rentabilitatea activelor noi (investiţiilor);

Dev – devierile financiare

V – cantitatea de energie electrică transportată prin reţele de transport.

Este stabilită metodica unică de determinare, aprobare şi aplicare a tarifelor pentru serviciile de distribuţie şi livrare a energiei electrice consumatorilor finali.

Prezenta Metodologie stabileşte:

-    componenţa consumurilor şi cheltuielilor, care se includ la calcularea tarifelor;

-    metoda de calculare a rentabilităţii investiţiilor efectuate de către întreprinderi;

-    modul de determinare, aprobare şi aplicare a tarifelor de bază;

-    modul de ajustare a tarifelor de bază pentru perioada de valabilitate a Metodologiei.

Tariful de livrare a energiei electrice consumatorilor se calculează conform formulei:

Unde: CEj – costul energiei electrice procurate de către întreprinderea de distribuţie în anul „j”;

EIj – volumul energiei electrice livrat consumatorilor în anul „j”, care se determină conform formulei:

TFj – tariful pentru serviciilor de transport şi dispecerat a energiei electrice prin reţelele de transport;

LDj – consumul tehnologic şi pierderile comerciale de energie electrică admise în reţelele de distribuţie, care constă din suma consumului tehnologic şi pierderilor comerciale.

Ţinând cont de faptul, că consumul tehnologic şi pierderile de energie depind de mai mulţi factori (schema reţelelor electrice, sarcină, anotimp etc.), care diferă de la lună la lună, prezenta Metodologie prevede, că întreprinderile de distribuţie aprobă nivelul pierderilor de energie pentru fiecare lună a anului calendaristic, în limita nivelului mediu anual stabilit în Anexa la prezenta Metodologie, după coordonarea acestora cu ANRE.

Tariful pentru serviciul de distribuţie şi furnizare a energiei, se calculează în baza formulei:

UDCj = (CDj + Rnj ) / EIj

Unde: CDj – consumurile şi cheltuielile aferente serviciului de distribuţie şi furnizare a energiei electrice;

Rnj – rentabilitatea activelor noi (investiţiilor) în anul „j”;

Desv j – devierile financiare obţinute în anul tarifar precedent ce trebuie trecute în tariful anului curent.

Tarifele la livrarea energiei termice

În R. Moldova, potrivit Hotărârii Consiliului de Administrare al ANRE Nr.114 din 26.12.2003, este stabilită Metodologia calculării, aprobării şi aplicării tarifelor de livrare a energiei termice consumatorilor finali. Metodologia în cauză stabileşte:

1.componenţa consumurilor şi cheltuielilor, care se include la calcularea tarifelor;

2.metoda de calculare a rentabilităţii investiţiilor efectuate de către întreprinderi;

3.modul de determinare, aprobare şi aplicare a tarifelor.

Tariful de livrare a energiei termice consumatorilor finali se stabileşte pentru fiecare întreprindere în parte la 1 Gcal energie termică livrată conform formulei:

Tet = [ (CP + CD) / Etl ] + D       

CP – costul energiei termice; Etl – volumul energiei termice livrat consumatorilor; CD – costul serviciilor de transportare, D – devierile financiare înregistrate în anul tarifar precedent.

29.Particularităţile formării preţurilor în cadrul comerţului extern.

Particularităţile formării preţurilor în cadrul comerţului extern.

Noţiunea de preţ este comună atât pieţei interne a unei ţări, cât şi celei externe, adică preţul reprezintă suma de bani pe care intenţionează să o obţină vânzătorul şi pe care este gata să o plătească cumpărătorul sau expresia bănească a unui produs care este realizat pe piaţa internaţională. El este caracterizat prin următoarele trăsături:

a) este preţul la care se înfăptuiesc tranzacţiile de import-export de proporţii mari, excluzându-se relaţiile de barter, compensările, livrarea mărfurilor în cadrul ajutoarelor umanitare, realizarea producţiei firmelor mixte ş.a;

b) este preţul care se foloseşte în cadrul tranzacţiilor regulate pe cele mai importante pieţe;

c) este preţul tranzacţiilor, unde plăţile se efectuează în valută liber convertibilă.

