Exam Marketing
1. Esenţa şi conţinutul politicii de marketing.
Politica de mk – conduita
pe care o adopta o firma privind dimensiunil si structura gamei sortimentale de
produse si servicii pe care le fabrica sau comercializeaza. Politicade mk
contine un set de strategii si tactici adecvate conditiilor in care firma isi
dezvolta activitatea.
Tactica de mk –
modalitate concreta de punere in aplicare a unei anumite strategii de mk.
Strategie de mk – un
ansamblu de proceduri si principii care orienteaza activitatea de mk. Ea este o
componenta a politicii de mk, incluzand mijloacele pe care intreprinderea
urmeaza sa le utilizeze pu realizarea obiectivelor pe piata pe care si le-a
propus.
2. Obiectivele de marketing a întreprinderilor
industriale.
Obiectivele de mk tre sa fie masurabile, in timp, realiste.
A.economice/cantitative- sunt cele care
vizeaza :
· Dezvoltarea intreprinderii
· Diversificarea activitatilor
· Cresterea volumului de vinzari
· Patrunderea pe noi piete
· Cresterea cotei de piata
· Cresterea numarului de clienti
· Cresterea competitivitatii produselor
· Diversificare/innoirea sortimentului de produse
· Fidelizarea clentelei
· Restringerea de pe o piata
B.Sociale/calitative
· Imbunatatirea climatului din colectiv
· Dezvoltarea culturii corporative
· Motivarea personalului din sfera mk
· Oferirea de prime de asigurarea suplimentare
· Oferirea de foi de odihna
· Cresterea imaginii intreprinderii, produselor, marcilor,
personalului.
· Realizarea de acte de caritate, filantropice, etc
3. Tactici de marketing a întreprinderilor
industriale.
Tactica de
mk - modalitatea concreta de realizare a
strategiei/activitati la nivel operational prin utilizarea instrumentariilor de
mk.
Continutul
tacticii de MK depende de:
-situatia din cadrul pietii
-obiectivele pe care ni le propune intreprinderea
-modalitatile concrete de atingere a aceptor obiectivestrategia de menţinere – solicită doar eforturi de păstrare a nivelului cererii;
strategia de demarketing – aplicabil in cazul unei cereri excessive si care trebu temperate.
-colectiva (apartine unei uniuni, asociatii cu m m pers fizice/ juridice)
-verbala (constituite din cuvinte, nume, presume, litere, cifre)
-figurativa (reprezentari grafice, plane, forme tridimensionale)
-combinate (alcatuite din elemente verbale si figurative)
-de fabrica (apartine intreprinderii producatoare)
-de comert (apartine intreprinderii de comert)
- preţurile nu le vor depăşi pe acelea cerute de concurenţii apropiaţi.
- preţurile vor fi stabilite astfel încât să descurajeze pătrunderea de noi firme pe piaţă.
- preţurile trebuie să asigure o recuperare a investiţiei, nu mai mică de x la sută.
-alegerea retelelor
-programarea mijloacelor de transport
-canale scurte
-canale lungi
- distributie selectiva
- distributie exclusiva
-sisteme de aprovizionare (ritmicitate, marimea lotului)
-dupa amploarea si marimea cheltuielilor: ofensiva; defensiva
-in dependenta de sfera activitatii: concentrata, diferentiata, nediferentiata
-cine organizeaza? cu forte proprii, institutii specializate
-dupa suma alocata anul precedent
-stabilirea unui % din suma de afaceri
-comparativ cu cel al concurentilor
-prin evaluarea cheltuielilor necesare
Tactici:
Tactici
de antiMK- urmăreşte desfinţarea totală a unei cereri
neplacute: ţigări,droguri,etc.)
strategia
de MK conventional – se poate adopta în cazul unei cereri negative
str.
de stimulare – este adaptată când cererea este inexistentă,cand
aceasta trebuie sa fie creata;
str.
dezvoltarii – operant in cazul unei cereri ascunse, care trebuie
dezvoltata
strategia
de remarketing – se adoptă în cazul unei cereri în declin
strategia
de sincromarketing – se recomandă când firma este mulţumită de nivelul
cererii, dar nu şi a eşalonării acesteia în timp
4. Esenţa conceptului de marketing mix.
Mix de mk – intrument de realizare a politicii de mk a
firmei care a re la baza cei 4P.
Creatorul mix-ului de
mk a fost profesorul universitatii Harvard –Neil Borden, care considera ca in
componenta mix-ului intra: dezvoltarea produsului si a pretului; adaptarea
marcilor; canalele de distributie, vanzarea directa; publicitatea; promovarea;
expunerea la raft s.a.
La nivelul fiecarui
dintre cele 4P se pot evidentia submixuri:submix de pret,produs,plasament,promovare.
Mixul de mk acupa o
pozitie centrala in practica si teoria de mk. El sprijina realizarea
obiectivelor si a strategiilor de mk in practica economica.
5. Produsul în viziunea marketing.
Produsul – este tot c poate fi oferit pe piata, astfel
incat sa fie recunoscut, cumparat sau consumat pt a satisface o necesitate. (ph
Kotler)
Produsul
total in viziunea de mk cuprinde :
·
Componente corporale referitoare la atributele
merceologice, ambalaj,caracteristicile functionale s.a.
·
Componente acorporale- numele, marca, protectia
legala, pretul, serviciile oferite, termenul de garantie, etc.
·
Comunicarile privind produsul-ansamblul informatiilor pe care
producatorii le emit in directia consumatorilor potentiali si existenti ;
·
Imaginea produsului-sinteza a reprezentarilor
mentale detinute de catre consumator referitoare la produs.