Factorii ce determină nivelul preţurilor mondiale:

·   capacitatea de cumpărare a clientului;

·   volumul producţiei care îl interesează pe cumpărător;

·   caracteristicile produsului şi utilitatea lui;

·   volumul producţiei livrate de vânzător;

·   cheltuielile de producţie aferente fabricării şi realizării.

Fundamentarea preţurilor în comerţul extern este un proces mult mai complex ca determinarea preţurilor la nivel naţional. Aceste diferenţe rezultă din mai multe cauze, şi anume: rolul statului în formarea preţurilor diferă de la o ţară la alta; piaţa internaţională presupune mai multe componente decât piaţa naţională; productivitatea muncii diferită; pentru fiecare ţară este specifică politica bugetară, monetară, valutară, fiscală; preţurile de export sunt mai mari decât preţurile din interiorul ţării, fiindcă ele conţin mai multe elemente structurale (cheltuieli de transport, taxe vamale).

30.Categoriile de preţuri practicate în relaţiile economice internaţionale.

Categoriile de preţuri practicate în relaţiile economice internaţionale.

Totalitatea factorilor care participă la formarea preţurilor mondiale determină existenţa mai multor forme de preţuri pentru unul şi acelaşi produs:

1) Cotaţiile la bursă, care determină preţurile principalelor materii prime, cum sunt: produsele alimentare, materialele, produsele petroliere, cerealele, bumbacul, pieile, produsele din lemn, zahărul, cauciucul etc. Prin intermediul lor, ţările dezvoltate influenţează cererea şi oferta, reuşind să stabilească preţuri la materiile respective, în general, sub valoarea lor economică, obţinând avantaje însemnate în schimburile comerciale cu ţările în curs de dezvoltare. Formarea preţurilor de bursă este rezultatul stabilirii punctului de echilibru valoric între totalitatea ofertelor şi totalitatea cererilor prezentate. Cotaţiile se stabilesc zilnic sau de câteva ori pe săptămână, se afişează la sediile burselor şi se publică în buletinele oficiale de cursuri (cotaţii).

2) Preţurile de licitaţie, care se stabilesc pentru anumite categorii de mărfuri organizate în cadrul unor organizaţii comerciale autorizate. Frecvent se stabilesc preţuri de licitaţie pentru obiecte de artă, echipamente de investiţii, mijloace de transport cât şi pentru realizarea unor obiecte industriale, turistice, social-culturale, construcţii de poduri, drumuri, porturi etc. preţurile de licitaţie se pot forma prin metoda preţului minim de strigare, stabilit de vânzător în acord cu societatea de licitaţie, fie prin metoda de scădere a preţului, când preţul maxim de strigare se reduce succesiv până cumpărătorii acceptă preţul.

3) Preţurile de tranzacţie, se determină pentru fiecare partidă de mărfuri ce face obiectul contractelor curente sau de lungă durată şi se stabilesc pe bază de tratative între exportatori şi importatori.

4) Preţurile de listă se stabilesc de către producători ţinând seama de condiţiile lor de fabricaţie şi de preţurile firmelor concurente, se înscriu în cataloage şi se comunică potenţialilor cumpărători. Aceste preţuri se practică pentru mărfurile fabricate într-o largă gamă sortimentală. O variantă a preţului de listă constituie preţul afişat, stabilit de pe poziţii de forţă economică de către organisme internaţionale ale producătorilor exportatorilor, fără participarea cumpărătorilor. De ex. preţul la ţiţei stabilit de către OPEC.

5) Preţurile de acord se stabilesc pe baza unor acorduri internaţionale încheiate între firme sau ţări importatoare şi au în vedere mărfurile cu pondere mare în schimburile internaţionale.

31.INCOTERMS – standard internaţional de interpretare al regulilor comerciale.