Conform Kother, produsul are 5
nivele :
Produs
de baza – nucleul produsului ;
Produs
generic – ceia ce se cunoaste imediat ca fiind oferta ;
Produs
asteptat – care corespunde multimii atributelor pe care cumparatorul vrea sa le
vada
Produs
global
Produs
largit – ex : livrare,instalare,garantie, creditare s.a.
6. Decizii de marketing referitor la gama de
produse a întreprinderii industriale.
Gama de
produs – ansamblul de articole sau servicii pe care intreprinderea poate sa le
ofere consumatorului. Ea cuprinde un numar de linii de produse si este cu atit
mai diversificata cu cit este mai mare numarul de linii de produse abordate.
Linii de
produse – bunurile sau serviciile ce au caracteristici comune.
Decizii referitoare la gama de
produse :
Largimea
gamei- numarul de linii de produse care o compun
Profunzimea
gamei – indica nr de modele de produse care se ofera prin intermediul fiecarei
linii de produse ;
Lungimea
gamei- masoara numarul total de produse ce pot fi comercializate ;
Omogenitatea
gamei- coerenta gamei.
7. Conceptul de poziţionarea a produselor în
viziunea de marketing.
Pozitionarea produselor – plasare imaginara a
produsului/serviciului in mintea consumatorului.
Etape:
· indentificarea caracteristicilor de pozitionare si
ierarhizare
· concretizarea pozitiei produselor concurente;
· pozitionarea preferintelor consumatorilor
· analiza comparative: indentificarea niselor de piata;
· pozitionarea proriu-zisa a produselor.
8. Politica de marcă a întreprinderii
industriale.
Marca – nume , termen, semn, simbol,
desen folosit de o intreprindere pu a se diferentia de alte intreprinderi ce au
produse identice sua similare.
Functiile marcii :
Functiile marcii :
1.Identificarea produsului
2.garantia calitatii
3.stimuleaza cumpararea produsului
4.controleaza piata
5.protectia legala a produsului
6.stimuleaza solicitarea si cumpararea produselor.
Principalele tipuri de marci:
-individuala (apartine unei singure persoana fizice sau juridice
sau unei singure intreprinderi)
Cerintele fata de o marca :
1.sa fie concisa
2.sa contina careva info despre produs
3.sa nu sune incomod in alte limbi
9. Decizii de marketing referitor la ambalajul
produselor.
Ambalarea-activitatea de proiectare
si fabricare a unui container sau a unui material protector pt un anumit
produs.
Functiile ambalajului :
1.de a cuprinde si a pastra produsul ;
2. functia de comunicare a consumatorului ;
3. functia de lansare pe piata a produsului nou.
Decizii
in domeniul ambalajului : designul; element al marcii;
standardizarea amabalajului; pret relativ.absolut; materialul din care se
confectioneaza; locul, marimea, continutul etichetei.
Tipuri ambalaje: ambalaj primar,secundar si de
transport.
10. Ciclul de viaţă al produsului şi rolul lui în
luarea deciziilor de marketing.
Ciclu de
viata – intervalul de timp din momentul lansarii pina la disparitie a produsului.
1.Faza de lansare – presupune manifestarea cererii pu produsul in
cauza, purtatorii acestuia fiind consumatorii « curiosi ».
Caracteristici : profit
scazut ; pret mare ; distributie selectiva ; publicitate
intensa.
Obiectiv : de a constientiza
consumatorul, prin atragerea inovatorilor, si aliderilor de opinie.
2. Faza de crestere- evolutia favorabila a vanzarilor.
Caracteristici : crestere profit ;
distributie intensiva ; produsul incepe sa se diferentieze.
Obiectiv: dezvolt. cererii preferentiale
de marca prin extinderea distributiei si liniei de produse.
3.Faza de maturitate – stabilizarea vanzarilor.
Caracteristici : profituri reduse ;
publicitate moderata ;cpreturi mentinute la nivel inalt.
4.Faza de declin – atunci cand produsul se uzeaza moral, nemaiputand
rs la cerintele consumator.
Caracteristici : pierderi ;c
distributie de tip selectiv ; publicitate de minima intensitate.
Tipuri
de cicluri de viata : Traditional – ciclu bun ; Comprimat
– cu perioada lunga de declin ;
Sezonier – ciclu cu descrestere lenta a
declinului ;
Revigorat
– ciclu scurt(produse cu esec)
11. Procesul de creare a noilor produse ca parte
componentă a politicii de produs a I.I.
1.Generarea ideilor
care contin surse interne sau externe.
2.Inventarierea ideilor-prin
originalitate importanta
inovatiei+competenta firmei.
3.Evaluarea tehnico-economica si selectarea ideilor-fezabilitate
tehnica, renatbilitate, eficienta de piata.
4.Elaborarea si testarea
conceptului de produs - se descrie ideea, se elaboreaza alternative ale
produsului.
5.Elaboraea startegiei de mk si analiza financiara :
marimea, structura pietei; pozitionarea si volumul posibil al vinzarilor;
distributia si costurile ; profitul estimat.
6.Dezvoltarea produsului
7.Testarea produsului in
conditiile pietei :teste de simulare, teste de control, teste standart.
8.Lansare si difuzarea noului
produs ; Cind ? ; Unde ?;Cui ?; Cum ?
9.cercetarea comportarii
produsului in consum.
Avantajele
lansarii produselor noi :
· Posibilitatea obtinerii veniturilor mari pe termen
lung ;
· Imbunatatirea imaginii intreprinderii ;
· mai buna utilizare a capacitatii de productie.
12. Strategii tipice de marketing în domeniul
produsului.