„INCOTERMS” reprezintă un set de  termeni in domeniul comertului international de marfuri care sunt aplicabile pe  teritoriul european.Ca forta juridica aceste reguli  au un caracter facultativ, aplicinduse daca partile au facut trimitere in contract la o regula INCOTERMS.

In aceste reguli sunt stabilite conditii concrete cu privire la obligatiile si riscurile fi=ecaruia din partile participante la contract cu privire la locul si modul de expediere,plata, TVA,cine suporta riscurile.

    Conform Incoterms 2000, termenii au fost impartiti in  4 grupuri:

EXW – franco-uzină (ex-works)

Grupa F – Transportarea de bază neachitată –stipuleaza conditiile potrivit carora vinzatorul isi asuma obligatia de a preda marfa transportata.

FCA – expediere franco (FREE CARRIER)

FAS – predare sotto palanco –franco  la nava (FREE ALONGSIDE SHIP)

FOB – franco bord (FREE ON BOARD)

Grupa C - Transportarea de bază achitată –include conditii potrivit  carora vinzatorul are oblig. sa incheie conditii de transport fara sasi aume rriscul de pirderi,fara sa suporte ch. suplimentare, ce ar putea supravietui dupa incarcarea mij. de transport..

CFR – cost şi navlu (COST AND FRIGHT)

CIF – cost, asigurare, navlu (COST, INSURANCE, FRIGHT)

CPT – expediere achitată către (CARRIAGE PAID TO)

CIP – expediere, asigurare ( CARRIAGE AND INSURANCE PAID TO )

Grupa D – Sosirea (vânzătorul suportă costul şi riscurile cu transportarea mărfii până la destinaţie)

DAF – livrat la frontieră( DELIVERED AT FRONTIER )

DES – livrat de pe navă (DELIVERED EX SHIP

DEQ – livrat de pe chei(DELIVERED EX QUEY )

DDU – livrat fără vămuire (DELIVERED DUTY UNPAID )

DDP – livrat cu vămuire (DELIVERED DUTY PAID)

Conditia E este conditia in care obligatiile vinzatorului sunt minime, astfle  ca aceasta trebuie sa puna marfa la dispozitia  cumparatorului la locul cuvenit.

Conditiile  din  grupul F obliga vinzatorul sa livreze  marfa in vederea transportului.

Conditiile gr. C obliga ca vinzatorul sa contracteze transportul conform uzantelor pe CH. Proprii.

Conditiile D- pt. Sosirea marfurilor la locul sau punctul de destinatie convenit la  frontiera sau pe teritoriul tarii import, vinzatorul suporta riscurile si costurile.

32.Sistemul informaţional modern al preţurilor şi tarifelor.

Prin sistemul informaţional al preţurilor şi tarifelor (SIPT) se are în vedere asigurarea unui instrument de cunoaştere a nivelului, structurii şi evoluţiei preţurilor care are menirea de a completa sistemul informaţional economico-social existent. Un SIPT modern trebuie să asigure respectarea următoarelor obiective:

·   Cunoaşterea nivelului, structurii, evoluţiei şi tendinţei preţurilor nominale, precum şi a influenţelor provenite din modificarea lor;

·   Obţinerea şi asigurarea le diferite verigi organizatorice a unui volum de informaţii privind nivelul, structura şi evoluţia preţurilor la principalele produse şi servicii, informaţii necesare pentru adoptarea deciziilor corespunzătoare şi pentru informarea sistematică a instituţiilor statale asupra mişcării preţurilor în economie;

·   Realizarea unei serii de date privind dinamica şi structura preţurilor la principalele produse şi servicii în vederea elaborării unei prognoze de preţuri pe perioade scurte, medii sau lungi,

·   Corelarea datelor şi indicatorilor privind structura şi evoluţia preţurilor cu datele şi indicatorii existenţi, referitori la costuri, profit, accize, TVA şi alte elemente de preţuri;

Elementele principale ale unui SIPT sunt următoarele:

-    Indicii de preţuri, permit analiza valorii producţiei şi circulaţiei mărfurilor în dinamică în funcţie de modificarea cantităţii producţiei şi a preţurilor ei,

-    Preţurile medii,, caracterizează şi ele dinamica preţurilor.