In functie de gradul de
inoire a produsului:
Str mentinerii gr de noutate,prin introducerea si eliminarea,anual a
aceluiasi nr de articole
Str perfectionarii produselor – imbunatatirea permanenta a calitatii
produselor;
Str innoirii produselor – lansarea unor produse noi, pe acelasi segment de
piata su pe unul nou.
In functie dedimensiunile
gamei de produse:
Str stabilirii sortimentale-
mentinerea dimensiunilor gamei de produse, urmarinduse in acelasi timp mentinerea
prestigiului pe piata.
Str de selectie – simplificarea gamei prin eliminarea produselor
neintrebate.
Str diversificarii sortimentale – caracterizata prin posibilitati
suplimentare de satisfactie a cerintelor consumatorilor: Tipuri: diversificare orizontala; verticala,latenta.
In functie de scopul urmarit
de intreprindere:
Str de crestere – vizeaza extinderea activitatii intreprinderii;
Str de selectie – alegerea din intreprindere a celor mai profitabile
produse.
13. Politica de preţ ca parte componentă a mixului
de marketing.
Pretul- o forma de masurare economica; cantitate de
bani platita pu cumpararea bunurilor sau serviciilor; este un raport intre
bunuri si bani.
Politica de pret – totalitatea deciziilor si a activitatilor
de tin de studierea factorilor de influenta si a metodelor posibile de formare
a preturilor, de rand cu aplicarea practica a lor.
Particularitatile politicii de pret:
· Nivelul
pretului poate inchide/deschide unele segmente de consumatori;
· De pretul
produsului/serviciului depinde modul de servire al clientului;
· Pretul
este un element de promovare al vanzarilor;
· Pretul –
factor ce comunica valoare produsului;
· Pretul –
singura componenta a mixului ce aduce profit;
· Pretul
este rezultatul interactiunii unor factori endogeni si exogeni ai
intreprinderii.
14. Structura preţului.
În activitatea oricărei întreprinderi producătoare de
bunuri şi servicii, preţul deţine un rol special,
de maximă importanţă pentru atingerea obiectivului final pe care aceasta şi-l
propune – maximizarea profitului.
Preţul este una din cele patru variabile clasice ale
mixului de marketing, care are cea mai mare influenţă în
activitatea întreprinderii în general, a celei de marketing, deoarece el
afectează nemijlocit şi promt: profitul, volumul vânzărilor, cota de piaţă şi poziţia pe care aceasta o ocupă pe piaţă.
Ca instrument al pieţii şi indicator esenţial al
realităţii economico-sociale preţul pieţii reprezintă “o
cantitate de monedă pe care cumpărătorul este dispus şi poate să o ofere
producătorului în schimbul bunului pe care acesta îl poate
oferi”
În cadrul mixului de marketing deşi preţul este
singura componentă care aduce venit, toate
celelalte componente generând doar cheltuieli, investiţii. De aceea pentru
producător fundamentarea lui este extrem de însemnată, de
mărimea lui depinzând direct profitabilitatea
întreprinderii.
15. Factorii consideraţi în stabilirea preţurilor.
A) Fctori interni:
Obiectivele
de Marketing: supravieţuirea
pe piaţă; maximizarea profitului curent; poziţionarea de lider după calitate; poziţionarea
de lider după cota pe piaţă; împiedicarea concurenţei.
Strategia
mix-ului de Marketing.
Firmele îşi poziţionează produsele pa baza preţului după ce se iau celelalte decizii
ale mix-ului de Mk
Costul de
producţie- totalitatea
cheltuelilor pe care le efectuiaza intrprinderea pu realizarea unui produs.
Etapa
ciclului de viată a produsului;
Strategia de
distribuţie –
influenţează preţul prin câştigarea accesului la canalele de distribuţie.
Strategia
de promovare – se
corelează, preţul, care devine instrument promoţional.
Organizarea internă – desemneaza
responsabilitatile in domeniul stabilirii si controlului pretului,in functie de
forma organizationala a firmei.
Considerente
organizaţionale – managerii
superiori.
B) Factorii externi:
1. Cererea pentru un bun reflectă
intensitatea nevoii pe care el o satisface şi se concretizează în cantitatea ce
se cumpără într-o perioadă dată, la un anumit nivel al preţului.
2. Concurenţa, ce reflectă structura
pieţii pe care firma îşi vinde produsul, se bazează pe interdependenţa ce
există între producătorii aceluiaşi produs, întrucât consecinţele acţiunii
unuia depind şi de reacţiile celorlalţi
producători
3. Oferta, determinată de capacitatea de
producţie a firmei va influenţa preţul, deoarece ea trebuie să aleagă între un
preţ mai mare cu oferta mică sau o ofertă mai mare cu un preţ mai mic.
Studierea cererii îi va permite să aleagă soluţie optimă.
4. Politica statului cu privire la
intervenţia în general în viaţa economică şi în special în domeniul preţului.
5. Alţi factori socio-economici cum ar fi:
conjunctura economică, faza ciclului economic, protecţia socială a
consumatorilor etc., de care fiecare firmă trebuie să ţină seama după caz.
6. intermediarii comerciali
16. Obiective în fixarea preţurilor.
- preţurile trebuie
să acopere în întregime costurile.
Cele
mai frecvente obiective sunt următoarele:
1. Obiectivele
legate de profit – se stabilesc atunci când firma este interesată de rezultatele
financiare imediate ce se reflectă în venituri.
2. Obiectivele legate de vânzări – se urmăresc
când: se pot obţine profituri mari prin controlul
pieţii, trebuie utilizată capacitatea de producţie existentă prin mărirea
producţiei dar cu costuri unitare scăzute şi profituri unitare
mici, care contribuie la profituri totale mari.