-    Preţurile curente, care sunt folosite la determinarea volumului valoric a unui şir de indicatori (PIB, PNB, VN)

-    Preţuri constante, ce sunt utilizate pentru asigurarea comparabilităţii în timp al indicatorilor menţionaţi mai sus.

-    Preţurile comparabile, sunt preţurile practicate la stabilirea dinamicii indicatorilor valorici pe o perioadă mai mare şi în care s-au practicat mai multe preţuri constante.

SIPT cuprinde trei subsisteme principale:

1.subsistemul informaţional al preţurilor la produsele industriale;

2.subsistemul informaţional al preţurilor de consum;

3.subsistemul informaţional al preţurilor produselor agricole.

33.Determinarea nivelului de preţ în cadrul analizelor statistice.

Evaluarea nivelului preţurilor este prima etapă în cadrul analizei statistice a preţurilor.. Deosebim nivel individual, mediu şi general al preţurilor.

Nivelul individual de preţ este o mărime absolută şi reprezintă cantitatea de bani achitată în schimbul unei unităţi de bun.

Nivelul mediu de preţ reuneşte preţurile individuale în cadrul unui grup de mărfuri. Practica statistică utilizează mai multe variante de determinare a preţului mediu, şi anume:

1) media cronologică simplă;

2) media cronologică compusă;

3) media aritmetică;

4) media armonică.

Media cronologică simplă se foloseşte atunci când între momentele înregistrării preţurilor este aceeaşi perioadă de timp, de exemplu nivelul preţurilor se înregistrează la începutul fiecărei luni.

unde: P(med) – preţul mediu;

t – numărul lunilor în perioadă.

Media cronologică compusă se foloseşte atunci când între momentele înregistrării preţurilor nu este aceeaşi perioadă de timp. Relaţia de calcul a indicelui mediu cronologic este:

                  P(med)  =   ∑( P(med)I x ti)/ ∑ ti

unde: P(med)I – preţul mediu pe perioada I;

ti – numărul lunilor în perioada i.

Media aritmetică se foloseşte atunci când există date referitor la volumul fizic sau raportul procentual privind cantitatea mărfurilor realizate. Relaţia de calcul a mediei aritmetice este:

                                     P(med) =  ∑ (P x Q)/ ∑ Q

unde: Q – cantitatea mărfurilor realizate exprimată în unităţi naturale de măsură

Media armonică se foloseşte atunci când se duce evidenţa volumului vânzărilor corespunzător diferitor niveluri de preţuri. Relaţia de calcul este:

      P(med) = ∑ (P x Q)/ ∑ ((P x Q)/P)

 Nivelul general al preţurilor reuneşte nivelurile preţurile (tarifelor) anumitor produse (servicii ) în cadrul coşului minim de consum.

34.Calculul indicilor sistemului informaţional al preţurilor.

Indicii de preţuri sunt mărimi relative ce caracterizează evoluţia medie a preţurilor în timp şi raportul reportul dintre preţuri în spaţiu (teritorial). Ele se exprimă sub formă procentuală sau sub formă de coeficienţi. Indicii de preţuri pot fi individuali şi sintetici, agregaţi sau de grup.

Indicele individual măsoară variaţia preţurilor unui singur produs la două date diferite.

           IP =   Pi1 / Pi0             

unde: Pi1 – preţul bunului I în perioada curentă;

      Pi0 – preţul bunului I în perioada de bază.