3. Obiectivele
legate de concurenţă –Preţul este de obicei folosit de firme
puternice în lupta pu câştigarea clienţilor concurenţilor sau a celor noi.
4. Obiectivele de status – se urmăresc când
se doreşte menţinerea situaţiei, deci stabilitatea
firmei sau continuarea mediului de afaceri favorabil şi aceasta presupune
alinierea la concurenţă. 5. Obiectivele legate de
consumator – care ţin seama de sensibilitatea
faţă de preţ a clientului.
6. Obiectivele
comerciale – au devenit importante în ultimele decenii întrucât
cele mai
multe produse se valorifică prin intermediari, prin comercianţi.
7. Obiective de formare a unei imagini a produsului şi a firmei pe
piaţă.
8. Obiectivele de supravieţuire – se urmăresc de
către firmele cu mare capacitate, care nu se pot
adapta rapid schimbării cerinţelor consumatorilor sau accentuării concurenţei.
9. Obiective
sociale – trebuie avute în vedere, întrucât în ultimele decenii
statul intervine în viaţa ec. şi pentru reglementarea unor situaţii pe piaţă.
10. Obiectivele
interne ale organizaţiei pot impune pe termen scurt modificări
ale preţului.
17. Strategia de stabilire a preţului în raport cu
cererea şi concurenţa.
Strategia produsului inalt:
Luarea caimacului – fixarea la lansarea unui produs pe piata,a
unui pret cat se poate de mare
Pret de smantanire
– se aplica cand cererea este
inelastica fata de pret. Caractere:
pret ridicat; vinzarea produselor catre clientii putin sensibili la pret.
Strategia de penetrare a pretului – consta
in cucerirea rapida a unui segment de piata, prin practicarea unui pret scazut. Se recomanda: cererea elastica; exista
amenintari de la concurenti.
Strategia pozitionarii pretului:
Str preturilor
inalte – realizarea unui
nivel ridicat al pretului prin avantaje deosebite pu client.
Str preturilor
medii – solicitarea unor
preturi medii la un nivel de calitate standart.
Str preturilor
joase – aspirarea la cel mai
scazut posibil nivel al pretului,la o calitate medie.
Strategia concurentei preturilor:
Str pretului lider – ofertantul pune pe piata cel mai inalt pret cu scopul
asigurarii pozitiei de lider
Str luptei
preturilor – ofertantul
solicita cel mai scazut pret pe piata pu a atrage clienti de la concurenti.
Str reactiei prin
pret – ofertsntul nu
actioneaza independent in stabilirea pretului sau, ci reactioneaza la
modificarea de pret al concurentei.
Strategia dinamicii preturilor:
Str preturilor
fixe – pretul ramine constant
o perioada de timp.
Str preturilor flexibile – preturile se adapteaza rapid la diverse
conditii de piata.
Str preturilor
pulsante – preturile se
modifica intr-un anumit ritm.
18. Procedura elaborării politicii de preţ.
1.Alegerea
obiectivului politicii de preţ: Obiective
legate de statutul intreprinderii: infruntarea concurentei; realizarea
stabilirii preturilor; postarea unei imagini favorabile.
Obiective legate de pret: maximizare profit; asigurarea lichiditatilor; indice
favorabil al investitii;
Obiective de vanzari: cresterea vol
vanzarilor; cresterea cotei de piata.
2. Determinarea
cererii.
Fiecării variante de
preţ îi corespunde un anumit nivel al cererii. Relaţia dintre preţ şi cerere
este pusă în evidenţă de curba cererii, fiind în mod normal un rapor invers
proporţional între cerere şi preţ. Metode
de determinare a formei curbei cererii.
a) analiza
statistică a datelor referitoare la preţurile practicate anterior, la vol vânzărilor
etc.
b) Experimentul.
Se practică preţuri diferite în anumite teritorii observând volumul vânzărilor. C) Chestionarea
consumatorilor.
3. Estimarea
costurilor
Cererea stabileşte
plafonul maxim de preţ, pe când costurile – plafonul minim.
Costul de producţie – ce reprezintă totalitatea cheltuielilor pe
care le efectuează întreprindere pentru realizarea unui produs. Suma tuturor
cheltuielilor făcute pentru realizarea produsului formează costul total. Costul mediu reprezintă costul unei
unităţi de produs – raportul dintre costurile totale şi cantitatea produsă.
4.Analiza
costurilor, preţurilor şi ofertelor firmelor concurente
după determinarea
limitei inferioare şi a celei superioare a preţurilor, firma va stabili mai
uşor preţul exact analizând costurile, preţurile şi posibelele reacţii la preţ
a concurenţilor.
Dacă oferta este
asemănătoare cu cea a concurenţei, firma va stabili un preţ apropiat de cel al
concurenţei. Dacă oferta este mai slabă – un preţ mai scăzut, dacă oferta mai
bună – va practica preţ mare, dar va urmări reacţiile concurenţei.
5.Alegerea metodei de stabilire a preţului
Metoda adaosului – aplicarea unui adaos standard la costul
produsului.
Metoda punctului Mort si
Rentabil – firma
determina pretul care ii garanteaza atingerea unei rate planificate de
rentabilitate a investitiilor. Rentabilitatea
= rata rentabilitatii x capital investit
Metoda valorii percepute
Metoda valorii – oferirea combinaţiei potrivite de calitate
şi servire bună, la un preţ rezonabil. Stabilirea preţurilor în funcţie de
concurenţă
6. Alegerea preţului final
Stabilirea preţului pe criterii psihologice. Consumatorii apreciază calitatea în funcţie
de preţ. Preţul de referinţă- pe care cumpărătorii şi l-au format în minte
analizând preţurile actuale, preţurile vechi. Un ofertant îşi poate expune
produsul printre produsele scumpe pentru a arăta că face parte din aceiaşi
clasă. Ofertanţii consideră că preţul trebuie să se termine în cifra 9.
Influenţa altor componente ale mixului
de MK. În alegerea preţului final se ţine cont de calitatea produsului şi
de publicitatea pe care o desfăşoară firma comparativ cu concurenţii.
Politica de preţuri a firmei.
Impactul asupra altor părţi. (distribuitori, concurenţi, furnizori,
statul).
19. Stabilirea preţului final, variaţii ale
preţurilor.
Preturi stabilite pe baza de
negocieri:
· Pu plata
imediata;
· Cumpararea
unei cantitati mari de marfuri;
· Achizitionarea
produselor sezoniere aflate la sfarsitul sezonului;
· Preturi
preferentiale in cazul unor distribuitori;
· Returnarea
modelului mai vechi in momentul cumpararii unui mai nou.
Pret corelat cu mix-ul de produse:
Preturi captive – produse asociate (ex: imprimanta +cartus)
Preturi pu ofertele pachet( ex abonament la teatru)
Preturi puproduse derivate (ex: pretul benzinei este influentat de
pretul titeiului)
Preturi optionale ( ex:pretul autoturismului + pretul dotarii
suplimentare)
Preturi diferentiate in functie de:
anumite crieterii geografice; categorii de consumatori; imaginea produsului;
locul vanzarii si menentul cumpararii.
Preturi psihologice(nu 1 leu dar 99
bani)
Pret de prestigiu – este un pret inalt ce promoveaza imaginea
de calitate a produsului;
Pret bazat pe
obiceiuri – pret traditional;
pret pe care consumatorii asteapta sa-l plateasca pt un anumit produs.
Pret profesionist – cuprinde specialisti dintrun anumit domeniu
de activitate: avocat,consultant.
Pret magic(par sau impar) – este pretul terminat in 0
cel par si in 9 cel impar.
Preturi promotionale- sunt preturi joase, avand ca obiectiv
promovarea produsului.
Preturi discriminatorii:
Descriminare intre
diferiti clienti – studenti,
pensionari, copii s.a.
Descr intre
produse – se vind la diverse
preturi cu versiune putin modificata ale aceluiasi produs.
Descr in functie
de loc – pretul de vanzare al
produsului difera mult in cazul cand cand se vinde in centrul si la periferiile
localitatii.
Descriminare in f
de timp – ex tarife diverse
pu telefon; electricitate in functie de zile sau ore s.a.
20. Conţinutul şi rolul distribuţiei ca parte
componentă a mixului de marketing.
Distributia – procesul de deplasare a bunurilor de la
producator la consumatorul final si alte fluxuri generate de aceste activitati.
Caracteristici:
§ Ch-le de distributie formeaza cca 45 % din
cele totale;
§ Asigura legatura spatiala si teporala dintre
producator si consumator;
§ Ea finalizeaza activitatea intreprinderii
producatoare.
Rolul distributiei:
Fata de producator. Distributia realizeaza o regularizare a activitatii
de fabricatie, permitandu-le acestora o esalonare a productiei pe parcursul
intregului an.
Fata de consumator. Distributia pune la disozitia acestora oricunde se
gasesc si cand isi doresc, bunurile necesare in cantitatile si sortimentele
solicitate.
21. Dimensiunile canalelor de distribuţie.
Canale de distributie – combinatie de unitati si functiuni prin care
se asigura realizarea actelor de vanzare – cumparare.
Dimensiunile:
Lungimea – nr de intermediari:
Tipuri: canale directe (producat- consumator) ; c.scurte(1 intermediar);
c.lungi (m.m de 2interm)
Latimea – nr de intermediar iprin care se organizeaza procesul de distributie
la fiecare etapa.
Adancimea – masura in care produsul este adus cat mai aproape
de consumator.
22. Categoriile canalelor de distribuţie.
Posibilităţi de integrare a procesului distribuţiei.
Circuit direct : producator –consumator
Avantaj:cheltueli
mici; contact cu consumatorii;
Dezavantaj: consumatorii sunt dispersati in teritoriu,
valoarea fiecarei cumparaturi este mica;
Circuit scurt: producator – intermediar – consumator.
Avantaj : sortimentul
de produse se transforma in sortimet comercial; creste nr de segmente de piata
servite;
Dezavantaj: ch-le de
circuit cresc; lipsa contactului cu consumatorii finali.
Circuit lung: producator – intermediar -....- intermediar –
consumator.
Avantaj: se latgeste
piata; sortimetu de produse se transforma in sortiment comercial;
Dezavantaj: ch-li de
circulatie mari; intreprindrrea pierde controlul asupra pretului.
Pe plan mondial se
observă o tendinţă de integrare a procesului de distribuţie care poate decurge
în 2 direcţii:
1. Pe
orizontală – integrarea întreprinderilor aflate la aceeaşi verigă a procesului
de distribuţie, dar la diferite canale de distribuţie.
2. Pe verticală
– în sfera de influenţă a unuia din participanţi ai procesului de distribuţie
se includ şi alţi intermediari ai acestui proces, aflaţi la diferite etape:
producătorul – angrosistul – detailistul.
Procesul de integrare
se face prin orice alipire , contracte, cumpărare a acţiunilor, prin putere,
prin contract de franciză, prin deţinerea holdingului.
23. Tipologia intermediarilor în procesul
distribuţiei.
Intermediari – agenti economici ce sunt implicati in
distributia, promovarea si comercializarea produselor firmei. Tipuri:
1. Comercianti:
angrosisti distribuitori si detailisti.