Indicele agregat reprezintă forma de bază a indicilor sintetici (de grup) şi se determină ca raport între două sume de produse, două agregate, calculate prin evaluarea cantităţilor care compun structura indicelui în preţurile curente şi în preţurile perioadei de bază. În funcţie de ponderile folosite (cantităţile de produse din perioada curentă sau cea de bază) sunt cunoscute şi aplicate trei tipuri fundamentale de indici:

1.Indicele Laspeyres este un indice agregat de preţuri care are în construcţia sa ponderile perioadei de bază.

dPl=(Spt;i*q0i)/(Sp0;i*q0;i)*100;
dQl=(Sp0;i*qt;i)/(Sp0;i*q0;i)*100.

unde: P1Q0 – valoarea cantităţilor de produse

vândute în anul de bază în preţurile anului curent;    P0Q0 – valoarea cantităţilor de produse din anul de bază în preţurile anului de bază.

Acest indice are o aplicabilitate largă deoarece este uşor de calculat. Se poate folosi cu succes în cazul produselor la consumuri relativ constante, cu cerere neelastică şi de strictă necesitate şi în baza lui se poate realiza indexarea veniturilor populaţiei.

2.      Indicele Paasche este un indice agregat de preţ în construcţia căruia se folosesc ponderile din perioada curentă.
dPp=(Spt;i*qt;i)/(Sp0;i*qt;i)*100;
dQp=(Spt;i*qt;i)/(Spt;i*q0;i)*100.

unde: P1Q1 – valoarea cantităţilor de producţie din anul curent, exprimată în preţurile anului curent;

P0Q1 – valoarea cantităţilor de producţie din anul curent, exprimată în preţurile anului de bază.

Acest indice are un şi de avantaje, şi anume:

-    posedă proprietatea de agregare, permiţând astfel analiza evoluţiei preţurilor, atât pe principalele produse şi grupe de mărfuri, cât şi pe ansamblul mărfurilor din economie;

-    prin folosirea ponderilor din perioada curentă asigură o structură de consum la zi (actuală) şi dă posibilitatea calculării plăţilor plăţilor suplimentare sau a economiilor efective pe care le realizează populaţia ca urmare a majorării sau reducerii preţurilor.

Principalul neajuns al Ipp este că ponderile perioadei curente care se folosesc în construcţia sa reflectă structura actuală a consumului şi ea este comparabilă numai cu preţurile din perioada curentă, nu şi cu cele din perioada de bază.

3.      Indicele Fisher, care reprezintă media geometrică a indicelui Laspeyres şi Paasche.

            Ifp = radical( Ilp x Ipp);
adica, dPf=radical din dPl*dPp.

Fisher consideră că aceasta este „indice ideal” întrucât întruneşte toate condiţiile cerute unui indice şi exclude toate neajunsurile celor enumeraţi mai sus.

35.Utilizarea IPC la determinarea nivelului inflaţiei.

Inflaţia reprezintă creşterea nivelului general al preţurilor. Preţurile au tendinţa de a creşte inegal, de acea în cazul creşterii nivelului general al preţurilor unele mărfuri se scumpesc mai repede, altele moderat, iar altele în genere chiar se ieftinesc.

Inflaţia poate fi determinată cu ajutorul indicelui de creştere a nivelului general al preţurilor. Cel mai răspândit indice este indicele preţurilor de consum (IPC), care de obicei se determină după metoda Laspeyres. IPC caracterizează schimbarea nivelului general de preţuri la mărfurile şi serviciile cumpărate, folosite sau achitate de către populaţie în perioada curentă faţă de perioada de bază. Calculul IPC se face în baza structurii cheltuielilor, conform investigaţiei selective a gospodăriilor private şi a înregistrării preţurilor la 1500 denumiri de mărfuri (servicii), care sunt prezentate în toate formele de comerţ şi sfera serviciilor în 750 centre din 11 oraşe ale republicii. IPC poate servi drept reper şi pentru indexarea veniturilor băneşti a populaţiei.

Pentru determinarea ratei inflaţiei poate fi folosit şi indicatorul capacităţii de cumpărare a valutei, care se calculă în calitate de indice invers proporţional indicelui nivelului general al preţurilor.