2. Agenti
comerciali: brokeri; agenti ai producatorului si comisionari.
Comerciantii – cei ce fac fapte de comert si cei care
detin titlu de proprietate supra unui produs.
Detailist – orice intreprindere comerciala a carei vol de
desfacere provine din comertul cu amanuntul. Tipuri: miniautoservice; hypermarket; supermarket; magazine
discount s.a.
!!!! Angrosistii
si detailistii actioneaza din cont si nume propriu.
Tipuri de angrosisti: 1.clasici –
cei cu oferta completa de servicii; 2.specializati la produse agricole; case de licitatii; 3.
Angr cu oferta limitata de servicii (cash &carry)
Agentii – actioneaza din cont strain cu nume strain . Tipuri: brokeri si agenti;
reprezentantii producatorului si detailistilor; comisionari.
Comisionari – agenti economici ce actioneaza din cont strain
cu nume strain.
Distribuitori – comercianti ce action din cont propriu si nume
strain. Tipuri: oficiali si
exclusivi.
24. Esenţa distribuţiei fizice.
Distributia fizica
(logistica) - reprezintă ansamblul de activităţi legate de mişcarea mărfurilor de la producător la consumator.
Logistica este o ştiinţă nouă ce cuprinde ansamblul activităţilor, mijloacelor, tehnicilor
legate de mişcarea efectivă (transport, expediţie, stocare şi manipulare) a bunurilor
materiale.
Scopul logisticii:
hdeterminarea necesităţii de mărfuri şi volumului de vinzări;
halegerea canalelor eficiente pentru distribuţia şi transportarea rapidă a produselor pe traseul producător-consumator;
htrebuie create condiţii favorabile de „intilnire” intre produse şi consumatorii finali.
Principalul obiectiv: previziunea circulaţiei mărfurilor pediferite trasee.
25. Procesul decizional în domeniul logisticii mărfurilor.
Sistemul
logistic este compus dintr-un ansamblu de activitati aflate in stransa
interdependenta, toate trebuind sa contribuie la realizarea politicii de marketing.
Intre aceste activitati, preambalarea, conditionarea, expedierea si receptia
produselor, distrbutia inversa, fluxurile informationale privitoare la
logistica produselor si altele.
Conducerea
acestui sistem si integrarea sa eficienta in realizarea obiectivelor de
marketing reprezinta o sarcina complexa si foarte greu de realizat. Procesul
decizional in domeniul logisticii produselor trebuie sa aiba in vedere cateva
elemente deosebit de importante. Desi diferite de natura, activitatiile din
lantul logistic au menirea ca, impreuna, sa asigure un flux eficient intre originea
si destinatia produsului.
Principalele operatiuni
logistice:
1. transporturile:
-satbilirea modalitatii de transportate
2. stocarea
produselor: adduce economii inportante de fonduri si are ca scop asigurarea une
aprovizionari curente, adaptate cererii cu costuri cat mai mici posibile.
3. depozitarea
marfurilor: asigurarea pastrarii si depozitarii marfurilor pe termen scurt sau lung
necesare procesului de productie sau livrarii catre consumatorii finali.
4. organizarea primirii:
-locul receptiei (la sediul furnizorului; la sectia de cale ferata,
port; la sediul beneficiarului)
-modalitatea receptiei ( cantitativa; calitativa )
-forma receptiei (integrala=se verifica fiecare unitate de marfa; prin
sondaj=in mod aleator se selecteaza un nr de marfuri)
5. sistemul
informational logistic: component sensibila, ce permite transformarea datelor
intr-o forma mai utila si mai accesibila, transferarea datelor in reteaua
legostica acolo unde ele sunt necesare, si stocarea acestor date pana can dele
sunt efectiv utilizate.
6. distributia inversa: recuperarea ambalajelor returnabile de la
consumator)
7. servirea clientilor: cercetarea cerintelor clientilor si nevoilor,
stabilirea nevoilor de logistica a lor s.a.
8. ambalarea: proiectarea de ambalaje satisfacatoare si crearea
posibilitatilor de protejare a marfurilor.
26. Alternative strategice de distribuţie a
întreprinderilor industriale.
1. dimensiunile
canalului:
-distributie directa
2. amploarea distributiei:
-distributie extensiva
3.
gradul de participare a firmei in activitatea canalelor de distributie:
-prin aportul propriu al intreprinderii
-exclusiv prin intermediari
-intr-o forma combinata
4.
gradul de control asupra distributiei:
-control total; - control
ridicat; - control mediu; - control scazut; - control inexistent.
5.
logistica marfurilor:
-modalitati de transportare
-modalitati de receptie
27. Particularităţi generale a distribuţiei
bunurilor de utilizare productivă.
Necesitatea unor cunoştinţe tehnice a
personalului.
Personalul de vînzare mai puţin numeros.
Vizita fiecărei întreprinderi cumpărătoare
solicită mai mult timp.
Acordarea atenţiei principale unui număr
limitat de clienţi.
Frecvenţa destul de ridicată a vînzărilor
directe.
Specializarea personalului de vînzare în
cadrul întreprinderii.
Conectarea geografica a utilizatorilor.
28. Variante de distribuţie a bunurilor de
utilizare productivă.
Dupa gradul de acoperire a
pietii:
Distributie intensiva (de masa) – alegerea de catre producator a unui nr mare
de intermediari care sa comercializeze marfurile lor prin toate debuseele
posibile.
Distrib selectiva – restrangerea nr intermediarilor care comercilizeaza
marfurile producatorului.
Distributie exclusiva – limitare nr intermediarilr care manipuleaza
bunurile/serviciile firmei prin acordarea dreptului de desfacere intr-un
teritoriu unui singur comerciant cu amanuntul.
Din punct de vedere al directiei
activitatilor producatorului:
Strategia PUSH (de impingere) – impingerea pe piata a unui volum m
mare de bunuri, fara a corespunde in tocmai cerintei clientilor; crearea nevoii
pe piata si impingerea produsului.
Strategia PULL (de tragere) – afla cererea din piata si raspunde la
ea; indeplinirea in tocmai a cererii clientilor la costuri mai scazute.
In fuctie de dimensiunile
canalului de distributie:
Distributie directa- vanzari directe catre utilizatori
Distributie pe canale scurte
Distr pe canale lungi
29. Criterii de alegere a canalelor de distribuţie
a bunurilor de utilizare productivă.
Nivelul adaosului comercial posibil.
Stabilitatea preţurilor.
Volumul serviciilor tehnice solicitate.
Mărimea posibilă a loturilor care pot fi
vîndute.
Puterea economică a întreprinderii
cumpărătoare.
Obiectivele activităţii de desfacere.
Cheltuielile de distribuţie
30. Distribuţia directă a bunurilor industriale.
Distributia directa – vanzari directe catre utilizatori( nu
exista intemediari). Ex: servicii de reparat incaltaminte; cumpararea painii
direct de la cumpor etc.
Distributia directa se
recomanda cand:
Produselele pot fi vandute in cantintati
suficiente de mari - vagonabile;
Cand exista o anumita concentrare a
utilizatorilor, carora le revine o parte din vanzari;
Sa se manifeste o cerere mare pu asistenta
tehnica calificata;
Se foloseste cand:
Produsele
se favrica la comanda utilizatorului;
Preturile
sunt supuse unor schimbari frecvente;
Veniturile
sunt sufucinet de mari, incat acopera ch-le de distributie directa;
Veniturile
au un nivel tehnic ridicat si solicita servicii aferente vanzarii. Ex: de
instalare.
31. Distribuţia bun indus prin intermediul întrepr
de comerţ cu ridicata (angros independ).
Distributia prin angrosisti
independenti,se recomanda:
In caz cand piata este dispersata astfel incat
volumul vanzarilor nu este suficient pu a justifica distributia directa;
Intermediarii pott deveni sursa importanta de
inform: oferte, furnizori, preturi s.a.
Se pot micsora ch-li necesare pu intocmirea si
evidenta documentelor vanzare-cumaprare;
Cand produsele intreprinderii in mare masura
sunt standardizate de producator;
Distributia prin intermediarii intreprinderii
uneori reduce semnificativ ch-le de transport.
32. Distribuţia bunurilor industriali prin
intermediari comerciali (angrosişti funcţionali).
Distributia prin angrosisti
functionali,se recomanda :
Cand producatorul incearca sa penetreze o
piata noua, putin cunoscuta;
Este m putin costisitoare decat prin
angrosisti independenti;
Dezavantaje:
* Este mai dificit de
realizat livrari urgente;
* Este dificila
acordarea unor servicii tehnice;
* Politica de pret in
acest caz este m putin flexibila ,deoarece pretul este stabilit de producator;
33. Gestiunea forţelor vânzării în întreprinderile
industriale.
Gestiunea fortelor de vânzare are în vedere planificarea, implementarea şi
controlul activitătilor desfăşurate de către acestea, respectiv, organizarea, recrutarea,
formarea, motivarea, monitorizarea şi evaluarea performantelor membrilor fortelor
de vânzare ale întreprinderii.
Coordonarea
activitătii fortei de vânzare este realizată de către managerul de vânzări.
Acesta are în vedere îndeplinirea sarcinilor de către subordonatii săi şi
răspunde de realizarea obiectivelor economice ale compartimentului pe care îl conduce,
având următoarele atributii specifice:
◙ elaborarea
strategiei de marketing în domeniul activitătii fortelor de vânzare;
◙ stabilirea
obiectivelor principale, pe termen mediu şi lung;
◙ crearea
structurilor organizatorice prin care să-şi poată îndeplini obiectivele propuse;
◙ recrutarea,
selectarea şi angajarea de personal care să îndeplinească sarcinile stabilite
în firma;
◙ instruirea personalului
pentru a dobândi cunoştintele necesare pu îndeplinirea sarcinilor;
◙ oferirea motivatiilor
care determina agentii de vânzări să actioneze la întregul lor potential;
◙ coordonarea şi
controlul activitătii fortelor de vânzare;
◙ evaluarea şi
retribuirea activitătii fortelor de vânzare.
34. Conţinutul şi rolul promovării vânzărilor ca
parte componentă a mixului de marketing.
Promovare –acea parte a procesului de comunicatie al
firmei prin care aceasta folosind un ansamblu de metode si tehnici speficice,
incearca sa influenteze comportamentul clientului.
Comunicarea - proces ce permite schimbul
de informaţii (mesaje) intre două părţi, dintre care una oferă, iar cealaltă
cere informaţiile (mesajele). Comunicarea poate fi personală,
atunci cand ofertantul se adresează unei singure persoane, (cazul vanzării
personale) sau masivă, atunci cand ofertantul se adresează unui
ansamblu de persoane (cazul publicităţii).
Procesul
de comunicare contine elementele:
• emitentul informaţiei;
• mesajul sau ideea care urmează să fie
transmise;
• mediul (sau canalul) prin intermediul căruia
se transmite mesajul;
•
receptorul (sau destinatarul) mesajului.
Rolul promovarii:
-de a informa potentialii clienti;
-de a convinge consumatorii; - de a impune consumatorii
sa actioneze;
35. Publicitatea ca componentă a politicii de
promovare.
Mixul promotional consta în selectarea si combinarea
principalelor instrumente promotionale - publicitatea,
promovarea vânzarilor, relatiile publice si vânzarea personala
- în vederea stimularii dorintei de cumparare pentru un anumit produs sau
serviciu, sau pentru a impune pe piata imaginea întreprinderii.
Publicitatea- orice forma impersonala de promovare si
prezentare a unor idei, bunuri, servicii sau chiar
întreprinderi, prin intermediul cuvintelor, imaginilor sau sunetelor, care este platita de un sponsor precis identificat.
Publicitatea ofera o mare flexibilitate, existând
posibilitatea de a se adresa atât unei audiente
foarte largi cât si posibilitatea de concentrare pe un segment de piata îngust.
Întreprinderea (sponsorul) poate controla continutul mesajului transmis
si locul de transmitere. Obiectivul principal este
sa se ajunga la o audienta cât mai mare, cu un cost rezonabil,
pentru a informa publicul de existenta întreprinderii sau produsului si pentru
a crea atitudini favorabile.
36. Promovarea (stimularea) vânzărilor şi
manifestări promoţionale ca componente a politicii de promovare.
Mixul promotional consta în selectarea si combinarea
principalelor instrumente promotionale - publicitatea,
promovarea vânzarilor, relatiile publice si vânzarea personala
- în vederea stimularii dorintei de cumparare pentru un anumit produs sau
serviciu, sau pentru a impune pe piata imaginea întreprinderii.
Componentă a activităţii promoţionale a
intreprinderii, promovarea vanzărilor poate fi definită drept un ansamblu de
activităţi, indreptate către intermediari, vanzători sau consumatori, in scopul
stimulării creşterii vanzărilor, pe termen scurt. Aceasta modalitate promotionala
utilizeaza cupoanele, mostrele gratuite, reducerile de pret, vânzarile grupate, jocuri, concursuri si demonstratiile s.a. si câstiga o
popularitate tot mai mare printre consumatori. Costul pe
consumator este moderat, flexibilitatea medie dar întreprinderea
controleaza în totalitate mesajul transmis si locul de plasare. Acest instrument urmareste cresterea vânzarilor pe termen scurt prin
stimularea impulsului de cumparare.
37. Relaţiile publice (public relations) ca
componentă a politicii de promovare.
Mixul promotional consta în selectarea si combinarea
principalelor instrumente promotionale - publicitatea,
promovarea vânzarilor, relatiile publice si vânzarea personala
- în vederea stimularii dorintei de cumparare pentru un anumit produs sau
serviciu, sau pentru a impune pe piata imaginea întreprinderii.
Relaţiile publice - ansamblu de activităţi
desfăşurate de o intreprindere in scopul caştigării increderii, sprijinului,
respectiv acceptării publicului vizat, in legătură cu produsele sau activităţile
acesteia.
Relaţiile
publice vizează menţinerea unor relaţii pozitive cu colaboratorii, concurenţii
şi cu publicul, asigurand astfel o imagine favorabilă intreprinderii, cat şi la
neutralizarea şi contracararea informaţiilor şi atitudinilor negative.
Activitatile de
relatii cu publicul cuprind: colaborarea cu
presa; masuri ale dialogului personal; activitati cu
grupele-tinta; actiuni interne ale întreprinderii etc
38. Vânzările personale ca componentă a politicii
de promovare.
Mixul promotional consta în selectarea si combinarea
principalelor instrumente promotionale - publicitatea,
promovarea vânzarilor, relatiile publice si vânzarea personala
- în vederea stimularii dorintei de cumparare pentru un anumit produs sau
serviciu, sau pentru a impune pe piata imaginea întreprinderii.
Vânzarile personale -
comunicarea directa, nemijlocita cu unul sau mai multi clienti potentiali pentru a-i informa si convinge sa cumpere un produs sau
serviciu. Intreprinderea
işi vinde produsele fără a apela la intermediari, făcand apel la publicitatea
directă şi la comunicarea directă cu consumatorul final.
Marile companii
aloca pentru vânzarile personale mult mai multi bani decât pentru oricare alt
element al mixului promotional. Datorita faptului ca pune în
contact direct agentii de vânzare cu cumparatorii,
vânzarile personale pot fi un instrument promotional mult mai convingator decât publicitatea, dar mesajul promotional ajunge la un
numar mult mai mic de posibili cumparatori. Obiectivul: atragerea de
clienti noi şi obtinerea unor comenzi din partea lor.
39. Elaborarea şi realizarea strategiilor
promoţionale.
Etapele:
1.studierea mediului ec-social
al intreprinderii
2. stabilirea obiectivelor activitatii
promotionale
obiective globale: promovarea imaginii ; promovarea
produs.
obiective specifice: patrunderea pe o
piata noua; atragerea cupmaratorilor concurentilor/
3.stabilirea modului de
desfasurare a activitatii promotionale
-in timp: permanent; periodic
4.fixarea mijloacelor si
metodelor si combinarea lor intr-un submix promotional:
-stabilirea componentelor promotionale
-alegerea formelor de realizare=> factorii
de influenta: marimea si structura pietii; natura produsului; faza ciclului
de viata a produsului; resurse banesti care pot fi allocate.
5.determinarea bugetului
promotional: (metode)
-ceea ce isi poate permite o intreprindere
6.organizarea si desfasurarea
actiunilor promotionale
7. controlul si evaluarea
eficientei actiunilor promotionale:
pana la desfasurare(tehnici de laborator/tehnici bazate pe
anchete)=>modificare
dupa desfasurare(cresterea cifrei de afaceri/modificarea
atitudinilor)=> stopare